În perioada 16-18 august 2010, în Parohia Berzunţi s-a desfăşurat un campus pentru copii. Tema de anul acesta fiind "Înconjurul lumii în cinci zile".
Organizatorii campusului au fost surorile Daniela şi Cecilia din Congregaţia "Slujitoarele Preacuratei de Parma", părintele paroh Robert Canceal şi animatori din Berzunţi. Tot la acest capitol s-au implicat şi câţiva tineri veniţi din Italia împreună cu părintele Francesco, paroh al comunităţii "Sfântul Paul" din Parma.
Pentru a-i învăţa pe copii cât mai multe lucruri noi, au fost amenajate patru ateliere: de lucru manual, cântece, dansuri şi jocuri.
Fiecare zi a campusului a început cu un cântec sau o rugăciune, după care a urmat o scurtă piesă de teatru jucată de către animatori. După piesă a avut loc cateheza.
La prânz copiii au fost liberi, fiecare ducându-se la casa lui pentru a servi masa şi pentru a se odihni. La întoarcere, aceştia şi-au reluat programul, dar nu înainte de a recita sfântul Rozariu în biserică.
Pentru a mai uita de oboseala şi căldura de peste zi, copiii au fost serviţi cu ceva dulce.
În semn de mulţumire pentru darurile primite, copiii au rămas la sfânta Liturghie, care s-a celebrat la ora 19.00.
Ultima zi a campusului a fost una specială. S-a organizat un spectacol, la care au fost invitaţi părinţii, care au avut ce admira: dansuri, atât moderne, cât şi populare, două scenete, una jucată de animatorii din parohie şi cealaltă de animatorii italieni, şi cântece în limba romană, italiană şi engleză.
La acest spectacol copiii s-au îmbrăcat în costume naţionale. La sfârşitul spectacolului, părinţii au fost invitaţi să danseze pe ritmuri populare.
Le mulţumim organizatorilor, pentru că s-au străduit ca totul să decurgă bine şi lui Dumnezeu, pentru că ne-a oferit oportunitatea întâlnirii cu el şi cu ceilalţi.
Adrian Cojoc
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16-18 august: Berzunţi: Campus "Înconjurul lumii în cinci zile"
