Traian: Cursuri de formare pentru preoţi
Pentru a marca împlinirea a 40 de ani de la încheierea promulgarea constituţiilor, decretelor şi declaraţiilor Conciliului Vatican II, la solicitarea PS Petru Gherghel, sub coordonarea Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi şi a Academiei Catolică "Sfântul Augustin", la Traian se desfăşoară cursuri de formare teologico-pastorale pentru preoţi în trei serii: 9-10 noiembrie, 16-17 noiembrie şi 23-24 noiembrie. Joi, 10 noiembrie, s-a încheiat prima serie.
Cursurile conţin opt prelegeri despre constituţiile, decretele şi declaraţiile Conciliului. Fiecare prelegere este structurată după cum urmează: I - conţinutul documentului; II - intervenţiile ulterioare ale magisteriului; III - evaluarea receptării documentelor în Biserica locală. La sfârşitul fiecărei prezentări este timp pentru discuţii, întrebări şi comentarii.
Cursurile urmăresc împrospătarea cunoştinţelor teologice, întărirea comuniunii fraterne şi ierarhice, precum şi sporirea zelului pastoral.
Ele sunt prezentate de PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă şi de preoţi profesori de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi.
* * *
Împlinirea celor 40 de ani de la încheierea lucrărilor Conciliului Vatican II reprezintă pentru întreaga Biserică un eveniment de pioasă aducere aminte şi de reflecţie profundă.
Acest moment a fost ales de către Preasfinţitul nostru episcop Petru Gherghel drept motiv pentru a organiza un curs de formare teologico-pastoral pentru preoţii Diecezei de Iaşi.
În prima serie au fost programaţi 84 de preoţi, în majoritate tineri, toţi activând în diferite locuri din dieceză.
Printre aceştia am avut foarte plăcuta ocazie de a participa şi eu.
Prima serie a acestui curs teologico-pastoral a avut loc în Casa de Reculegere a Misionarilor Verbiţi de la Traian, jud. Neamţ, şi s-a desfăşurat într-o atmosferă pe cât de plăcută, pe atât de constructivă.
Fiecare zi de desfăşurare a primei serii s-a structurat în două părţi.
Cuvântul de deschidere al primei părţi din prima zi l-a avut PS Petru Gherghel, care a reliefat importanţa deosebită pe care o au pentru întreaga Biserică documentele Conciliului Vatican II.
Moderatorul acestei prime părţi a fost pr. prof. dr. Wilhelm Dancă.
Despre rolul constituţiei liturgice Sacrosanctum Concilium în viaţa Bisericii ne-a vorbit pr. prof. Claudiu Dumea. Au urmat întrebările şi discuţiile pe această temă.
Despre misiunea pastorală a episcopilor propusă prin decretul Christus Dominus ne-a vorbit PS Petru Gherghel.
Cele două decrete, Optatam totius privind formarea preoţească şi Presbyterorum ordinis privind slujirea şi viaţa preoţească, au constituit tema expunerii PS Aurel Percă. În final a urmat schimbul de păreri pe tema respectivă.
Pentru partea a doua moderatorii au fost PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă.
Primul referat i-a aparţinut pr. prof. dr. Eduard Ferenţ, care a avut ca temă constituţia dogmatică Lumen gentium.
Al doilea i-a aparţinut pr. prof. dr. Wilhelm Dancă şi a avut ca temă decretul despre Bisericile orientale Orientalium ecclesiarum şi respectiv decretul despre ecumenism Unitatis redintegratio, precum şi declaraţia despre relaţiile Bisericii cu religiile necreştine Nostra aetate. După fiecare expunere au fost discuţii.
A urmat ziua a doua, partea întâi, al cărei moderator a fost pr. prof dr. Lucian Farcaş.
Despre revelaţia divină conform constituţiei dogmatice Dei Verbum ne-a vorbit pr. prof. Alois Bulai.
Pr. prof. dr. Ştefan Lupu ne-a expus învăţătura despre: apostolatul laicilor (Apostolicam actuositatem), libertatea religioasă (Dignitatis humanae) şi activitatea misionară (Ad gentes).
Moderator pentru partea a doua a fost pr. prof. dr. Ştefan Lupu.
Primul vorbitor a fost pr. prof. dr. Lucian Farcaş, cu tema despre Biserica în lumea contemporană (Gaudium et spes).
Ultima expunere a fost cea a pr. prof. dr. Mihai Pătraşcu, care s-a referit la următoarele documente: decretul despre mijloacele de comunicare socială (Inter mirifica), decretul privind reînnoirea vieţii călugăreşti (Perfectae caritatis) şi declaraţia privind educaţia religioasă (Gravissimum educationis).
Fiecare dintre expunerile de mai sus au fost urmate de discuţii şi comentarii pe tema respectivă.
În încheiere PS Petru Gherghel a expus pe scurt concluziile celor tratate, ne-a încurajat în activitatea noastră şi ne-a dat binecuvântarea finală.
În cele două zile am participat de asemenea la recitarea Orei medii şi a Vesperelor în comun.
Cu toţii credem că o astfel de participare este de un real folos atât pentru noi, cât şi pentru comunităţile în mijlocul cărora activăm.
Dorim ca astfel de iniţiative să fie mereu continuate şi promovate.
Pr. prof. Iosif Agiurgioaei
* * *
Programul acestor cursuri şi lista detaliată cu seriile de participanţi au fost prezentate în luna septembrie în ştirea: Cursuri de formare pentru preoţi.