Pentru Parohia Vaslui şi filiala acesteia, Bârlad, ziua de sâmbătă, 5 iulie 2009, a fost una deosebită, întrucât 17 tineri din Vaslui şi opt din Bârlad au primit taina sfântului Mir din mâinile PS Petru Gherghel. În aceeaşi zi, Parohia Vaslui a celebrat şi hramul bisericii, Ss. "Petru şi Paul".

După mai multe luni de pregătire susţinută de pr. Sebastian Bilboc, parohul comunităţilor din Vaslui şi Bârlad, tinerii candidaţi au primit cu emoţie vădită sacramentul maturităţii creştine.

PS Petru Gherghel a sosit mai întâi la Bârlad, însoţit de pr. Iosif Dorcu, decan al Decanatului de Iaşi, pr. Lucian Păuleţ, cancellarius, pr. Isidor Mocanu, penitentiarius magnus, unde a fost întâmpinat de către parohul comunităţii Sebastian Bilboc, de către cei opt candidaţi la taina Confirmaţiunii şi de către numeroşi credincioşi, majoritatea rude şi prieteni ai candidaţilor.

Liturghia de Mir a început la ora 9.00. În cadrul predicii, PS Petru a menţionat că prezenţa sa la Bârlad constituie un gest de preţuire al Bisericii faţă de cei care se angajează să dea mărturie în lume despre Cristos. A continuat apoi verificarea pregătirii candidaţilor la Mir. Răspunsurile lor prompte şi clare au fost o manifestare a dorinţei arzătoare de a-l primi pe Duhul Sfânt cu darurile lui, pentru a fi întăriţi şi pentru a putea da mărturie lumii de astăzi despre credinţa lor vie.

La plecare, episcopul s-a întreţinut câteva clipe cu credincioşii din Bârlad pentru a le arăta grija părintească pe care Biserica o manifestă faţă de toţi fiii ei, din toate locurile şi din toate timpurile, şi pentru a-i încuraja în itinerarul lor de credinţă.

La ora 11.45, Preasfinţitul a sosit şi la Vaslui, unde comunitatea celebra două evenimente deosebite: Mirul şi hramul. Aici, pe lângă cele două sărbători, vestea venirii episcopului în comunitate i-a motivat pe toţi credincioşii să ia parte la primirea episcopului. Tinerii care urmau să fie miruiţi au constituit un culoar acoperit cu flori de la poarta bisericii până la intrarea în biserică prin care a trecut episcopul, iar ceilalţi credincioşi l-au urmat pe episcop asemenea unei turme fidele care îşi urmează păstorul.

Biserica din Vaslui a fost transformată într-o veritabilă grădină cu flori, şi la propriu şi la figurat. În prezbiter se aflau episcopul şi opt preoţi. Candidaţii, opt tinere şi nouă tineri, au fost dispuşi în faţa altarului. Naşii şi părinţii tinerilor au ocupat primele bănci din biserică. Iar numeroşii credincioşi care au fost prezenţi au determinat ca biserica să devină neîncăpătoare în timpul celebrării euharistice, care a început la ora 12.00.

După ce a consultat pe parohul locului cu privire la vrednicia candidaţilor de a primi sacramentul Mirului, Preasfinţitul a început predica într-o manieră dialogată pentru a verifica pe cei care şi-au manifestat public, aşa cum cere Biserica, dorinţa de a-l primi pe Duhul Sfânt cu cele şapte daruri. Printre altele, episcopul le-a spus tinerilor că această credinţă manifestată public trebuie susţinută mai departe, pentru a fi o mărturie şi un imbold eficace pentru credinţa celorlalţi că Duhul Sfânt este prezent în Biserică, pe care o susţine până la sfârşitul veacurilor, iar cei doi stâlpi de bază ai Bisericii şi patroni ai comunităţii din Vaslui, sfinţii Petru şi Paul, să fie modele de mărturie veritabilă şi fidelă.

După reînnoirea făgăduinţelor de la Botez de către candidaţii la Mir, episcopul a trecut la administrarea propriu-zisă a sacramentului.

Înainte de sfârşitul celebrării, cu mari emoţii, atât în privire cât şi în glas, un tânăr a mulţumit episcopului, pentru darul Duhului Sfânt, în versuri. Tot cu un gând de mulţumire, din partea tuturor candidaţilor, dar şi a celorlalţi credincioşi din parohie, o tânără a adresat discursul său Preasfinţitului Petru, care mereu îi copleşeşte pe vasluieni când se află în vizită la ei, şi părintelui Sebastian, care i-a încurajat, susţinut şi condus la primirea sacramentului maturităţii creştine. Întreaga comunitate, în această zi de sărbătoare, a intonat un cântec al credinţei, fiind condusă de un maestru-dirijor, episcopul. Comunitatea de credincioşi constituie un buchet de flori. Aceste flori sunt ţinute împreună de o sfoară, preotul, care le ajută să rămână vii şi proaspete. De aceea, lor, episcopului şi preotului, li se cuvine o mulţumire deosebită.

Au fost numeroşi cei care s-au implicat în mod activ la organizarea şi desfăşurarea acestor evenimente, însă meritul este întotdeauna al lui Dumnezeu şi mulţumirea i se cuvine în primul rând lui, întrucât el însufleţeşte sufletele şi le face vrednice de numele său.

Marcelin Blaj

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4 iulie: Administrarea Mirului în Parohiile Vaslui şi Bârlad