Traian: Întâlnirea dintre PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, şi preoţii sfinţiţi în anul 2019
Miercuri, 7 decembrie 2022, preoţii sfinţiţi în anul 2019 au trăit câteva momente de fraternitate împreună cu PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (NT).
Întâlnirea a început la ora 11.00 cu câteva aspecte prezentate de PS Petru Sescu, vorbind despre o scurtă istorie a propriei vocaţii şi cum Dumnezeu lucrează chiar dacă noi nu conştientizăm în acel moment. Chiar dacă noi vom încerca să fugim sau să schimbăm planul lui Dumnezeu, după trecerea anilor realizăm că acela era, de fapt, cel mai bun plan pentru noi. Tocmai de aceea s-a insistat pe virtutea ascultării. Trebuie să arătăm că ascultarea spirituală faţă de Dumnezeu nu abate de la ascultarea faţă de autoritatea vizibilă şi instituţională, ci, dimpotrivă, o reînnoieşte, o întăreşte şi îi dă viaţă, până acolo încât ascultarea faţă de oameni devine criteriul pentru a judeca dacă există sau nu, şi dacă este autentică, ascultarea faţă de Dumnezeu. PS Petru Sescu a oferit câteva exemple prin care a demonstrat cât de importantă a fost ascultarea, nu amânarea.
Întâlnirea a continuat cu mărturiile tuturor părinţilor vicari prezenţi. Fiecare a prezentat o scurtă istorie a vocaţiei, rolul preoţilor din comunităţile natale în dezvoltarea propriei vocaţii, mărturia credincioşilor în trăirea credinţei şi alte evenimente ce au dus la concretizarea vocaţiei sacerdotale.
De asemenea, au fost prezentate şi momentele mai puţin fericite trăite în pastoraţie, unele fiind discutate pentru a găsi o anumită rezolvare.
Aceste discuţii fraterne s-au încheiat cu celebrarea Sfintei Liturghii, avândul ca model pe Sfântul Ambrozie. Activitatea zilnică a lui Ambrozie era îndreptată în primul rând spre propria comunitate, unde îşi îndeplinea obligaţiile pastorale cu mult zel. Sfântul Augustin care a fost un ascultător asiduu al predicilor Sfântului Ambrozie. Sfântul Augustin ne relatează cât de mare a fost prestigiul elocinţei episcopului de Milano şi cât de eficient a fost tonul acestui "apostol al prieteniei".
Îi mulţumim Preasfinţitului Petru Sescu pentru această invitaţie de a fi împreună, pentru orele fraterne petrecute la Traian şi pentru toate cuvintele de încurajare.
Mulţumim lui Dumnezeu!
Pr. Richardo-Dominic Baciu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7 decembrie: Traian: Întâlnirea dintre PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, şi preoţii sfinţiţi în anul 2019