Duminică, 24 septembrie 2017, comunitatea din Târgu Trotuş, cu bucurie şi emoţii, a retrăit sărbătoarea Rusaliilor pentru a doua oară în acest an: 77 de copii şi tineri au primit sacramentul Mirului prin mâinile Preasfinţitului Aurel Percă.
Celebrarea conferirii tainei sfântului Mir a început plină de emoţie la poarta bisericii unde întreaga comunitate adunată l-a întâmpinat pe Preasfinţitul Aurel Percă, urându-i bun venit. Emoţiile au continuat, mai ales atunci când în timpul omiliei, mai mulţi candidaţi au fost cooptaţi pentru a da răspunsuri la întrebările adresate de Preasfinţitului Aurel. Totuşi, ei au demonstrat că pregătirea nu a fost una zadarnică, reuşind să "convingă" comunitatea că au înţeles cine este Duhul Sfânt şi care este misiunea lor de acum înainte, şi anume, aceea de a fi un adevărat şi curajos mărturisitor al credinţei creştine primite la Botez.
Nu trebuie să ne fie teamă să ne manifestăm credinţa, pentru că "Duhul Sfânt vă va învăţa toate", ne asigură Cristos în evanghelie. Un număr de 77 copii şi tineri, număr ce simbolizează perfecţiunea şi darurile Duhului Sfânt, după ce au parcurs un drum de pregătire teoretică şi spirituală de circa patru luni de zile au primit prin mâinile Preasfinţitului Aurel Percă, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, sacramentul sfântului Mir. De pregătirea candidaţilor s-au ocupat mai îndeaproape pr. paroh Benone Solomon, pr. Corneliu Horvat şi pr. Gheorghe Pişta. La această sărbătoare au participat, cu mic cu mare, rudele, naşii, prietenii candidaţilor din comunitate, precum şi din cele două filiale păstorite de fraţii franciscani. Pe lângă credincioşii adunaţi nu putem uita şi prezenţa unui număr considerabil de preoţi care au ţinut să ia parte la bucuria adolescenţilor şi a tinerilor.
Această sărbătoare a reprezentat un pas important în drumul de credinţă al fiecăruia şi va rămâne în amintirea tuturor celor prezenţi.
Fie ca Duhul Sfânt să călăuzească inima şi paşii acestor tineri pe mai departe ca să poată mărturisi cu mult curaj credinţa creştină!
Pr. Corneliu Horvat
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24 septembrie: Târgu Trotuş: Administrarea sfântului Mir
