Aproximativ 80 de preoţi din dieceza de Iaşi au participat, în perioada 23-24 noiembrie 2005, la ultima sesiune a cursurilor de formare organizate la Traian cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la închiderea lucrărilor celui de-al doilea Conciliu din Vatican. Întâlnirea s-a desfăşurat conform programului deja prezentat în articolele anterioare care fac referinţă la acest eveniment.
Conciliului Vatican II se impune datorită dorinţei papei Ioan al XXIII-lea şi a necesităţii expunerii din partea Bisericii Catolice a propriei identităţi în lumea contemporană. Printr-un limbaj adaptat timpurilor moderne, unic, clasic şi mereu actual, Conciliul Vatican II rămâne punctul de reper al oricărui catolic şi cu atât mai mult al clericului de astăzi care trebuie să răspundă la întrebările provocatoare ale unei societăţi din ce în ce mai fragmentate.
Efortul susţinut al celor peste 2000 de participanţi: episcopi, teologi, călugări, laici specialişti în diferite domenii, observatori de alte confesiuni, care s-a derulat pe parcursul celor patru sesiuni plenare între anii 1962 şi 1965, se concretizează într-o multiplă orientare pornind de la cel pastoral, la cel al unei dogmatici profunde şi clare, valorizarea scrierilor sacre care deseori susţin argumentele frazelor atent elaborate prin note explicative generoase ca şi conţinut biblic ş.a.
Interesul acestui curs de formare a fost acela de a prezenta sistematic întreg conţinutul documentelor conciliare, precum şi aspectele legate de contribuţia sa în viaţa Bisericii Catolice cu privire la liturgie, la contribuţia şi importanţa laicilor în slujirea Bisericii, la interesul pentru dialogul ecumenic şi la alte teme importante care îi conferă Conciliului o notă progresivă.
Folosirea mijloacelor moderne folosite în expunerile preoţilor profesori a făcut ca unele idei prezente în conţinutul documentelor conciliului să fie puse în aplicare cu un succes deosebit.
O contribuţie importantă a acestui curs de formare a fost acela e a arăta câteva chei de lectură a documentelor conciliare dintre care cea mai reprezentativă poate fi cea cristologică: Dei verbum, Lumen gentium, Gaudium et spes...
Discuţiile care au avut loc după fiecare expunere a vreunui document au făcut posibilă aplicarea concretă a conciliului în realitatea eclezială locală. Diferitele probleme cu care s-a confruntat Biserica noastră de Iaşi se datorează şi contextului socio-politic prezent în partea de est a Europei. Faptul că Dieceza de Iaşi a fost prezentă la lucrările conciliului doar la a patra sesiune plenară prin episcopul Petru Pleşca, invitat ca şi "peritus", a făcut în aşa fel ca după decenii de la încheierea conciliului să nu se simtă şi la noi noul suflu al Bisericii Universale. Comparând realitatea occidentală cu cea de la noi, am putea să ne declarăm privilegiaţi chiar dacă lucrările conciliului au pătruns mai greu în spaţiul românesc. Orice schimbare de amploare are nevoie de un timp de maturizare, iar această exigenţă a simţit-o şi papa Paul al VI-lea sub al cărui pontificat s-au încheiat lucrările conciliului.
Rezonanţa acestui curs de formare este aceea că s-a putut forma o imagine de ansamblu nu numai despre conţinutul celor 17 documente ale Conciliului Vatican II, ci şi despre emoţia cu care slujitorii Bisericii au făcut posibil un astfel de eveniment indicând totodată că Biserica se află pe drumul sfinţeniei şi al adevărului alături de Cristos. Printr-un astfel de curs se concretizează unele dintre exigenţele vieţii ecleziale locale expuse şi în cadrul lucrărilor Sinodului diecezan ale cărui acte se aşteaptă să vadă lumina tiparului.
Pr. Cristinel Farcaş
