La 17 mai 2017, am comemorat trei ani de la beatificarea episcopului martir, Anton Durcovici. Dornici de a afla mai multe despre viaţa acestui martir, am plecat, în număr de patruzeci de studenţi, însoţiţi de pr. Fabian Doboş, în pelerinaj la Sighetu Marmaţiei, între 19 şi 21 mai 2017.
Prima oprire am făcut-o la Cacica, unde am fost întâmpinaţi de pr. Mitică Baltag, care ne-a vorbit despre istoria sanctuarului şi a icoanei făcătoare de minuni. După ce am primit binecuvântarea părintelui, ne-am continuat drumul, încredinţând acest pelerinaj în mâinile Preacuratei.
Timpul a trecut mai uşor, admirând frumoasele peisaje şi locuri, care ne vorbeau despre minunea creaţiei. Un astfel de loc este şi Mănăstirea Bârsana, situată la o distanţă de 20 km de Sighetu Marmaţiei.
Ajunşi la Sighet, am celebrat sfânta Liturghie, în care părintele ne-a vorbit despre martiriu, ca fiind o continuare a agoniei lui Isus din Grădina Măslinilor. "Sângele martirilor este sămânţa creştinilor!" - spunea părintele, citându-l pe Tertulian. Predica s-a încheiat cu o întrebare provocatoare: "Câţi dintre noi ar fi astăzi dispuşi să-şi dea viaţa pentru Cristos?"
În cea de-a doua zi, am vizitat Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei, un loc rece, încărcat de istorie şi suferinţă, care accentuează importanţa credinţei în momentele de încercare. Fericitul Anton Durcovici ne dă exemplu de o astfel de credinţă. În ciuda tuturor suferinţelor din închisoare, el rămâne fidel lui Dumnezeu până la moarte.
Vizita Memorialului a trezit în noi trăiri intense:
-
"M-a făcut să conştientizez mai mult sacrificiul înaintaşilor noştri, greutăţile prin care au trecut şi puterea credinţei care i-a ajutat să pună prietenia cu Isus mai presus de toate. Am învăţat că dacă faci asta, Isus nu doar că îţi rămâne prieten, dar suferă împreună cu tine, şi la final te aşteaptă în rai" (Viviana).
-
"Memorialul de la Sighet este locul unde omul şi-a pierdut umanitatea. Cu toţii afirmăm că suntem creştini, însă nu suntem conştienţi de faptul că libertatea de credinţă pe care o trăim acum, a fost plătită scump cu sângele celor care au ales să rămână lângă Dumnezeu, chiar şi când rămăseseră fără nicio urmă de speranţă" (Bianca).
-
"Vizita la Memorial a avut un impact puternic asupra mea, deoarece fiind fizic în celulele deţinuţilor politici şi religioşi, şi citind fragmente din vieţile lor, mi-am dat seama câtă suferinţă a cuprins acea închisoare, cu atât de puţin timp în urmă" (Ioana).
-
"De ziua mea am fost la închisoare. Am simţit trăiri puternice, goluri în stomac, lacrimi gata să cadă, timp profund... În aceste zile am primit o lecţie importantă şi am o mare mulţumire în suflet pentru viaţa mea. Desigur, la martiriu suntem invitaţi cu toţii câte puţin, dar suntem noi gata să îi spune «Da» lui Dumnezeu?" (Ana-Maria)
În cea de-a doua parte a zilei, am vizitat Cimitirul oraşului (locul în care a fost înmormântat Anton Durcovici), Cimitirul Săracilor şi un muzeu în aer liber, Cimitirul vesel de la Săpânţa.
Am încheiat aceste zile cu o sfântă Liturghie de mulţumire. Am plecat cu sufletul încărcat şi cu dorinţa de a ne întări şi mai mult credinţa.
Le mulţumim tuturor binefăcătorilor care au făcut posibil acest pelerinaj şi mai ales lui Isus, care este mereu alături de noi!
Sabina Jitaru, Maria Sescu şi Olimpia Ţicloş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 19-21 mai: Studenţi din Iaşi în pelerinaj la Memorialul victimelor comunismului de la Sighetu Marmaţiei
