Într-una dintre predicile părintelui Adrian din zilele Paştelui, am primit întrebarea: "Ce este mai important: moartea sau învierea?"
Răspunsul la această întrebare a influenţat aceste gânduri: moartea este cea mai importantă, fără ea Isus nu ne-ar fi putut aduce viaţa, aşa cum spune şi un frumos cântec pascal: "Precum bobul de grâu ascuns ce prin moarte aduce roade, Cristos a înviat!".
Tot timpul Postului Mare l-am însoţit pe Isus pe drumul crucii, atât în comunitate, cât şi în viaţa spirituală. Cea mai importantă Cale a Crucii a fost la Montserrat, unde am putut participa la Liturghia comunitară, celebrată de către călugării benedictini şi însufleţită de cântările îngereşti ale corului de copii "Escolania" al lăcaşului de cult Montserrat. După ce am salutat-o pe Mama noastră, la "Moreneta", am parcurs drumul crucii în împrejurimile sanctuarului, urcuşurile şi coborâşurile amintindu-ne de drumul anevoios al crucii Mântuitorului.
A ajuns şi Săptămâna Sfântă, cu Duminica Floriilor. După Sfânta Liturghie cu sfinţirea mâţişorilor şi a ramurilor de măslini şi de dafin, am participat la procesiunea specifică acestei zile, mulţi dintre noi fiind membri ai unei asociaţii de penitenţi, cu imaginea prezentării lui Isus la templu. Paşii procesionali, în afară de al nostru, au reprezentat diferite momente ale pătimirii şi morţii lui Isus, cu scenele Rugăciunea din Grădina Măslinilor, Biciuirea, Isus în agonie, Maica Domnului Îndurerată, printre altele, toţi aceşti paşi întărind devoţiunea şi emoţia participanţilor şi a publicului asistent. Punctul culminant a fost întâlnirea între Maica Îndurerată şi Isus Răstignit în catedrala oraşului, cu binecuvântarea episcopului local pentru Săptămâna Sfântă. Corul nostru a participat la liturghiile dedicate asociaţiilor de penitenţi, încercând să contribuie la solemnitatea acestor celebrări.
Triduum-ul pascal s-a desfăşurat cu normalitate, aducând în plus impresionanta procesiune a tăcerii din Joia Sfântă, unde se auzeau doar zgomotul paşilor şi ritmul sacadat al tobelor care însoţeau imaginea lui Isus Răstignit şi Mamei sale Îndurerate.
Vinerea Sfântă, pe lângă ceremoniile Sfintei Cruci, ne-a permis să îl însoţim pe părintele Adrian la o procesiune cu totul deosebită, cea numită "Desclavament", a datului jos de pe cruce a Mântuitorului. O adevărată onoare, având în vedere că această procesiune este unică în toată zona Cataloniei.
Vigilia Pascală ne-a unit iar, cu lumânări aprinse şi cu pace în suflete, contemplând cu solemnitate misterul Învierii Domnului. La predică, părintele Ioan Blaj ne-a amintit că învierea nu e superficială, ci profundă. În contextul războiului din Orientul Mijlociu, mulţi creştini s-au plâns că Paştele nu mai este Paşte, căci lumina din Ierusalim nu a mai putut fi prezentă. Lumina Paştelui e dată de Isus în inimile noastre, nu de o simplă lumânare, chiar dacă simbologia ei este importantă.
Alte lucruri meditate: Îngerul, care de data aceasta, spre deosebire de naşterea Domnului nu vine, ci se anticipă. El e cel care se arată femeilor la mormânt, spunându-le să nu le fie teamă, că Isus a părăsit mormântul, a înviat.
Spaima, frica de multe ori ne blochează, ne întârzie reacţia noastră de credinţă. Îngerul practic este cel mai adecvat martor al proclamării acestui mister minunat al învierii. El ne invită să lăsăm deoparte frica pentru a deveni adevăraţi martori ai bucuriei şi speranţei învierii, să fim capabili de a-l recunoaşte pe Isus Înviat în sufletul şi în viaţa noastră. Cu toţii suntem invitaţi să contemplăm mormântul gol, crezând în Învierea lui Isus, că moartea nu are ultimul cuvânt; să învingem teama (la fel ca femeile care au ajuns primele la mormânt) şi să proclamăm cu convingere: "Cristos a înviat!"
Nu ne rămâne decât să fim fideli făgăduinţelor de la Botez, reînnoite în noaptea Paştelui, şi să-l însoţim pe Isus pe Calea Luminii, a Învierii.
Cristos a înviat! Lumina lui să ne umple inimile de speranţă, pace şi iubire!
Clementina Budău
