În perioada 16-19 decembrie 2021, la iniţiativa părintelui paroh Emil Lucaci, în Parohia Teţcani au avut loc misiuni populare sau zilele familiei, eveniment coordonat de către pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei.
Pornind de la titlul scrisorii pastorale a ep. Iosif Păuleţ, adresată poporului lui Dumnezeu din Dieceza de Iaşi: "Părtaşi la viaţa Bisericii", părintele predicator i-a invitat pe cei prezenţi încă de la Liturghia de deschidere să intre în dinamica acestor zile, să conştientizeze fiecare că este parte, nu doar dintr-o familie, cum este cea proprie, ci cu toţii suntem parte din marea familie a familiilor lui Dumnezeu, din Biserică şi din societate.
În consecinţă, misiunea vestirii cuvântului lui Dumnezeu nu revine doar papei, episcopilor, preoţilor şi diaconilor, ci ne priveşte pe fiecare în parte, iar calea specifică soţilor este cea a iubirii. "Cu cât soţii se iubesc mai mult, spunea pr. Felician, în sensul că se respectă şi se slujesc unul pe celălalt, se respectă şi se promovează reciproc, cu atât mai mult şi-l predică sau şi-l oferă pe Dumnezeu! Nu noi am inventat omul şi familia, ci Dumnezeu l-a vrut pe om în cele două forme, bărbat şi femeie şi tot el l-a chemat şi la viaţa de familie".
Seară de seară, cu tact şi răbdare, părintele Felician, responsabil cu pastoraţia familiei în Dieceza de Iaşi, ne-a introdus în misterul omului, al familiei şi al lui Dumnezeu. "Oare e întâmplător, mai spunea părintele, că Dumnezeu oferă un bărbat unei femei şi o femeie unui bărbat, cu toate lipsurile şi limitele lor? Oare nu cumva tocmai de aceea îi oferă, ca să se susţină reciproc şi la bine şi la greu? Soţii nu trebuie să se abandoneze unul pe celălalt la greu, indiferent de natura acestui greu", a mai spus părintele.
Sâmbătă seara, doamna Eugenia Dămătăr, colaboratoare la Oficiul pentru Pastoraţia Familiei şi realizatoarea emisiunii "Împreună pentru familie" de la Radio ERCIS FM, a subliniat la rândul ei importanţa şi frumuseţea familiei care trăieşte în credinţă, iubire şi speranţă prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul ei.
Duminică, după o altă temă frumoasă care a cuprins şi evanghelia zilei, din a patra duminică din Advent, la finalul Sfintei Liturghii, a fost rândul părintelui paroh să mulţumească. Şi ne-a cuprins pe toţi: credincioşii participanţi, familiile participante şi cele care lipseau, pe părintele Felician, pe preoţii din altar, ca şi pe cei care au ajutat de-a lungul acestor zile la spovezi, pe părintele decan, Petrică Dăncuţ, care ne-a adus şi salutul PS Iosif Păuleţ, episcopul diecezei, ca şi pe al PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi.
După toate cele auzite, noi, comunitatea din Teţcani, în asentimentul tuturor celorlalte comunităţi care au avut bucuria de a se împărtăşi din cuvântul lui Dumnezeu cu privire la familie, nu putem decât să mulţumim părintelui paroh pentru o astfel de oportunitate şi în acelaşi timp de surpriză. Dumnezeu să binecuvânteze toate familiile cu iubirea şi bucuria sa!
Felicia Imbrişcă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16-19 decembrie: Teţcani: Zile de misiuni populare, zile dedicate familiei
