IV.
Am continuat vizita în oraşul Cernăuţi în ziua de 10 februarie 2011. Cu privire la catolici, în Cernăuţi sunt romano-catolici şi greco-catolici. Romano-catolicii au aparţinut de Episcopia de Bacău, iar din 11 aprilie 1796 de Arhiepiscopia de Lemberg. În decretul de trecere sub jurisdicţia Arhiepiscopiei de Lemberg sunt notate nouă parohii: Cernăuţi (parohie din 1786), Suceava, Siret, Câmpulung, Gura Humora, Sadagura, Boian, Rădăuţi şi Istensegitz. Înainte de Primul Război Mondial, în Cernăuţi erau 22.900 de romano-catolici (1913), 12.404 de greco-catolici (1914) şi 310 armeni catolici: împreună 35.614 catolici. După unirea cu România, în anul 1918 în Bucovina erau 91.585 de credincioşi împărţiţi în trei decanate: Cernăuţi (10 parohii, cu 39.300 de suflete), Rădăuţi (10 parohii, cu 32.429 de suflete), Suceava (8 parohii, cu 19.856 de suflete). În anul 1922 erau 26.000 de romano-catolici. În perioadele 1930-1940, 1941-1944, romano-catolicii din Cernăuţi au aparţinut de Dieceza de Iaşi.
Conform datelor recensământului din anul 1930, din cei 112.427 de locuitori ai municipiului Cernăuţi, 35.387 erau ortodocşi, 7.168 greco-catolici, 21.232 romano-catolici, 4.854 evanghelici-luterani, 42.932 mozaici.
Greco-catolicii au aparţinut de Episcopia Ruteană Unită de Stanislau, care cuprindea Bucovina şi o parte din Galiţia. Cei aproape 40.000 de credincioşi din Bucovina erau împărţiţi în două decanate: Cernăuţi (10 parohii) şi Suceava (7 parohii). În anul 1918 existau şi aproape 300 de armeni catolici supuşi Arhiepiscopiei Catolice Armeneşti de Lemberg, cu o parohie în Cernăuţi şi o expozitură în Suceava.
Biserica Catolică nu este prea departe de biserica greco-catolică. Este mare, construită în formă de cruce, cu un turn înalt în partea din faţă. Are hramul Înălţarea Sfintei Cruci. A fost construită în anul 1826. Altarul este mult în spate. Pe pereţi sunt notate texte în limba latină. Două plăci de marmură ne atrag atenţia. Ele amintesc de doi preoţi care au slujit aici. Este vorba de pr. Iosif Schmid, decedat la 9 iunie 1921, vicar general al Bucovinei, canonic, decan şi paroh de Cernăuţi. Născut la 20 aprilie 1850 la Suceava, a fost sfinţit preot în 1873 şi a fost capelan militar până în anul 1893, când a fost numit paroh de Cernăuţi. Placa de marmură a fost pusă de credincioşi în 1913 cu ocazia împlinirii a 40 de ani de preoţie. Un an mai târziu i s-a adăugat şi un medalion în bronz cu chipul lui. În anul 1910, pr. Schmid a restaurat biserica mărind-o încă pe jumătate.
Al doilea este pr. Clemens Svoboda (1876-1926), decan şi paroh de Cernăuţi începând cu anul 1921. El a restaurat biserica, zugrăvind-o. Mai înainte a fost paroh şi decan de Rădăuţi. Placa de marmură a fost pusă de preoţii din Bucovina împreună cu credincioşii din Cernăuţi.
Biserica iezuiţilor e undeva mai departe. Este în stil gotic, impresionantă, "foarte frecventată" şi "cea mai frumoasă din toată Bucovina", după cum este notat în Almanahul "Presa Bună" 1920. Pe poartă este pus lacătul, nu se poate intra înăuntru. Semnele degradării sunt evidente. Aceasta a fost confiscată de comunişti în anul 1945 şi nu a mai fost dată înapoi. Acum, ni se spune, aici se află Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuţi. Se discută despre retrocedarea, atât a bisericii cât şi a casei din apropiere care aparţine acum Liceului de Artă "Isidor Vorobchievici", dar nu se ştie când se va întâmpla. Unii sperau să se întâmple până la finalul anului 2011.
Biserica a fost construită între anii 1891 şi 1894 sub conducerea pr. Francisc Eberhard, cu hramul Preasfânta Inimă a lui Isus. Părinţii iezuiţi erau la Cernăuţi din anul 1885 şi aveau o casă frumoasă lângă biserică unde un timp a fost reşedinţa superiorului provinciei române a Societăţii lui Isus. În anul 1925, superior al provinciei era pr. Iosif Lipski, cunoscut predicator la misiuni populare în Moldova.
Admirăm de departe arhitectura acestei biserici: turnul înalt cu crucea în vârf, ceasul, turnuleţele, intrarea solemnă.
În Cernăuţi au mai fost două biserici romano-catolice: una la gară, cu hramul Sfântul Anton, şi o capelă în mahalaua Roşa. De asemenea, au existat două mănăstiri: una a Surorilor "Familia Mariei", care aveau în grijă o şcoală superioară de fete cu internat, şi alta a Surorilor Feliciane, care îngrijeau de un orfelinat de fete şi de altul de băieţi. Nu le-am vizitat şi nu ştim ce s-a întâmplat cu ele în decursul timpului.
V.
Înainte de a intra în ţară ne oprim în Tereblecea (localitate cunoscută şi sub denumirea Tereblişte şi Porubna). Aflată în apropierea graniţei cu România, este reşedinţă de comună şi are 2.883 de locuitori, în majoritate români (80,3%).
Locuitorii de aici sunt semnalaţi încă din timpul lui Andrei Wasilo din Cracovia (1371-1388), primul episcop al Episcopiei de Siret. El a colonizat în jurul Siretului catolici din Polonia şi, astfel, au apărut satele Bănceşti, Dersca, Muşeniţa şi Tereblecea. Satul este amintit la 11 martie 1446, când este închinat Mănăstirii Neamţului, cu mai multe sate de pe Siret, şi apoi la 1490, când Ştefan cel Mare îl dă Episcopiei Rădăuţi.
Începând cu ianuarie 1775, ca urmare a anexării Bucovinei la Imperiul Habsburgic, Tereblecea a făcut parte din Ducatul Bucovinei, districtul Siret. În această perioadă au venit alte grupuri de germani şi polonezi. După Unirea Bucovinei cu România (27 noiembrie 1918), satul a făcut parte din Plasa Siretului a judeţului Rădăuţi, majoritatea locuitorilor fiind români, existând o comunitate de polonezi şi una de germani în suburbia Tereblecea Nouă (sau Tereblecea Nemţească). La 28 iunie 1940, Bucovina de Nord a fost anexată de către URSS. Localitatea a reintrat în componenţa României în perioada 1941-1944, fiind reocupată de către URSS în anul 1944 şi integrată în RSS Ucraineană. În anul 1946, cele două sate (Tereblecea şi Tereblecea Nouă) au fost contopite cu denumirea de Porubna. Începând din anul 1991, satul Tereblecea face parte din raionul Adâncata al regiunii Cernăuţi din cadrul Ucrainei independente. Începând cu 2 martie 1995, se revine la denumirea veche: Tereblecea.
În perioada comunistă, unii dintre locuitori au fost deportaţi sau închişi; unele case au fost dărâmate, la alţii li s-au confiscat bunurile. Biserica protestantă a germanilor a devenit centru cultural, bibliotecă sau loc de discotecă. Fosta casă parohială se află peste drum de biserică, folosită astăzi în alte scopuri. În sat mai există o biserică ortodoxă cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gabriel, o biserică catolică şi o casă de rugăciune a baptiştilor.
În perioada 1777-1930, catolicii din Tereblecea au aparţinut de Siret (mai întâi capelanie şi apoi parohie în anul 1811), Decanatul de Cernăuţi. Începând cu anul 1930, Bucovina a trecut sub jurisdicţia Episcopiei de Iaşi. După al Doilea Război Mondial, localităţile Gărbăuţi şi Tereblecea au trecut în componenţa statului sovietic, teritoriul de jurisdicţie al Parohiei Siret fiind micşorat. Astăzi, în Tereblecea sunt cam 50 de familii catolice (în 1921 erau 300 de suflete). Au o biserică mică. Preotul vinde în fiecare duminică din altă parte şi celebrează în limba polonă. Am vizitat şi biserica catolică. Unul dintre credincioşi mi-a spus: "Ascultăm în fiecare duminică dimineaţa Liturghia care se transmite la Radio Iaşi".
Pr. Cornel Cadar
* * *
Ucraina - note de călătorie (III)
Ucraina - note de călătorie (II)
Ucraina - note de călătorie (I)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Ucraina - note de călătorie (IV şi V)
