Alături de multiplele semnificaţii solemne de aniversare, pe care le-a avut anul acesta sărbătoarea sfinţilor Petru şi Paul, pentru credincioşii din Parohia Vaslui s-au adăugat bucuria sărbătoririi hramului bisericii şi a sfinţirii noilor imagini în mozaic ale sfinţilor protectori ai comunităţii, în prezenţa Preasfinţitului Aurel Percă, a autorităţilor locale şi a numeroşi oaspeţi şi prieteni, la 29 iunie 2011.
Celebrarea solemnă a sfintei Liturghii a hramului, de la ora 18.00, a început cu întâmpinarea oficială şi în acelaşi timp plină de căldură a păstorului, primit cu pâine şi sare, cântec, flori şi multă bucurie radiind de pe chipul tuturor credincioşilor.
Biserica îmbrăcată în sărbătoare a strălucit în mod deosebit anul acesta datorită celor două imagini în mărime naturală, realizate în tehnica mozaicului şi a fuziunii, pictate de către firma Artgeorgies din Iaşi.
La predică, Preasfinţitul Aurel Percă a dat viaţă chipurilor încrustate în sticlă şi în culoare, conducându-ne prin viaţa celor doi mari apostoli şi invitându-ne să recunoaştem în mărturia vieţii şi a martiriului lor invitaţia la viaţa de sfinţenie de care are atâta nevoie lumea de astăzi.
La sfârşitul sfintei Liturghii, imaginile, realizate prin contribuţia credincioşilor, dar şi a binefăcătorilor, au fost sfinţite conform ritualului Bisericii, pentru a fi cinstite şi venerate, "nu fiindcă se crede că există în ele o putere dumnezeiască pentru care sunt cinstite", ci, "pentru că cinstirea ce li se acordă are în vedere chipurile pe care le reprezintă" (Conc. Tridentinum, Sess. XXV; DS, 1823). Căci imaginile îi readuc pe Isus Cristos şi pe sfinţii pe care ele îi reprezintă, nu doar în amintirea credincioşilor, ci, într-un anume fel, chiar în faţa lor. "Căci cu cât sunt prezentaţi mai des prin imagini simbolice, cu atât cei care le contemplă se înalţă mai mult spre amintirea şi căutarea celor de la începuturi" (Ritualul Binecuvântărilor, 985).
În încheierea celebrărilor a luat cuvântul reprezentanta Consiliului Pastoral, pentru a exprima simţămintele deosebite pe care le trezeşte în credincioşi venerarea noilor imagini, pentru a-i mulţumi Preasfinţitului Aurel Percă şi a-l felicita cu ocazia aniversării preoţiei şi pentru a transmite Preasfinţitului Petru Gherghel salutul şi darul comunităţii cu ocazia sărbătorii patronului şi al aniversării preoţiei.
Întreaga sărbătoare a stat sub semnul bucuriei şi al gratitudinii. Celebrarea hramului exprimă înainte de toate bucuria comuniunii şi a apartenenţei credincioşilor la această comunitate mică, dar vie. În acelaşi timp celebrarea a fost şi momentul exprimării gratitudinii şi a recunoştinţei pentru Providenţa divină, care a inspirat şi a făcut posibilă realizarea mozaicurilor, pentru mijlocirea sfinţilor Petru şi Paul care veghează cu grijă la binele parohiei, pentru binefăcători şi pentru toţi cei implicaţi activ în organizarea sărbătorii.
Pr. Bogdan Herciu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 iunie: Vaslui: Celebrarea hramului şi sfinţirea mozaicului cu sfinţii Petru şi Paul
