"Un mesaj de mărturie pentru societatea de astăzi" - interviu cu ES card. Angelo Amato, realizat de Radio Maria
Laura Chirilă, din echipa Radio Maria, fiind prezentă la Iaşi pentru Liturghia de beatificare a episcopului martir Anton Durcovici, a realizat în preziua acestei celebrări, la 16 mai 2014, un interviu cu ES card. Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor şi reprezentantul Sfântului Părinte la Liturghia de beatificare. Întrebările au fost puse prin intermediul părintelui Isidor Iacovici. Traducerea în limba română a fost făcută de Mihaela Condac.
După episcopii János Scheffler, Szilárd Ignác Bogdánffy şi preotul Vladimir Ghika, Anton Durcovici este al patrulea martir din perioada comunistă pe care Biserica Catolică îl ridică la cinstea altarelor. Organizatorii au anunţat participarea a peste 20.000 de persoane. Care este însemnătatea recunoaşterii martiriului episcopului Anton Durcovici pentru România?
Pentru România în general, nu doar pentru Biserică, ci pentru toată populaţia, este un eveniment istoric, deoarece la Iaşi se desfăşoară pentru prima dată un astfel de eveniment. Apoi este un eveniment istoric, pentru că ep. Anton Durcovici este un erou, un erou al credinţei, deci un erou al Bisericii, al evangheliei. Un erou care a făcut bine, şi nu rău. A creat unitate, şi nu divizare. De aceea un martir este un martor al bunătăţii Domnului pe pământ.
Episcopul Durcovici, austriac la origine, a murit în România şi pentru România, alegând moartea în locul trădării credinţei. A apărat unitatea credinţei, catolicitatea ei. Regimul comunist a denunţat concordatul României cu Sfântul Scaun, voind să rupă legătura ţării noastre cu urmaşul sfântului Petru. Este viaţa episcopului Durcovici un exemplu că adevărul şi credinţa nu pot fi îngrădite de timp, spaţiu şi, mai ales, de politică?
Da, episcopul Anton Durcovici a avut o formare la standarde înalte şi din punct de vedere uman. Să ne gândim că s-a născut în Austria dintr-o familie de origine croată. Apoi, din cauza morţii tatălui, având în vedere dificultăţile economice pe care le avea de înfruntat mama sa cu doi copii, s-a transferat la Iaşi şi a avut un drum destul de lung. Ajuns aici, copilul a înţeles situaţia, deşi era mic, şi a fost mereu ascultător şi sârguincios. A învăţat repede limba română, apoi familia s-a transferat la Bucureşti. Şi aici avea o atitudine de mare devoţiune când slujea la Liturghie şi era mereu binevenit atât la surori, cât şi apoi, prin intermediul unui preot, la episcop. Apoi a frecventat Seminarul şi a fost trimis la Roma. Spun acestea, pentru a vedea că s-a obişnuit cu suferinţa, cu dificultăţile, cu păstrarea credinţa în ciuda adversităţilor. Iată de ce el a putut suporta, cu un har special, martiriul. Un martiriu cu umiliri incredibile şi cu torturi într-adevăr inumane. Perseverenţă a sa în credinţă era voită de el, adică era liber în aceste suferinţe ale sale. E adevărat şi că îi ruga pe cei care erau cu el în închisoare să îl ajute să persevereze în vocaţia sa de martir. Aceasta o făcea nu numai pentru a-şi apăra credinţa, identitatea sa de preot şi de om, ci şi pentru a apăra legătura sa cu papa. Când a ajuns la Roma era entuziasmat de studii. La Roma a făcut trei doctorate - în filozofie, în teologie şi în drept canonic. Era un om foarte cult... Şi apoi a studiat la Universitatea Urbaniana, unde studiază tinerii cei mai buni, tinerii promiţători din Asia, din Africa, din cele două Americi. Aşadar, a cunoscut universitatea credinţei şi acest spirit al blândeţii pe care evanghelia ştie să-l răspândească între popoarele cele mai diferite. Din acest motiv, el nu putea să se îndepărteze de comuniunea cu papa, deoarece vedea în această comuniune identitatea sa şi identitatea Bisericii care nu divide, ci uneşte, creează fraternitate. Aşadar, aceasta l-a ajutat să suporte şi cele mai mari şi mai crude umilinţe, apărând identitatea sa de preot şi de episcop, precum şi identitatea sa de botezat catolic, care înseamnă un botezat deschis la comuniunea şi la fraternitatea universală.
Este adevărat că episcopul Anton Durcovici va fi declarat fericit pentru că a iubit atât de mult adevărul?
Cu siguranţă, dar nu numai un adevăr abstract, ci adevărul care este Domnul nostru Isus Cristos care a spus despre el: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa". Şi de ce spunem noi că Isus Cristos este adevărul, de ce evanghelia spune că Isus Cristos este adevărul? Deoarece toate cuvintele sale, absolut toate cuvintele nu au sfârşit. Să luăm fericirile: fericiţi cei săraci cu duhul, fericiţi cei milostivi, fericiţi cei blânzi, fericiţii făcătorii de pace. Iată astăzi acestea sunt realităţi care se bucură de o preţuire specială şi sunt urmate în toată lumea. Şi apoi, porunca mare a carităţii, a iubirii frăţeşti, dar şi a iubirii duşmanilor şi a iertării... Acestea sunt cuvinte care durează etern şi care provin din adevăr, din adevărul care este Domnul nostru Isus Cristos. Deci ep. Anton Durcovici, iubind adevărul, îl adora pe Dumnezeu tocmai prin adorarea Domnului nostru Isus Cristos, a Tatălui şi a Sfântului Duh.
Care este moştenirea pe care episcopul Anton Durcovici a lăsat-o Bisericii Catolice din România?
Este un mesaj de mărturie pentru societatea de astăzi, care de multe ori uită mesajul evangheliei şi îşi construieşte idolii săi falşi. Episcopul ne invită să fim fideli evangheliei, să fim creştini mărturisitori ai adevărului care este Domnul nostru Isus Cristos, dar mai ales al adevărului evangheliei. Invită creştinii să citească evanghelia şi să o pună în practică, aşa cum spuneau teologii antici: sine glosa (fără a adăuga nimic).
Prin mâinile dvs. trec zilnic zeci de dosare de beatificare şi biografii ale potenţialilor sfinţi. Ce au toţi în comun? Ce face din nişte simpli oameni podoabe ale Bisericii?
Au în comun realităţile esenţiale ale sfinţeniei, mai exact caracterul eroic al vieţii de credinţă, de speranţă şi de caritate şi caracterul eroic al vieţii de prudenţă, dreptate, tărie şi cumpătare. Practic au trăit în mod eroic virtuţile creştine. Dar mă veţi întreba: Ce înseamnă în mod eroic? În mod eroic înseamnă superior mediei creştinilor. În acest caz, Durcovici a trăit virtuţile credinţei, carităţii, tăriei în mod superior tuturor nouă, deoarece a murit pentru evanghelie.
Cum pot deveni simplii creştini stele ale Bisericii?
Să-l lăsăm pe Dumnezeu să creeze stelele. Noi spunem că toţi creştinii, dacă sunt fideli evangheliei şi Botezului lor, pot deveni sfinţi. Şi nu numai episcopii, nu numai preoţii, nu numai călugării şi călugăriţele, dar şi taţii şi mamele de familii, şi tinerii. Eu, ca salezian, îmi amintesc de sfântul Dominic Savio, un băiat de 14 ani, elev al sfântului Ioan Bosco. El a devenit sfânt trăind ca adolescent şi apoi ca tânăr aşa cum spunea: "Sfinţenia mea constă în a fi foarte vesel, deoarece tristeţea este a celor răi, bucuria este a celor buni".
Acum sunteţi pentru a patra oară în România.
Da, am fost la Baia Mare, Satu Mare, Bucureşti şi acum aici. Chiar astăzi comemorăm memoria lui Vladimir Ghika, iar mâine va fi aniversarea zilei de naştere a episcopului Anton Durcovici.
Când veţi face o nouă vizită în România şi pentru cine?
Aceasta este o întrebare pe care trebuie să o puneţi profetului Isaia, nu mie. Nu ştiu. Iată, în sfârşit o întrebare la care nu ştiu să răspund. Mulţumesc, mult succes în comunicare, să transmiteţi mereu ştiri bune, deoarece ştirile despre sfinţi sunt ştiri bune, fac bine tuturor. Binecuvântarea mea, tuturor.
Radio Maria
