Traian: Întâlnirea PS Petru Sescu cu seria de preoţi 2012

Joi, 9 martie 2023, începând cu ora 10.00, PS Petru Sescu a avut întâlnirea cu preoţii din seria 2012, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian. A fost un prilej binecuvântat de a împărtăşi trăiri preoţeşti, de a ne cunoaşte mai bine şi de a reflecta la diferitele provocări care se văd la orizontul nu foarte îndepărtat al societăţii noastre.

La fel ca seriile de dinaintea noastră, am primit cu drag invitaţia PS Petru de a sta împreună preţ de câteva ore şi de a dialoga despre bucuriile, reuşitele, dar şi dificultăţile pe care le întâlnim în ministerul nostru. Colegii preoţi din străinătate care au avut posibilitatea au intrat în direct în legătură cu noi prin transmisiune video. La întâlnire au fost prezenţi toţi cei şase preoţi care lucrează acum în diferitele parohii sau structuri ecleziale în dieceză.

Un leitmotiv al discuţiilor a fost rolul comuniunii sacerdotale susţinute prin întâlniri periodice. Totodată, s-a subliniat că este esenţial ca în primii ani de slujire preoţii tineri să întâlnească preoţi cu experienţă care să îi introducă cu dăruire şi grijă în ministerul sacerdotal. Această întâlnire ne-a oferit ocazia de a redescoperi cât de fratern este gestul de a ne asculta reciproc. Am avut ocazia de a pune în comun experienţe preoţeşti, de a medita împreună la darul pe care Dumnezeu l-a pus în noi. Chemarea este un dar şi un mister, după cum spunea Sfântul Ioan Paul al II-lea. Darul naşte în noi simţământul viu de recunoştinţă. Misterul trezeşte în noi un simţ de reverenţă.

Momentul central al zilei a fost Sfânta Liturghie, prezidată de Preasfinţitul Petru. La cuvântul de învăţătură, Preasfinţia sa ne-a amintit cât de binecuvântat este preotul care îşi pune încrederea în Domnul. Poporul credincios observă cu drag când un preot este dedicat slujirii sale, cu încredere totală în Dumnezeu care l-a chemat. După Sfânta Liturghie a urmat prânzul în comun, după care fiecare participant s-a întors la slujirea lui.

Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru chemarea pe care ne-a dăruit-o şi pentru anii de slujire pe care îi avem în via Domnului. El să ne binecuvânteze în continuare activitatea, pentru a aduce roade bogate pentru slava lui şi mântuirea sufletelor.

Îi mulţumim şi PS Petru pentru iniţiativa frumoasă de a se întâlni cu seriile de preoţi. Totodată, ne exprimăm gândul de recunoştinţă pentru că ne-a ascultat pe fiecare cu atenţie şi înţelegere.

Pr. Gabriel-Iulian Robu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 martie: Traian: Întâlnirea PS Petru Sescu cu seria de preoţi 2012