Traian: Întâlnirea preoţilor din "generaţia 2021" cu ep. Petru Sescu

Vineri, 25 noiembrie 2022, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (NT), PS Petru Sescu a petrecut câteva momente frumoase cu seria preoţilor consacraţi în ziua de 24 iunie 2021. Este a doua întâlnire a episcopului nostru auxiliar cu generaţiile de preoţi vicari, un plan mai larg care priveşte îndeosebi frăţietatea sacerdotală pentru o pastoraţie mai rodnică.

Întâlnirea a început în Aula Albastră printr-o scurtă prezentare a modului în care fiecare dintre cei 10 preoţi prezenţi îşi trăieşte pastoraţia, viaţa sacerdotală şi relaţia cu credincioşii, dar şi cu alţi preoţi. Pentru eficacitatea comunicării, toţi am luat cuvântul şi am accentuat acele aspecte ale activităţii pastorale care ne privesc în mod direct sau care ne-au marcat într-un fel sau altul.

Dintre toate aceste experienţe relatate cu deschidere şi spirit fratern, a fost remarcat faptul că "credincioşii vor ca preotul să fie mereu în mijlocul lor, împreună cu ei" şi că împărtăşirea de idei pentru planul catehetic este o soluţie care oferă roade bogate concrete în pastoraţia copiilor şi a tinerilor.

De asemenea, ne-am bucurat cu toţii să ascultăm experienţa vieţii de preot a PS Petru Sescu sub diferite aspecte, cu umbre şi lumini, care toate au contribuit la formarea sa de păstor de suflete. Sunt experienţe din care avem mereu de învăţat şi de pus în practică.

La lumina tuturor acestor experienţe, atât ale noastre, cât şi ale Excelenţei Sale, am concluzionat, pe de o parte, faptul că niciun efort depus în munca pastorală şi nici un strop de răbdare nu rămân nerăsplătite de Domnul, iar, pe de altă parte, nu ar trebui să ne lipsească niciodată curajul şi elanul pastoral (mai ales acum cât suntem tineri) pentru a face faţă tuturor provocărilor şi dificultăţilor pe care le presupune această misiune sacră.

Momentul central al întâlnirii l-a constituit celebrarea Sfintei Liturghii în capela "Sfinţii Verbiţi", a Centrului "Gaudium et Spes". Această celebrare deosebită ne-a amintit tuturor de celebrele imagini ale lui Isus Cristos înconjurat de discipolii săi.

La sfârşit, încântaţi de această nouă iniţiativă în dieceza noastră, împreună cu PS Petru Sescu am propus ca aceste întâlniri să se repete anual şi, dacă va fi posibil, chiar de două ori pe an, având o sesiune de primăvară şi una de toamnă.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceste momente petrecute împreună şi fie ca ele să aducă cât mai multe roade spirituale şi pastorale.

Pr. Leonard Antili

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25 noiembrie: Traian: Întâlnirea preoţilor din "generaţia 2021" cu ep. Petru Sescu