La Suceviţa, în perioada 15-26 iulie 2008, s-a desfăşurat o tabără interculturală organizată de Centrul Diecezan Caritas Iaşi, acţiune ce face parte din proiectul "Franţa-România: concurs între două culturi", proiect finanţat cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul Tineret în acţiune al ANPCDEFP din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, România.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Asociaţia franceză "Fondation d'Auteuil", partener al Centrului Diecezan Caritas Iaşi încă din anul 2000. Împreună cu această fundaţie, s-au mai realizat trei astfel de schimburi de experienţă în anii 2003, 2006 şi 2007 (acţiunile din 2003 şi 2007 fiind finanţate prin Programul Tineret în acţiune). În acest an beneficiarii au fost 11 tineri francezi din Maison Saint Martin - Fondation d'Auteuil şi 12 tineri români din două centre de plasament din Iaşi, respectiv Centrul de Plasament "Sfântul Iosif" - Program al Centrului Diecezan Caritas Iaşi, şi Centrul de Plasament "Cămin «La Salle»" - Program al Congregaţiei "Fraţii Şcolilor Creştine".

Principalele teme de activitate ale taberei au fost: sport şi jocuri, mediul înconjurător, tradiţie şi cultură. Activităţile au fost organizate ca un concurs-joc între cele două grupuri având la bază descoperirea celuilalt popor din punct de vedere artistic, cultural, tradiţional, precum şi înţelegerea şi aprofundarea noţiunii de cetăţenie europeană. Proiectul are ca scop creşterea responsabilităţii şi a autonomiei tinerilor implicaţi, relativizarea propriilor probleme, determinarea şi motivarea tinerilor în implementarea unui proiect.

... Dacă ar fi doar un comunicat de presă m-aş opri aici, dar tot ceea ce s-a petrecut la Suceviţa în ultimele două săptămâni a fost mult prea frumos şi mult prea bogat în conţinut ca să notez doar atât! Şi primul motiv pentru care trebuie să îi mulţumim împreună lui Dumnezeu este că ne-am întors acasă sănătoşi şi voioşi, că deşi a mai plouat uneori, au fost şi zile însorite sau momente din zi senine în care activităţile noastre s-au putut realiza, iar forţa apelor s-a dezlănţuit după ce avionul cu tinerii din Franţa a decolat, iar noi cei din Iaşi am ajuns acasă şi pe lângă ruga noastră de mulţumire adăugăm o rugăciune de compasiune pentru cei care au de suferit în aceste zile în urma inundaţiilor!

Proiectul "Franţa-România: concurs între două culturi" a început de fapt în luna februarie o dată cu cererea de finanţare către Agenţia Naţională de Tineret (ANPCDEFP), de fapt chiar mai devreme, o dată cu ideea lui Guillaume Garson, şef proiecte Europa de Est al Asociaţiei "d'Autoil International" din Franţa. Guillaume ne-a propus colaborarea, iar noi am acceptat cu entuziasm şi am pornit la drum. A fost un drum lung de la începutul căruia ar fi fost imposibil să ne imaginăm cât de multe experienţe se vor acumula în timp. Au fost mai la început întâlniri între fetele de la Centrul de Plasament "Sf. Iosif" şi băieţii de la Centrul de Plasament "Cămin la Salle" care au avut ca şi scop atât cunoaşterea reciprocă a persoanelor, cât şi pregătirea unui caiet cu prezentarea ţării noastre având la bază cele trei teme: "Sport şi jocuri", "Mediul înconjurător", "Tradiţie şi cultură". Acest caiet a fost trimis tinerilor din Franţa la începutul lunii mai, iar noi am primit unul asemănător de la ei despre Franţa pentru a-l studia şi a fi utilizat ca bază pentru concursul cu întrebări şi pentru activităţile din tabăra de la Suceviţa.

În dimineaţa primei zile de tabără am făcut cunoştinţă unii cu alţii prin intermediul jocurilor de cunoaştere care au fost foarte antrenante şi eficiente, iar după-amiază primele sporturi tradiţionale franceze au animat toţi participanţii la tabără. Joi, 17 iulie, am făcut cunoştinţă cu împrejurimile printr-o drumeţie la Mănăstirea Suceviţa, vizită ce a impresionat mai ales tinerii şi animatorii din Franţa, beneficiind şi de explicaţiile unei călugăriţe care ne-a fost ghid.

Următoarele zile au fost dedicate pentru drumeţii pe munte şi sporturi tradiţionale şi inovative româneşti şi franceze. Au fost şi seri libere în care fie că eram prea obosiţi pentru a mai avea o activitate comună, fie că ploaia ne împiedica să ieşim în natură. Dar şi ploaia a avut rostul ei, pentru că aşa am cunoscut ospitalitatea celor de la restaurantul pensiunii unde am locuit care ne-au pus la dispoziţie localul pentru dansurile populare româneşti pe care oaspeţii noştri le-au îndrăgit şi s-au lăsat repede antrenaţi de entuziasmul tinerilor noştri care s-au dovedit maeştri în dansul popular moldovenesc şi au purtat cu mândrie costumele populare.

Vremea senină şi însorită din ziua de sâmbătă, 19 iulie, a fost parcă rezervată pentru excursia noastră. Am fost astfel pelerini la Cacica şi la Mănăstirea Voroneţ, iar minunatul peisaj dinspre Câmpulung Moldovenesc,Vatra Moldoviţei şi Palma ne-a încântat sufletele şi ne-a făcut să fim încă o dată mândri de bogăţiile ţării noastre şi recunoscători în faţa Creatorului!

Duminică am avut bucuria de a fi vizitaţi de directorul adjunct de la Caritas, pr. Mihai Budău, care ne-a celebrat sfânta Liturghie şi care pe lângă grija sa pentru sufletele noastre a venit însoţit şi de doctorii Iuliana Eva şi Răzvan Tiutiucă care au acordat îngrijirile medicale necesare celor care s-au adaptat mai greu la apa de izvor şi la mâncarea naturală fără conservanţi...

Ziua de luni ne-a permis printre scurtele rafale de ploaie să mai luăm cunoştinţă cu câte un sport sau să facem o scurtă drumeţie montană în care să respirăm aerul proaspăt de după ploaie.

Dar dacă la sporturi şi la dans au mai fost persoane care s-au lăsat mai greu cuprinse de entuziasm, vizita de la atelierul de ceramică de la Marginea, cu siguranţă nu va fi prea curând uitată de nici unul dintre participanţi, fie francez, fie român! Nu ştiu ce ne-a impresionat mai mult: măiestria meşterilor olari sau ospitalitatea şi gratitudinea lor şi răbdarea cu care au destăinuit din misterele meşteşugului lor tinerilor "olari" cărora le-au încins şorţul lor şi i-au îndrumat cu grijă să îşi confecţioneze propriile obiecte de lut pe care au putut inscripţiona ceea ce au dorit! Şi ca şi cum nu ar fi fost suficient atât, ne-au rugat să lăsăm obiectele confecţionate pentru a fi uscate şi arse în cuptor şi înainte de plecarea noastră din zonă ni le-au dăruit ca amintire. În aceeaşi zi în care am fost la atelierul de ceramică am avut surpriza de a fi vizitaţi şi de Guillaume Garson, şef proiecte Europa de Est al Asociaţiei "d'Autoil International" din Franţa, care era în trecere pe la toate proiectele asociaţiei lor care erau în curs de desfăşurare în Europa de Est şi care a fost foarte mulţumit să vadă entuziasmul cu care beneficiarii lor luau parte la activităţi.

Acest tablou nu ar fi fost complet dacă ar fi lipsit aniversarea a 20 de primăveri a Alinei, una dintre participante, care a fost înconjurată cu multă dragoste si atenţie atât de colegii din Iaşi, cât şi de noii prieteni din Franţa. Au urmat zile cu noi drumeţii şi jocuri şi apoi penultima zi de tabără cu olimpiada de concursuri cu peripeţiile ei datorate ploii care se făcea tot mai prezentă şi încheierea festivă din seara zilei de joi în care parcă premiile, deşi frumoase, au fost întrecute mult de entuziasmul tinerilor care au umplut inima organizatorilor de emoţie!

Ultima zi, vineri, a fost o zi de evaluare şi ploaia care era deja la ea acasă a putut să se desfăşoare în voie. Şi totuşi cineva a oprit şi ploaia când echipa de la televiziunea naţională din Spania, TVE, s-a oprit în drumul ei prin Bucovina pentru a culege imagini despre aspecte ale vieţii şi culturii românilor, iar tinerii noştri şi-au arătat din nou talentul şi entuziasmul specific vârstei lor.

Să îi păstreze bunul Dumnezeu tineri şi entuziaşti şi capabili mereu să dăruiască prin puterea exemplului lor mărturia unei vieţi sănătoase şi ancorate în adevăratele valori şi capabili să înveţe de asemenea din ospitalitatea şi gratitudinea celor ce ne-au fost gazde în aceste zile la mănăstirile Suceviţa şi Voroneţ şi la atelierul de ceramică neagră de la Marginea.

Sr. Petra Maricela Măriuţ, CJ