Vineri şi sâmbătă, 28 şi 29 august 2014, corul Parohiei "Ss. Petru şi Paul" din Traian - Neamţ a mers în pelerinaj la Sighetu Marmaţiei spre a vedea locul suferinţelor celor care au murit în acea închisoare şi astfel să împrospăteze memoria fericitului Anton Durcovici.
Am trăit şi ziua în care am văzut cu ochii mei ceea ce văzusem doar cu ochii minţii. Am văzut locul suferinţei! Fără să vreau, gândul mă duce la un verset atât de cunoscut: "De locul suferinţei scapă-mi, Doamne, sufletul!" Oare de câte ori s-au auzit aceste cuvinte în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, acolo unde au sfârşit atât de tragic martirii noştri! Şi, printre ei, şi episcopul nostru Anton Durcovici!
Mai mulţi credincioşi din parohia noastră au participat la slujba de beatificare a episcopului Anton Durcovici în luna mai a acestui an, la Iaşi! Cu această ocazie am intrat şi în posesia unor informaţii legate de viaţa şi martiriul acestui episcop ridicat la cinstea altarelor. Parcă mai trebuia ceva completat! Lipsea o verigă să completăm tabloul imaginii create în mintea noastră în urma acestor informaţii. La iniţiativa părintelui paroh Edi Patraşcu, s-a organizat o călătorie-pelerinaj în zilele de 29-30 august 2014 la Sighetu Marmaţiei. Excursia la care am participat a avut ca obiectiv principal vizitarea închisorii comuniste unde a sfârşit atât de tragic episcopul Durcovici.
Încă de la intrarea în incinta închisorii, m-a trecut un fior rece! Brusc, s-a completat tabloul imaginar din care lipsea acea verigă! Dacă vreţi, ceea ce s-a început la Iaşi, s-a finalizat aici, şi astfel am închis cercul cunoaşterii! Vizitarea închisorii mi-a provocat o suferinţă aproape fizică! Cu greu îmi stăpâneam lacrimile! Lacrimi izvorâte dintr-un sentiment de ură! Nu e creştineşte ceea ce spun, ştiu bine asta! Isus ierta călăii care-l răstigneau! Dar aici vorbim de oameni! Semeni de-ai noştri, cu familii, cu copii acasă! Şi care totuşi au fost nişte monştri! Ba mai mult, sunt aproape convins că ei au acţionat mai mult din ură decât din sentimentul datoriei cerute de o slujba în regimul comunist!
Vorbim aici nu de un singur martir; ep. Anton Durcovici este un simbol reprezentativ. Dar în acea închisoare au pierit în suferinţe mii de martiri! Fotografiile lor înşirate pe holuri, numele lor încrustate întru nemurire pe lespezi de piatră, celulele mici şi reci, lanţuri şi cătuşe, camerele de tortură, toate te copleşesc. De piatră să fii, şi tot te cutremuri! Iar ei sunt sfinţii noştri!
Sfinţi necunoscuţi! Martirizaţi nu cu secole în urmă, nu într-un loc necunoscut de pe pământ, ci aici, în veacul nostru, şi aproape sub ochii noştri! Pentru că închisoarea aceasta a existat până în anii '90! Şi era în plin oraş! Alături viaţa îşi urma cursul, doar zidurile împiedicau să răzbată gemetele sau urletele celor schingiuiţi.
Am văzut foarte mulţi vizitatori! Oameni obişnuiţi, intelectuali, grupuri de tineri - toţi doreau să vadă cu ochii lor locul suferinţelor, deşi astăzi acel loc, datorită restructurărilor, este mult atenuat şi poate lasă să se întrevadă puţin ce a fost acolo în realitate! De aceea pot afirma acum că memoria poporului nostru este încă vie şi atâta timp cât ne cunoaştem trecutul, nu riscăm o recidivă a deznădejdii!
Datoria noastră, a tuturor celor care cunosc trecutul, este să ţinem cu orice preţ trează conştiinţa generaţiilor tinere, arătându-le cu dragoste şi pasiune izvorul existenţei noastre: martirii neamului, cei care şi-au dat viaţa pentru ca toţi să ne bucurăm azi de libertate! Şi mai ales care, cu preţul vieţii, n-au abdicat de la adevărata credinţă! Adevăraţi sfinţi, adevăraţi eroi! Şi dacă au plâns şi stâncile la suferinţa lor, o lacrimă din ochii noştri, plină de rugăciune, tare bine ar fi dacă ar curge pe pământul binecuvântat de sângele acestor martiri... de sângele ep. Anton, despre care nici măcar nu ştim încă unde a fost îngropat! Cert este că el, ridicat fiind la cinstea altarelor, trebuie să fie în conştiinţa noastră creştină şi în inima noastră recunoscătoare lui Dumnezeu pentru un asemenea exemplu de trăire creştină, dusă până la vărsarea vieţii.
"Fericit este poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!"
Ştefan Cojan
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28-29 august: Traian: Corul parohial în pelerinaj la Sighet
