Învierea Domnului Isus Cristos a fost un motiv de sărbătoare la 27 martie 2016 în comunitatea de români din Tortona (Italia). Ne-am adunat cu mic, cu mare şi am celebrat Paştele împreună. Sărbătoarea Paştelui este foarte importantă pentru creştini, deoarece Isus ne-a răscumpărat de toate păcatele lumeşti.

Anul acesta Paştele a avut un impact mai mare pentru noi, cei din zona Tortonei, prin prisma faptului că părintele Sergiu Ursache s-a ocupat de organizare şi ne-a implicat pe toţi în pregătirea unei frumoase sărbători Pascale tradiţionale româneşti.

În timpul sfintei Liturghii, părintele Sergiu ne-a explicat care este semnificaţia sărbătorii pascale şi ne-a îndemnat să nu ne îndoim de faptul ca Isus a înviat, ci, dimpotrivă, să avem forţa de a arăta lumii întregi că Isus cel Înviat este Domnul nostru, este lumina noastră.

Pentru a continua tradiţia mielului, o familie din comunitate a făcut posibilă existenţa unui mieluşel, pe care l-a dăruit la ofertoriu. După sfânta Liturghie s-au sfinţit bucatele: cozonaci, ouă roşii, pască, sarmale, mâncăruri tradiţionale, pe care enoriaşii le-au pregătit cu dăruire pentru această sărbătoare importantă.

După binecuvântare, ne-am adunat cu toţii la o mică agapă frăţească şi am sărbătorit Paştele împreuna cu părintele Sergiu şi fratele Ianoş. La final am plecat spre comunitatea de preoţi orionini şi, costumaţi în frumoasele straie populare româneşti, le-am cântat acestora "Cristos a înviat" în limba română şi i-am servit cu bucate tradiţionale.

Madalina şi Francisc

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 27 martie: Tortona: Bucuria Paştelui