În istoria de 124 de ani a Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, 21 februarie 2008 înseamnă împlinirea a trei decenii de păstorire a Preasfinţiei sale Petru Gherghel. Este durata cea mai lungă (în curs de prelungire), cunoscută la această dieceză.
Antecesorii săi au fost:
Nicolae-Iosif Camilli, 1884-1894, iar a doua oară, 1904-1915, primul episcop de Iaşi - 21 de ani.
Pr. Caetano Liverotti, 1894-1895, în calitate de administrator apostolic - 8 luni.
Dominic Jaquet, 1895-1903, în calitate de al doilea episcop de Iaşi - 8 ani.
Pr. Iosif Malinovschi, 1903-1904, în calitate de administrator apostolic - 1 an.
Pr. Ulderico Cipolloni, 1916-1920, în calitate de administrator apostolic - 4 ani.
Alexandru-Theodor Cisar, 1920-1924, în calitate de al treilea episcop de Iaşi - 4 ani. După numirea sa ca arhiepiscop de Bucureşti, a girat şi Episcopia de Iaşi, până la numirea următorului episcop de Iaşi, Mihai Robu.
Mihai Robu, 1925-1944, în calitate de al patrulea episcop de Iaşi - 19 ani.
Marcu Glaser, episcop titular de Odessa, 1944-1947, ca administrator apostolic - 3 ani.
Anton Durcovici, 1947-1949, în calitate de al cincilea episcop de Iaşi - 2 ani.
1949-1978 - Starea de necesitate dictată de regimul comunist.
Marcu Glaser, episcop, 1949-1950, ca ordinarius substitutus.
Pr. Wilhelm Clofanda, 1950, ca ordinarius substitutus.
Pr. Gheorghe Peţi, 1950-1951, ca ordinarius substitutus.
Pr. Petru Pleşca, 1951-1977, ca ordinarius substitutus. În anul 1965 este numit de papa Paul al VI-lea, ca episcop titular de Voli, in partibus, pentru a putea hirotoni preoţi în Moldova.
Pr. Andrei Gherguţ, 1977-1978, ca ordinarius substitutus.
Pr. Petru Gherghel, 1978-1990, ca ordinarius substitutus, la dispoziţia Sfântului Scaun cu drepturile limitate de administrator apostolic - 12 ani.
Petru Gherghel, 1990 - în prezent, ca al şaselea episcop de Iaşi - 18 ani (total 30 de ani).
Instaurarea regimului comunist în anul 1948 a produs transformări radicale în România, simţite din plin şi în viaţa religioasă-bisericească. Suprimarea Bisericii Greco-Catolice, restructurarea drastică a episcopiilor romano-catolice şi pretenţia autorităţilor comuniste de a-şi subordona cu totul instituţiile bisericeşti au descumpănit grav organizarea bisericească în R.P.R.
Episcopia Romano-Catolică de Iaşi a fost văduvită prin încarcerarea vrednicului ei păstor, episcopul Anton Durcovici, arestat la 26 iunie 1949 şi lichidat în închisoarea din Sighetu-Marmaţiei, în noaptea de 10-11 decembrie 1951.
După arestarea episcopului, în aceleaşi condiţii de teroare, grija diecezei a revenit succesiv fostului vicar general, episcopul Marcu Glaser, decedat la 25 mai 1950 la Iaşi, pr. Wilhelm Clofanda şi pr. Gheorghe Peţi, cu titlul de ordinarius substitutus, arestaţi la scurt timp, unul după altul. În februarie 1951 preia conducerea diecezei parohul de Oituz, pr. Petru Pleşca, tot cu titlul de ordinarius substitutus, reuşind să se menţină la cârma diecezei până la moartea sa, survenită în ziua de 19 martie 1977.
După un an de girare a diecezei de către pr. Andrei Gherguţ, papa Paul al VI-lea, informat la zi de către delegaţia Poggi-Bukowski, trimisă ad-hoc în Moldova, consideră oportun să încredinţeze Dieceza de Iaşi, pr. Petru Gherghel. Decizia papei este adusă la îndeplinire de către Sfânta Congregaţie pentru Episcopi, cu decretul nr. 123 din 21 februarie 1978, prin care sus-numitul preot este numit ordinarius ad nutum Sanctae Sedis ("ordinariu la dispoziţia Sfântului Scaun"), cu drepturile şi obligaţiile pe care dreptul comun bisericesc le acordă administratorului apostolic, cu excepţia acelor servicii sacre care cer caracterul episcopal.
Cel numit la această importantă slujire nu împlinise încă vârsta de 38 de ani, fiind născut la 28 iunie 1940, iar hirotonirea preoţească o primise în ziua de 29 iunie 1965, la Alba-Iulia, din mâinile venerabilului episcop Márton Áron, după absolvirea studiilor teologice în Institutul Teologic de Grad Universitar din Iaşi.
Cei opt ani de activitate profesorală (1970-1978), dintre care trei ca rector, au atârnat suficient în balanţa papală. Deşi surprins de această numire, încurajat de către confraţi şi, mai presus de toate, încrezător în harul Domnului şi protecţia deosebită a Preacuratei Fecioare Maria ridicată cu trupul şi sufletul la cer, patroana specială a diecezei, Mons. Petru Gherghel a pornit la lucru, pentru că erau foarte multe de făcut, în toate direcţiile şi în condiţii încă dificile, ştiut fiind faptul că intervenţia Sfântului Scaun avea caracterul unui provizorat. Până la normalizarea situaţiei Bisericii Catolice din România, aveau să mai treacă 12 ani.
Tânărul administrator apostolic a pornit cu dreptul, cu prudenţa şi curajul care l-au însoţit de-a lungul anilor.
Apelând la confraţii păstori ai celorlalte dieceze catolice, îndeosebi la episcopul Márton Áron şi la auxiliarul său, episcopul Jakab Antal, precum şi la Mons. Francisc Augustin de la Bucureşti, acesta din urmă, responsabil pe linie administrativă, în relaţiile cu statul, a putut rezolva multe probleme: noua clădire a seminarului de pe Copou, înfiinţarea de noi parohii, clădirea de noi biserici şi case parohiale, sau repararea altora.
Cu mult elan a pornit la vizitarea comunităţilor catolice din vasta Dieceză de Iaşi de 46.378 km2, pentru a vedea în ce stare se află, a-i mirui pe cei pregătiţi pentru primirea acestui sfânt sacrament, a împărţi cu preoţii şi enoriaşii bucuriile şi necazurile.
Mutaţiile socio-politice şi economice survenite în ţările est-europene, din sfera de influenţă sovietică, s-au accentuat tot mai mult, până la sfârşitul deceniului al nouălea al secolului al XX-lea.
Prăbuşirea dictaturii ceauşiste, în decembrie 1989, a deschis noi orizonturi şi pentru Biserică. Reluarea legăturilor diplomatice cu Vaticanul în anul 1990, după ce fuseseră întrerupte de către regimul comunist timp de 40 de ani, a însemnat refacerea structurilor bisericeşti, prin numirea de episcopi titulari la toate episcopiile văduvite: Iaşi, Timişoara, Oradea şi Satu Mare.
La Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, episcopul Ioan Robu, titular de Cellae, in partibus, numit astfel în anul 1984, acum este numit arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti.
Prin bula papei Ioan-Paul al II-lea, din 14 martie 1990, Mons. Petru Gherghel este numit şi proclamat episcop de Iaşi, cu toate drepturile şi obligaţiile. În preambulul bulei, papa ţine să menţioneze prudenţa, priceperea şi dragostea pe care cel în cauză le-a dovedit în cei 12 ani de ordinariat la dispoziţia Sfântului Scaun.
După împlinirea celor prevăzute de dreptul bisericesc, de către noul numit (mărturisirea credinţei catolice în faţa unui episcop catolic şi prestarea jurământului de fidelitate faţă de papa Ioan-Paul al II-lea şi succesorii săi, înaintarea formularelor prescrise, semnate şi ştampilate, precum şi pregătirea spirituală cuvenită), în ziua de 1 mai 1990 are loc, în spaţiul frumos din faţa Seminarului de pe Copou, într-un cadru memorabil, consacrarea episcopală oficiată de către arhiep. Angelo Sodano, asistat de episcopii catolici din ţară şi câţiva din străinătate.
În ziua de 7 mai s-a publicat şi decretul prezidenţial nr. 209, semnat de dl Ion Iliescu, preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, de recunoaştere a PS Petru Gherghel ca episcop romano-catolic de Iaşi.
În această nouă calitate, episcopul a putut porni la munca de reorganizare şi perfecţionare a diecezei, cu toate structurile canonice necesare.
Treptat, dieceza a cunoscut un spor mare de preoţi, având în vedere abolirea restricţiilor statale (numerus clausus) privind recrutarea clerului. Acest fapt important a permis înfiinţarea de multe parohii noi. Astfel, dacă în perioada administraturii apostolice (1978-1990) au fost înfiinţate 17 parohii noi, în perioada episcopală (1990-2007) au apărut 36 de parohii noi, în total 53 de parohii noi. Împreună cu parohiile existente înainte de anul 1978, avem în prezent, în Dieceza Romano-Catolică de Iaşi, 132 de parohii: 123 sunt deservite de clerul diecezan (237 de preoţi), iar 9 de preoţii călugări. Toate aceste parohii sunt arondate celor 10 decanate existente astăzi: Bacău, 17; Bucovina, 11; Iaşi, 16; Moineşti, 12; Piatra, 10; Roman, 16; Traian, 18; Trotuş, 12; Valea Siretului, 12; Vrancea, 8.
Statistica diecezană de la finele anului 2006 înscria un număr de 309 preoţi diecezani, din care 237 în teritoriu (parohiile diecezei), iar 72 în afara diecezei (8 în ţară şi 64 în străinătate, incluzând ţările misionare de pe alte continente). Preoţii călugări sunt în număr de 105 (76 franciscani şi 29 din alte congregaţii).
Ca niciodată în istoria ei, fie ca Episcopie de Iaşi, fie în regim misionar, Biserica Romano-Catolică din Moldova nu a cunoscut o prezenţă monahală aşa de numeroasă şi variată ca în prezent: 42 de congregaţii feminine cu un efectiv de 483 de călugăriţe şi 15 ordine şi congregaţii masculine cu un efectiv de 113 fraţi călugări, plus 105 preoţi călugări.
Formarea preoţească se face în următoarele seminarii:
în seminarul diecezan minor din Bacău, un număr de 100 de elevi;
în seminarul major din Iaşi, 144 de studenţi;
în seminariile monahale minore, 149 de elevi;
în seminarul monahal major din Roman, 81 de studenţi.
Dieceza dispune în domeniul educativ confesional de următoarele obiective:
2 institute teologice;
16 grădiniţe de copii;
8 licee şi şcoli profesionale;
o facultate de teologie pentru laici.
Opera social-caritativă a diecezei se desfăşoară în următoarele instituţii:
un spital;
22 de dispensare şi centre de îngrijire;
un azil de bătrâni;
10 orfelinate;
3 centre social caritative (cu filiale).
(Datele statistice sunt preluate din Almanahul "Presa Bună" 2007).
În domeniul construcţiilor, după anul 1990, autorizaţiile fiind mai uşor de procurat, peste tot în dieceză s-a pornit la executarea proiectelor de noi biserici şi aşezăminte religioase, dieceza devenind un şantier imens. Au apărut biserici şi aşezăminte religioase monumentale, precum: catedrala cea nouă din Iaşi, Institutul Teologic Franciscan din Roman, Seminarul minor diecezan de la Bacău, biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Paul" din Bacău, bisericile "Sfântul Ieremia Valahul" şi "Sfânta Cruce", tot din Bacău, casa "La Salle" a Fraţilor Şcolilor Creştine din Iaşi, casa "Xaverianum" a iezuiţilor, din Iaşi etc.
O grijă de prim ordin a episcopului Petru Gherghel, iar din anul 1999 şi a episcopului auxiliar Aurel Percă, este viaţa spirituală a clerului şi a enoriaşilor. Anual se ţin exerciţii spirituale, programate, pentru preoţi. Pentru enoriaşii din parohii, pe lângă grija pastorală curentă, se ţin misiuni populare, şi acestea programate, acţiuni de tineret şi pelerinaje.
Mass-media este folosită din ce în ce mai intens prin Editurile "Presa Bună", "Sapientia", "Serafica", "Pauline", a Verbiţilor şi prin internet.
În pofida adăugirii anilor (în prezent 68), Preasfinţia sa episcopul Petru Gherghel, precum şi episcopul auxiliar, sunt mereu pe teren, în dieceză, în ţară şi în străinătate, având în vedere multitudinea problemelor de rezolvat. Vizitele canonice sunt o preocupare majoră a episcopului Petru. În felul acesta, poate să cunoască bine viaţa creştină în ansamblu, sub toate aspectele caracteristice locului, timpului, oamenilor şi situaţiilor.
După anul 1990, o problemă nouă şi grea pentru dieceză este aceea a migrării multor enoriaşi din parohiile diecezei în ţările occidentale, pentru procurarea celor necesare traiului. Episcopii noştri se interesează îndeaproape de soarta lor. Sunt trimişi preoţi pentru asistenţa lor spirituală. Se intervine la forurile bisericeşti din ţările respective pentru o colaborare cât mai armonioasă. Din cei 64 de preoţi care activează în străinătate, majoritatea se preocupă de cei migraţi.
Crizele generate de perioada de tranziţie în care, din păcate, încă se află ţara noastră, se resimt îngrijorător în diminuarea progresivă demografică. Numărul deceselor începe să-l depăşească pe acela al naşterilor. Familia creştină este ţinta curentelor distructive.
În agenda sa de lucru, episcopul Petru a înscris cu litere de aur celebrarea primului sinod diecezan, în toată amploarea sa, care a analizat minuţios starea diecezei, trasând liniile clare ale organizării şi desfăşurării vieţii creştine.
Sinodul a fost încununat cu consacrarea noii catedrale, în sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, 1 noiembrie 2005, în prezenţa tuturor episcopilor catolici din ţară şi a unora din străinătate.
În concluzia acestei scurte prezentări istorice a celor trei decenii de păstorire a episcopului diecezan, ţin să citez ultimele cuvinte ale papei Ioan-Paul al II-lea, din bula de numire, din 14 martie 1990: "Fiule iubit, să fie mereu cu tine Duhul Sfânt, cu darul său înşeptit, care, zilnic, lucrând în tine, din ce în ce mai îmbelşugat, credincioşii Diecezei de Iaşi să continue a creşte în credinţă, speranţă şi iubire, râvnici în rugăciune, în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, în fapte bune şi în primirea sacramentelor, mai cu seamă a Euharistiei, prin care Biserica trăieşte şi creşte încontinuu (LG 26). Pacea lui Cristos şi binecuvântarea noastră să fie mereu asupra ta şi a diecezei tale, foarte dragă nouă".
Putem fi siguri că aceste cuvinte calde, de îmbărbătare, ale venerabilului papă sunt ca un ecou permanent în sufletul vrednicului nostru episcop, întărindu-l în munca sa de mare răspundere.
Ne asociem cu toţii, cler, persoane consacrate şi enoriaşi, martori ai împlinirilor istorice din cei 30 de ani de păstorire, gândurilor şi simţămintelor papei, dorindu-i în continuare PS Petru Gherghel o păstorire rodnică sub ocrotirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, regina cerului şi a pământului.
Ad multos felicesque annos!
Pr. Anton Despinescu, profesor
