În ziua de 10 octombrie 2017, în sala H-1 din Casa Catargi (aparţinând Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi) a avut loc a doua şedinţă lunară de comunicări din anul academic 2017-2018 a Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române, filiala Iaşi. Au participat profesori, cercetători, muzeografi, studenţi, alte persoane interesate de problematica anunţată în prealabil de organizatori.
Prima comunicare, cu titlul: Heraldică "Heraldică eclesiastică. Stemele arhiepiscopilor romano-catolici de Bucureşti", a fost prezentată de prof. dr. Anton Coşa (membru în Departamentul de Cercetare Istorică al Episcopiei Romano-Catolice Iaşi).
Încă de la început, Anton Coşa a precizat faptul că expunerea sa continuă alte demersuri similare privind heraldica eclesiastică, începute mai demult, majoritatea concretizate şi în studii de specialitate, unele dintre ele fiind pregătite în prealabil sub forma unor comunicări prezentate în cadrul Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române - Filiala Iaşi. De exemplu, comunicarea cu titlul: Heraldică eclesiastică. Steme episcopale catolice în Dieceza de Iaşi (prezentată în şedinţa din 8 februarie 2000 a CHGS Iaşi) a fost publicată într-un volum omagial dedicat Excelenţei Sale Petru Gherghel, episcop de Iaşi, iar alte două materiale, publicate la rândul lor, au privit stema papală, respectiv stema episcopului martir de Iaşi Anton Durcovici.
Înainte de a detalia stemele arhiepiscopale de Bucureşti, Anton Coşa a considerat utile prezentarea câtorva elemente de natură tehnică privind heraldica eclesiastică. În acest sens, a precizat faptul că heraldica eclesiastică a apărut în Europa medievală apuseană, fiind în directă legătură (cum era şi firesc) cu apariţia şi răspândirea heraldicii în ansamblul ei. De altfel, deloc întâmplător, s-a afirmat la un moment dat că heraldica este o "preocupare eminamente europeană şi eminamente creştină".
Într-un spaţiu european creştin şi într-o perioadă a evului mediu când Biserica avea o importanţă deosebită, într-un context general marcat de o atenţie specială acordată însemnelor heraldice, stemele eclesiastice catolice cunosc şi ele o răspândire pe măsură.
Heraldica eclesiastică romano-catolică ne dezvăluie un univers deosebit, în care imaginarul, simbolismul şi ideologicul se întrepătrund. Astfel, deloc întâmplător, limbajul figurat este prezent, în mod firesc, în cadrul stemelor eclesiastice, în timp ce simbolurile şi figurile emblematice şi heraldice pot fi întâlnite peste tot în Biserica Catolică.
Începând din secolul al XIX-lea, stemele eclesiastice catolice se compun urmând clasicele reguli heraldice de tip laic (pe de o parte) şi factorii "doctrinali, liturgici şi canonici" (pe de altă parte), fiind supuse aprobării Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor şi Colegiului Heraldic instituit oficial în anul 1853 de către papa Pius al IX-lea (1846-1878). Ulterior, concedarea şi privilegiul de a putea folosi o stemă eclesiastică au fost reglementate de către papa Pius al X-lea (1903-1914), prin scrisoarea motu proprio "Inter multiplices curas" din 21 februarie 1905. În cursul secolului al XX-lea au fost emise o serie de alte reglementări privind elaborarea stemelor eclesiastice, dintre acestea amintind: Regolamento tecnico araldico della Consulta Araldica del Regno d'Italia aprobat prin decretul regal nr. 234 din 13 aprilie 1905; Regolamento per la Consulta Araldica del Regno d'Italia aprobat prin decretul regal nr. 652 din 7 iunie 1943, cu referiri şi la heraldica eclesiastică: instrucţiunea "Ut sive sollicite" (Instructio Circa vestes, titulos et insignia generis Cardinalium, Episcoporum et Praelatorum ordine minorum) emisă de Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun la 31 martie 1969, rezultat al scrisorii (papei Paul al VI-lea - 1963-1978) motu proprio "Pontificalia Insignia" din 21 iunie 1968.
Conform regulilor heraldice stabilite prin intermediul actelor legislative amintite mai sus, stema unui arhiepiscop trebuie să cuprindă un scut în care urmează să fie reprezentate mobilele respectiv figurile heraldice. Deasupra scutului este plasată crucea arhiepiscopală (dublă şi treflată) având în dreapta mitra (semnificând funcţia liturgică, fiind simbolul prin excelenţă al demnităţii arhiepiscopale) şi în stânga cârja arhiepiscopală (arătând funcţia arhiepiscopală, fiind simbolul puterii juridice şi doctrinale a arhiepiscopului asupra Arhidiecezei sale). Totul trebuie să se afle sub o pălărie de arhiepiscop, de culoare verde, de la care să pornească două cordeliere, de culoare verde, ce să se termine cu câte zece ciucuri. În partea inferioară a scutului, în exterior, este plasată deviza arhiepiscopului, în limba latină, exprimând concis idealul şi programul vieţii misionare şi pastorale a purtătorului stemei.
În cei 134 de ani de existenţă a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, în fruntea acesteia au urcat un număr de şapte arhiepiscopi titulari: Mons. Ignatio Paoli CP (1883-1885), Mons. Paolo Giuseppe Palma CP (1885-1892), Mons. Otto Zardetti (1894-1895), Mons. Franz Xaver von Hornstein (1896-1905), Mons. Raymund Netzhammer OSB (1905-1924), Mons. Alexandru Theodor Cisar (1925-1949), Mons. Ioan Robu (1990...).
Unul dintre ei, Mons. Alexandru Theodor Cisar, a fost şi episcop de Iaşi (numit pe 22 aprilie 1920), îndeplinind funcţia de administrator ad interim al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi (până pe 5 iulie 1925) şi după numirea sa ca arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti (12 decembrie 1924).
Pornind de la imaginea câtorva reprezentări heraldice eclesiastice păstrate în Arhiva Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, Anton Coşa a prezentat toate cele şapte steme aparţinând arhiepiscopilor romano-catolici de Bucureşti (dintre anii 1883-2017).
Al doilea conferenţiar, profesorul universitar doctor Ştefan S. Gorovei, a susţinut comunicarea cu titlul: "Din istoria unui sat nemţean. Răzeşii Gorovei de la Bârgăoani". Distinsul universitar ieşean a vorbit despre o etapă veche din istoria familiei sale din Moldova, ce a ţinut mai bine de un secol, legată de stăpânirea în satul Bârgăoani din ţinutul Neamţ. Cercetarea actelor privitoare la acest sat, a dezvăluit numele primului stăpân din acest neam în Bârgăoani, Gorovei vistierul, atestat la 1604, dar şi nume noi, neconsemnate în spiţa familiei. Actele arată că Goroveii au stăpânit în satul nemţean până în 1720, când un Gligoraşcu Gorovei şi-a vândut părţile de moşie.
Prof. dr. Anton Coşa
