Sâmbătă, 22 septembrie, şi duminică, 23 septembrie 2012, la Valea Lupului au fost zile de sărbătoare prilejuite de două evenimente care întrucât au fost trăite cu credinţă sunt considerate în primul rând ca două evenimente ale mântuirii. Sâmbătă, 17 candidaţi au primit sfântul Mir care s-a celebrat la Liturghia prezidată de Excelenţa sa Petru Gherghel. Duminică, la ora 11, a fost sărbătorit Sfântul Pius de Pietrelcina, patronul comunităţii din Valea Lupului.
Sfântul Mir s-a celebrat în cadrul Sfintei Liturghii concelebrată de 11 preoţi şi prezidată de episcopul locului. Mirul conferit prin mâinile Excelenţei sale a fost pregătit şi mult aşteptat de candidaţi întrucât acest sacrament este al Duhului Sfânt care dă celui credincios frumuseţe caracterului şi asemănare reală cu Cristos. Şi dacă este un privilegiu pentru fiecare credincios de a fi învăţat de Dumnezeu doar prin Duhul Sfânt, se ajunge la o cunoaştere adevărată şi vie a lui Isus Cristos şi a Sfintei Treimi. Numai prin puterea Duhului Sfânt îl avem pe Cristos în noi şi tot prin el Dumnezeu reînnoieşte şi regenerează inimile oamenilor.
La predică, Preasfinţitul Petru, care a stat între participanţi, a scos în evidenţă lucrarea Duhului Sfânt care-i ajută pe oameni să se maturizeze ca şi persoane. Prin darurile sale viaţa devine mai dinamică şi mai rodnică iar cei care-l ascultă pot da mărturie despre adevăr. A avut loc şi un frumos dialog între episcop şi candidaţii de la Mir şi întrucât aceştia au dat răspunsuri bune, au primit aprecieri din partea episcopului.
Celebrarea Mirului s-a integrat în ansamblul acestor zile bogate în tot felul de fenomene: ploi, vânt şi soare, haruri şi binecuvântări, toate daruri ale lui Dumnezeu. Participarea activă la celebrare s-a clădit pe conştiinţa că nu-i putem impune nimic Duhului Sfânt, că Mirul nu este un rit magic, dar o colaborare cu divinul şi un eveniment al harului. Emoţiile au fost amplificate de gândul că ajutaţi de Duhul Sfânt putem învăţa legile sfinte, putem acţiona ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu şi putem sluji iubind ca Isus.
Mulţumirii i-a dat grai unul dintre miruiţi. Între altele el a mărturisit: "Am înţeles de mai mulţi ani că viaţa creştină este ca un călătorie. De un timp am observat că drumul acestei călătorii urcă aşa ca pe munte în compania lui Isus. Dar am remarcat şi faptul că urcuşul devine mai greu cu trecerea timpului. Tot mai greu este să fim sfinţi şi ştim că la aceasta suntem chemaţi. Sfinţenia este calea normală a creştinului. Biserica, mama noastră, ne-a venit în ajutor şi aşa cum Isus a instruit-o, ni l-a dat pe Duhul Sfânt, ne-a pecetluit pentru Paradis şi ne-a dat mai mult de şapte daruri mai ales iubirea şi recunoştinţa. Iţi mulţumesc Doamne Dumnezeule din partea mea şi a celorlalţi fraţi miruiţi şi rămâi cu noi şi noi cu tine ajutaţi de Spiritul lui Isus". Cu gesturi şi entuziasm toţi au cântat: Mi piensamento eres tu Segnor.
Cei miruiţi împreună cu cei care au făcut Prima Împărtăşanie anul acesta, au fost alături de toată comunitatea la sărbătorirea celui care este patronul nostru: Sfântul Pius din Pietrelcina.
Liturghia care a fost prezidată de preotul Iulian Fărăoanu însoţit de preoţi din parohiile vecine, de credincioşii din comunitatea locală şi numeroşi oaspeţi s-a celebrat afară sub razele unui soare care a făcut să fie apreciate umbra. Predicatorul, preotul Lucian Farcaş, ne-a invitat să primim invitaţia lui Isus de a fi instruiţi, de a învăţa să slujim şi să fim domni şi doamne care ştiu să slujească în mod liber, ce se închină doar lui Dumnezeu şi celor mici printr-o iubire ce să o imite pe lui Isus şi învaţă de la Pius de Pietrelcina.
Dintre cuvintele pline de înţelepciune pe care le-a pronunţat minunatul nostru sfânt, au fost citate următoarele:
- "Cât de mare este demnitatea noastră! Suntem însă mari, cu condiţia să păstrăm harul sfinţitor: dar, vai, cât de netrebnici devenim atunci când pierdem acest har.
Josnicia noastră, aş spune chiar că este inferioară celei a animalelor câmpului. Totul dispare, totul se anulează în faţa păcatului".
- "Să nu uităm niciodată că, dacă Dumnezeu ne-ar judeca după dreptate, poate nimeni n-ar ajunge la mântuire. De aceea să facem aşa încât dreptatea şi pacea să se sărute, iar acest lucru îl vom obţine dacă imitându-l pe Tatăl nostru, vom folosi mai mult compasiunea (milostivirea) decât dreptatea".
O parte dintre rugăciuni au fost făcute pornind tot de la reflecţiile lui. Iată câteva:
"Dumnezeule, tu ştii să ne faci viaţa dulce chiar când este amară şi să transformi în premiul veşnic chinurile care sunt trecătoare. Tot tu ne arăţi prin exemplul actual al lui Padre Pio că putem trăi o viaţă simplă şi sublimă în acelaşi timp. Încurajaţi de exemplul de credinţă al lui Padre Pio, fă ca prin meditaţie să ne cunoaştem defectele, să ne străduim pentru a corija defectele şi a tempera instinctele. Cinstindu-l pe îngerul păzitor asemenea lui Padre Pio, tot la îndemnul lui să ne străduim nu să fim îngeri buni, ci oameni buni. Duhule Sfinte, dă-ne harul pietăţii ca să fugim cu toate puterile de tulburările şi amăgirile care ne ating inima pentru a trăi Evanghelia cât mai profund!
Mai presus de aceste descrieri, momentele acestor zile sunt momente ale harului şi ale mântuirii, căci "orice zi este primită pentru a iubi mai mult, pentru a gândi mai profund, pentru a sluji mai mult, dacă-l imităm şi-l urmăm pe Isus cel răstignit".
Mirela Gabor
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 22 septembrie: Valea Lupului: Administrarea Mirului
