Vineri, 4 august 2023, comemorarea Sfântului Ioan Maria Vianney, patronul preoţilor, a avut loc la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (NT) întâlnirea PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, cu preoţii din Dieceza de Iaşi hirotoniţi în anul 1993.

"Apostolii i-au povestit tot ceea ce au făcut, iar el, luându-i cu sine, s-a retras deoparte" (Lc 9,10). În acest spirit s-a petrecut întâlnirea din "Aula albastră" din Centrul "Gaudium et Spes". Preasfinţitul ne-a prezentat motivaţiile şi roadele acestor întâlniri cu preoţii, pe serii. Apoi fiecare a luat cuvântul subliniind aspecte personale sau generale din activitatea pastorală.

În toate mărturiile şi împărtăşirile a reieşit că viaţa noastră de slujitori ai Domnului este condusă de mâna Providenţei care, în cei 30 de ani de slujire sacerdotală, ne-a făcut să putem înfrunta provocările pe care ni le-a adresat fiecare misiune încredinţată nouă de episcop; mâna Providenţei care ne-a sprijinit, ne-a ridicat şi ne-a încurajat în dificultăţi, în neîmpliniri, în greşeli, în tristeţi şi în suferinţe; mâna Providenţei care ne-a călăuzit şi în bucuriile, împlinirile şi satisfacţiile pe care le-am trăit pe parcursul anilor de slujire; şi mâna Providenţei care, avem mare încredere, va continua să ne conducă şi în munca prezentă şi viitoare din via Domnului.

Dialogul deschis şi sincer dintre cei prezenţi, mărturiile şi sugestiile prezentate au creat între preoţi şi episcop o atmosferă de fraternitate şi prietenie sacerdotală, foarte importantă în activitatea noastră de predicatori ai Cuvântului şi împărţitori ai sfintelor sacramente.

Desigur, privirea fiecăruia dintre noi nu poate să nu observe provocările pe care le avem din partea societăţii de astăzi, de asemenea aşteptările oamenilor din lumea de astăzi de la slujitorii altarului. "Să mergem împreună" ne îndeamnă mereu Sfântul Părinte Papa Francisc: în pofida scăderii numărului de preoţi, poate a scăderii entuziasmului de la început odată cu trecerea anilor, această invitaţie continuă să răsune cu putere şi pentru fiecare din noi. Iată de ce, această iniţiativă a constituit o reînflăcărare a darului lui Dumnezeu care este în noi prin impunerea mâinilor episcopului (cf. 2Tim 1,6).

Întâlnirea s-a încheiat cu celebrarea Sfintei Liturghii, în comemorarea Sfântului Ioan Maria Vianney. I-am mulţumit Domnului pentru cei 30 de ani de preoţie, i-am purtat în gând şi în rugăciune şi pe ceilalţi colegi care îşi desfăşoară activitatea pastorală în Arhidieceza de Bucureşti şi în Austria, de asemenea l-am amintit pe colegul nostru, pr. Robert Matei, trecut la Domnul la o vârstă foarte tânără, în urmă cu 14 ani.

Aşadar o întâlnire rodnică şi o experienţă care merită să fie trăită cât mai des. Sperăm ca Dumnezeu, prin exemplul şi mijlocirea Sfântului Ioan Maria Vianney, să ne facă "să-i atragem pe fraţii noştri la Cristos prin iubire" (Rugăciunea zilei).

Un cuvânt de preţuire şi recunoştinţă celui care ne-a găzduit la această întâlnire, părintele Felician Tiba, un adevărat prieten al preoţilor, al familiilor, al tuturor celor care calcă pragul Centrului "Gaudium et Spes".

Deo adiuvante procedamus ulterius!

Pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4 august: Traian: Întâlnirea preoţilor din promoţia 1993 cu episcopul auxiliar Petru Sescu