Bacău: Hramul Bisericii "Sfinţii apostoli Petru şi Paul"
Marţi, 29 iunie 2021, a fost o zi a bucuriilor pentru comunitatea catolicilor din Bacău, deoarece aceştia au celebrat sărbătoarea hramului Bisericii "Sfinţii apostoli Petru şi Paul".
Biserica a fost îmbrăcată în haine de sărbătoare. Totul te invita să laşi deoparte grijile, temerile şi să participi la preamărirea lui Dumnezeu prin cinstirea celor două coloane ale Bisericii, sfinţii apostoli Petru şi Paul.
Biserica a devenit neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi de toate vârstele din Bacău, dar şi de pelerini veniţi din satele de mai de aproape sau mai de departe cu mult timp înainte de a începe celebrarea pentru a ocupa un loc cât mai aproape de Isus. În aşteptarea orei de începere a Sfintei Liturghii, în întreaga biserică răsuna glasurilor credincioşilor care au recitat succesiv Rozariul Divinei Îndurări şi Rozariul la Sfânta Fecioară Maria.
Emoţia de pe chipurile credincioşilor la Sfânta Liturghie a crescut în intensitate odată cu intrarea în procesiune a preoţilor celebranţi însoţiţi de sunetul clopoţeilor, de primele acorduri ale orgii clasice, cea mai mare din Moldova, a cântării intonate de corul parohiei.
Cuvântul lui Dumnezeu a prins viaţă în suflete prin lecturile proclamate de credincioşi.
Mesajul evanghelic prin care Cristos îi încredinţează lui Petru Biserica şi cheile împărăţiei a fost vestit de părintele nou sfinţit Richard-Mihai Gundel.
Părintele predicator, Monseniorul Benone Farcaş, fiul comunităţii, prin cuvântul de învăţătură a evidenţiat că sfinţii apostoli Petru şi Paul au fost aleşi de Dumnezeu să săvârşească lucruri măreţe, au fost înzestraţi cu haruri şi calităţi de care aveau nevoie pentru a predica evanghelia, a zidi Biserica şi, în cele din urmă, pentru a-şi da viaţa pentru Cristos. Asemenea apostolilor, în milostivirea sa, Isus ne alege şi ne aşază în zidul Bisericii sale, ne cheamă să fim apostoli ai iubirii, să dăm mărturie despre Isus zi de zi în familie, la serviciu, în orice moment cu multă responsabilitate, jertfă şi sacrificiu şi astfel să devenim martiri ai credinţei.
Prin rugăciunea credincioşilor comunitatea a invocat de la Dumnezeu harurile pentru a-şi trăi credinţa asemenea apostolilor Petru şi Paul.
Darurile oferite la altar de către o familie îmbrăcată în costume naţionale, de câte un reprezentat al celor care au primit anul acesta sacramentul Sfintei Împărtăşanii şi al celor care au primit sacramentul Sfântului Mir, au simbolizat misiunea împlinită de sfinţii apostoli şi transmisă Bisericii.
Corul parohiei, care s-a pregătit cu mult timp înainte sub îndrumarea plină de măiestrie a părintelui Richardo-Dominic Baciu şi a domnului organist Carol Bolog, a intonat cântările liturgice cu multă dăruire, astfel încât au sporit solemnitatea hramului şi i-au determinat şi pe credincioşi să se alăture lor.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, părintele decan, Isidor Dâscă, a menţionat importanţa acestei sărbători, exemplul de credinţă şi curaj al apostolilor Petru şi Paul, patronii principali ai acestei biserici, secundari ai parohiei, dar şi patronii Bacăului. A mulţumit lui Dumnezeu pentru această sărbătoare frumoasă, sfinţilor apostoli Petru şi Paul, părintelui predicator, celor peste 35 de preoţi concelebranţi, părinţilor vicari, celor care s-au implicat în a face ca această sărbătoare să fie cât mai frumoasă, dar şi tuturor credincioşilor care au făcut ca sărbătoarea să fie atât de minunată în această zi binecuvântată.
Credincioşii prezenţi la marea sărbătoare au plecat îmbogăţiţi sufleteşte şi hotărâţi să fie mărturisitori ai credinţei în cuvânt şi faptă asemenea sfinţilor apostoli Petru şi Paul.
Prof. Loredana Cojan
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 iunie: Bacău: Hramul Bisericii "Sfinţii apostoli Petru şi Paul"