În perioada 6-10 iulie 2021 a avut loc la Traian (NT) o întâlnire a unor delegaţi din câteva ţări din Europa de Est din cadrul Federaţiei Biblice Catolice. Scopul acestei întâlniri a fost acela de a încerca găsirea unor linii comune de pastoraţie biblică în ţările ex-comuniste.

Au participat pr. Jan J. Stefanow (secretarul general al Federaţiei Biblice Catolice), subsemnatul, în calitate de coordonator al Zonei Europa Centrală şi de Est, pr. Dariusz Pielak (Rusia), pr. Wojciech Szypula (originar din Polonia, actualmente cu reşedinţa în Kenya, profesor de exegeză şi referent pe probleme de pastoraţie biblică, partea de Lectio Divina). De asemenea, au participat, prin mijloacele de comunicare socială, pr. Djurica Pardon (Croaţia) şi Marcin Zielinski (Polonia).

Situaţiile de viaţă foarte variate şi mereu în schimbare a credincioşilor din ţările fost comuniste ridică multe provocări pastorale. Credincioşii catolici, intrând în contact cu situaţii de neimaginat înaintea căderii sistemului comunist - cum ar fi condiţiile mai bune de viaţă sau contactul cu modurile de viaţă occidentale - sunt puşi în faţa unor alegeri unde credinţa nu de puţine ori devine marginală. Biserica din aceste ţări ar trebui să se simtă puternic provocată de aceste situaţii şi să vină cu conţinuturi care să lumineze aceste alegeri pe care oamenii trebuie să le facă. În acest sens, Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia) - "făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele" (cf. Ps 119,105) - s-a dovedit în istorie drept cea mai eficientă cale de refundamentare consistentă a credinţei şi a practicilor pe care le determină credinţa.

Pe lângă discuţiile care au avut menirea să identifice metode şi conţinuturi biblice care urmează a fi detaliate şi propuse conferinţelor episcopale, participanţii au avut bucuria de a fi primiţi de PS Iosif Păuleţ, episcopul de Iaşi, cu care au avut un colocviu amical şi călduros. Delegaţii i-au oferit episcopului icoana Maicii Domnului a Cuvântului, primind de la păstorul diecezei volumul care aminteşte vizita Sfântului Părinte Papa Francisc la Iaşi. A existat şi o scurtă întrevedere cu pr. Egidiu Condac, vicarul general al Diecezei de Iaşi.

De asemenea, invitaţii au putut vizita câteva obiective religioase şi culturale din Iaşi, Săbăoani şi Pildeşti. Vineri, în ultima seară a prezenţei lor la Traian, au participat la Sfânta Liturghie în biserica parohială din localitate, ocazie cu care pr. Dariusz, în cadrul predicii, a vorbit despre devoţiunea pe care Federaţia Biblică Catolică intenţionează să o propună Bisericii, anume devoţiunea către Maria, Mama Cuvântului.

Pr. Eduard Patraşcu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6-10 iulie: Traian (NT): Întâlnire de lucru a Federaţiei Biblice Catolice, zona Europa de Est