La 28 iunie 2026, părintele Mihai Caităr a sărbătorit 60 de ani de preoţie în mijlocul comunităţii catolice române din Steinfurt (Germania). Părintele Mihai Caităr s-a născut la 15 ianuarie 1942, la Oneşti, a fost hirotonit preot la 26 iunie 1966 în capela Seminarului Mare din Iaşi, prin impunerea mâinilor PS Petru Pleşca, şi slujeşte în Germania din anul 1977.

Redăm în continuare mesajul comunităţii catolice române din Steinfurt, adresat la încheierea Sfintei Liturghii care a marcat această sărbătoare:

Preacucernice Părinte Caităr,

Cu ocazia sărbătoririi a 60 de ani de preoţie, membrii Comunităţii Catolice Române din Steinfurt, împreună cu toţi cei care vă preţuiesc şi vă respectă, vă adresează cele mai sincere felicitări, profunda noastră recunoştinţă şi aleasă preţuire.

Această aniversare reprezintă un moment deosebit de bucurie şi mulţumire pentru noi toţi. Timp de şase decenii, aţi slujit cu credinţă, devotament şi iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, fiind un adevărat păstor al sufletelor şi un exemplu de dăruire creştină.

Dorim să vă mulţumim în mod deosebit pentru faptul că, la sfârşitul anilor '90, aţi întemeiat comunitatea catolică română din Steinfurt. Prin iniţiativa, credinţa şi munca dumneavoastră neobosită aţi reuşit să adunaţi credincioşii români din această regiune şi să creaţi o comunitate vie, unită în rugăciune, credinţă şi fraternitate. Această comunitate a devenit pentru mulţi dintre noi un adevărat loc de întâlnire sufletească, de sprijin şi de păstrare a valorilor creştine şi româneşti.

Un lucru deosebit de valoros este faptul că în cadrul comunităţii se află şi creştini ortodocşi români, care au găsit aici un loc de apropiere, respect şi comuniune sufletească. Prin deschiderea şi dragostea dv. părintească, aţi creat un spaţiu în care oamenii s-au putut întâlni şi uni, dincolo de diferenţele confesionale, păstrând împreună credinţa în Dumnezeu, tradiţiile româneşti şi legătura frăţească dintre noi.

De-a lungul anilor, aţi contribuit la întărirea legăturilor dintre membrii comunităţii şi prin organizarea numeroaselor pelerinaje la locuri sfinte şi importante ale credinţei, precum Köln, Trier, Kevalaer şi multe altele. Aceste momente de rugăciune, comuniune şi reflecţie spirituală au rămas amintiri de nepreţuit în sufletele multora dintre noi.

De asemenea, dorim să menţionăm cu recunoştinţă şi agapa tradiţională organizată după fiecare Sfântă Liturghie, un moment deosebit de drag comunităţii noastre. Aceste întâlniri frăţeşti, în jurul mesei, au fost ocazii de bucurie, dialog şi apropiere între oameni, consolidând legăturile dintre membrii comunităţii şi transformând biserica într-o adevărată familie.

Vă mulţumim pentru toate rugăciunile, sfaturile, sacrificiile şi grija părintească oferite de-a lungul acestor ani. Prin cuvântul şi exemplul dv., aţi adus speranţă, alinare şi bucurie în vieţile multor oameni.

Cu ocazia acestei aniversări, vă dorim din suflet un sincer "La mulţi ani binecuvântaţi!", multă sănătate, putere şi pace sufletească.

Vă mulţumim pentru cei 60 de ani de slujire preoţească, pentru întemeierea comunităţii noastre şi pentru dragostea cu care aţi unit oamenii în credinţă şi fraternitate.

Cu respect şi recunoştinţă,

Comunitatea catolică română din Steinfurt