Te Deum laudamus, pentru momentele în care familia noastră nu şi-a îndeplinit bine misiunea în anul care se încheie, astfel ne-ai permis să intuim bucuria, aerul proaspăt pe care-l respirăm cu tine, pentru că în noi există ceva care fără tine nu funcţionează.
Te Deum laudamus, pentru momentele când ne-am vorbit mai răstit, am fost indispuşi, aceste momente nu au fost o coincidenţă, problema este că noi chiar nu funcţionăm bine, avem un defect, cel al concupiscenţei, iar această nefuncţionare a noastră ne aminteşte că tu eşti Salvatorul nostru şi al familiei noastre.
Te Deum laudamus, pentru toate acele momente când am căzut şi ne-ai ajutat să ne ridicăm privirea pentru ca din întunericul nostru să te vedem pe tine şi, încet, încet, să ne ridicăm. Noi singuri n-am fi fost în stare, suntem supraponderali, nu doar în corp, ci în toate.
Te Deum laudamus, şi pentru "momentele funcţionale", de fapt tu eşti cel care ai funcţionat atunci, noi doar am renunţat la planul desenat de noi; mulţumim şi pentru calităţile pe care ni le-ai oferit, sunt muniţii de folosit pe front, şi-ţi mulţumim că ni le-ai dat aşa de bine amestecate cu defectele noastre reciproce, nu putem să privim la unele, fără să le vedem pe altele.
Te Deum laudamus, pentru fiecare moment în care ai permis celor pe care-i numim "incomozi" să pună în lumină nefuncţionalitatea noastră, pe moment nu am înţeles că era un bine pentru noi, de obicei medicamentele au gust amar; ne-ai dăruit harul de a ne vedea păcatele, protestatarii trimişi de tine ne-au corectat cu iubire şi se roagă pentru convertirea noastră, adevărat har.
Te Deum laudamus, pentru că ne constrângi cu delicateţe să ne luăm privirea de pe noi înşine şi să o fixăm pe Tine dacă nu vrem să murim dezgustaţi de infinitatea limitelor noastre.
Te Deum laudamus, pentru acele momente când ne-am ruşinat că cineva ne-a spus că suntem o familie exemplu, ne-am trezit şi ne-am revizionat incoerenţa cu numele de familie creştină şi am simţit că familia noastră are nevoie disperată de iubirea ta, familia noastră nu funcţionează fără tine.
Te Deum laudamus, pentru că suntem atât de diverşi noi, bărbatul şi femeia, şi ne-am trezim uneori, ce-i drept, foarte rar, şi ne-am dat seama cât de bine ne completăm. Am experimentat că jumătatea noastră ne iubeşte într-un mod atât de îndepărtat faţă de ceea ce dorim, ea doreşte declaraţii romantice, el slujeşte familia în linişte; ea vorbeşte mult, el este neatent şi tăcut, însă, dacă ar fi atât de uşor să ne iubim, căsătoria nu ar fi cale de sfinţenie. În familia noastră am văzut că în diferenţa fecundă dintre un el şi o ea, se deschide calea către un Altul, care este Creatorul lor, cel care se ascunde după chipul creaturii.
Te Deum laudamus, pentru ceea ce a fost contrar cu voinţa noastră în anul care se încheie, acest lucru ne schimbă încet, încet, ne apropie de viaţa în tine şi ne îndepărtează de viaţa după gustul egoismului nostru, gust căruia i-am acordat destulă încredere până acum crezând că ne pot face fericiţi lucrurile sau relaţiile, practic umblând după firimituri ale iubirii.
Te Deum laudamus, pentru că şi în anul acesta care se încheie ai avut răbdare cu familia noastră şi ne-ai plăsmuit precum un vas de lut, cu delicateţe, nu ne-ai cioplit cu dalta ca pe un bloc de marmură, ai avut multă răbdare cu noi, ştim că tu nu suporţi să fii suportat, tu doreşti să fii iubit, iar soţii care au copii înţeleg bine acest lucru.
Te Deum laudamus, pentru că în gândurile incontrolabile care uneori păreau să preia controlul bărcii familiei noastre, ne-ai trezit şi ne-ai amintit că doar cu tine, cu acele scurte momente de rugăciune, cu însăşi trupul cu care ne-am hrănit la sfânta Liturghie, am reuşit să ne menţinem cât de cât fideli în locul pe care ni l-ai încredinţat nouă, adică în familia noastră.
Te Deum laudamus, pentru că ne-ai trimis păstorii spirituali care ne-au propus modul de a testa dacă suntem soţi creştini buni, adică felul în care ne folosim timpul şi banii (cât stăm pe facebook şi cât ne rugăm; cât cheltuim pe haine şi încălţăminte, şi cât oferim celor nevoiaşi; cât ajutăm copiii defavorizaţi şi cât stăm în vacanţe; cum ne comportăm cu un om care nu are ce să ne ofere şi cu unul care are putere lumească).
Te rugăm, Doamne, ca în anul care începe să ne înveţi să ne apărăm de pornirile noastre egoiste, continuă să ne salvezi zilnic pe noi şi familia noastră, continuă să crezi în noi, chiar şi atunci când noi credem în tine doar pe jumătate.
Eugenia Dămătăr
