Acest an jubiliar al speranţei ne îndeamnă să trăim mai profund credinţa noastră, pentru a ne transforma în mesageri ai speranţei în lumea atât de încercată în care trăim.
Am început luna octombrie prin vizitarea sanctuarului de la Fatima.
Dar, înainte de Fatima, am vizitat bisericile din Lisabona, îndeosebi Biserica "Sfântul Anton de Lisabona", cunoscut ca Sfântul Anton de Padova. Ca cinstitori ai acestui mare sfânt, am participat la Liturghie în acest lăcaş unde se spune că a fost construit chiar pe locul casei sale natale. Ne-am amintit istoria vieţii sfântului născut în Lisabona sub numele de Ferdinand, care a lăsat în urmă viaţa de lux în care trăia familia şi a plecat în lume să predice evanghelia. Iniţial a intrat în Ordinul Benedictinilor, dar apoi, cunoscând viaţa fraţilor franciscani, s-a alăturat unor fraţi care mergeau spre Porţiuncula, neajungând în Maroc unde îşi propusese să ajungă ca misionar, doborât de boală. Din întâmplare, călugării au descoperit că e un bun orator şi l-au trimis să predice, să evanghelizeze şi să predea teologie, atât în Italia, cât şi în Franţa. Nenumărate sunt minunile făcute de către acest mare şi îndrăgit sfânt.
Această vizită nespus de intensă a avut ca amfitrion şi ghid un bun prieten din zonă, Felix Lungu, care a ştiut să ne explice istoria religioasă a Portugaliei, dar şi socială şi culturală a ţării.
Am ajuns apoi la Fatima, vizitând-o pe Mama noastră, pe care am rugat-o să ne ajute să-l urmăm pe Fiul ei, Isus. Nu am fost singurii români prezenţi la sanctuar, ne-am întâlnit în rugăciune cu un grup de pelerini din zona Bacăului. Unul dintre preoţii însoţitori ai acestui grup ne-a explicat, printre altele, minunea cunoscută ca "minunea luminii sau minunea soarelui", care a avut loc la ultima apariţie a Preasfintei Fecioare pe 13 octombrie 1917, în faţa celor aproximativ 70.000 de persoane ajunse acolo în principal din cauza neîncrederii în apariţiile "Doamnei din lumină" celor doi fraţi, Iacinta şi Francisco, însoţiţi de fetiţa Lucia. Ca la fiecare apariţie, plecarea "Doamnei din lumină" a fost precedată de un fulger, iar în chestiune de secunde ploaia s-a oprit subit, iar soarele a apărut sub forma unui disc argintiu, rotindu-se rapid timp de aproximativ 10 minute. Părintele ne-a explicat că această minune s-a făcut simţită şi în România, el având ca martori bătrâni din Valea Oituzului. Indiferent dacă eşti credincios sau nu, nu poţi rămâne indiferent la experienţa trăită în acest sanctuar: rugăciunea Sfântului Rozariu, însoţind în procesiune statuia Sfintei Fecioare, cu lumânări aprinse, cântând imnul de la Fatima, Sfânta Liturghie celebrată pe esplanada sanctuarului, deşi iniţial ploua cu găleata, a ieşit soarele cu foarte puţin timp înainte de celebrare, parcurgând apoi drumul spre Calea Crucii, urmând paşii acelor trei copilaşi care au avut onoarea să o vadă şi să vorbească cu "Doamna din lumină", experienţe de neuitat, de păstrat cu sfinţenie în inima noastră.
Cu bateriile încărcate la maxim, ne-am întors acasă pentru a continua să ne manifestăm credinţa.
Pe 5 octombrie am sărbătorit a 111-a Zi Mondială a Migrantului şi a Refugiatului, având ca temă "Migranţii, misionari ai speranţei". O celebrare liturgică marcată de o ambianţă festivă şi fraternă, cu participarea credincioşilor din diferite colţuri ale lumii. Sfânta Liturghie a fost prezidată de vicarul episcopal, Lluis Sallan şi având de concelebranţi pe părintele amfitrion, Vicente, şi pe părintele Adrian, responsabilul pastoraţiei pentru persoanele migrate. O celebrare încărcată de emoţii şi de trăiri spirituale intense. Mesajul central al celebrării a fost bazat în discursul Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea în care încurajează atât migranţii, cât şi refugiaţii să fie flăcări vii ale speranţei în actuala lume marcată de războaie şi de întuneric. Acolo unde locuiesc, să trăiască precum martori, discipoli ai lui Isus, care el însuşi este pace şi iubire. Un angajament care nu trebuie să dureze doar o zi, două, ci pentru tot restul vieţii.
A doua duminică din octombrie ne-am unit în rugăciune cu comunitatea română catolică din Madrid, care şi-a celebrat hramul dedicat Sfintei Fecioare, Mama Unităţii, pe care o avem şi noi ca patroană.
A treia duminică am participat la o "întâlnire de convieţuire", sub numele "Mergem împreună pe drumul diversităţii", eveniment care a avut loc într-o dieceză apropiată, cea de Tarragona, în oraşul Tortosa. A fost o întâlnire plină de viaţă şi de culoare, de diversitate lingvistică şi culturală nemaipomenită, alături de comunitatea locală şi de un grup de circa 400 de persoane de diferite origini, persoane care locuiesc în zona Barcelonei.
Întâlnirea a început cu deschiderea Porţii jubiliare şi rugăciunea specifică de către episcopul locului, Preasfinţitul Sergi Rodriguez, alături de care se aflau preoţi spanioli, chinezi, italieni şi părintele nostru, Adrian.
Preasfinţitul a insistat mult să ne menţinem credinţa în Isus, care ne ajută să împărtăşim aceeaşi viaţă ca discipoli ai săi, deoarece toţi suntem fraţi în casa Domnului, dincolo de diferenţele de orice fel.
O întâlnire care ne-a lăsat pe toţi dornici de a o repeta în viitor.
Luna octombrie a continuat cu cea de-a XIX-a întâlnire a familiilor române catolice din Spania, în special din zona Zaragoza şi Lleida. Cu flori în mână, ne-am apropiat de sanctuarul marian de la Torreciudad, ducând în procesiune statuia Sfintei Fecioare Mama Unităţii. Un loc care, aşa cum spunea părintele Adrian, ne cheamă inexplicabil, nu ne lasă în pace parcă, ştiind că fraţii noştri ne aşteaptă la rugăciune.
Au fost momente pline de har, de emoţie, de rugăciune comună către Mama noastră, care e aceeaşi, indiferent de cum o numim. Dar şi momente de cunoaştere reciprocă, de împărţire şi împărtăşire spirituală şi materială, de gustări şi de dansuri populare.
Şi astfel am ajuns la sfârşitul lunii octombrie, o lună în care am trăit cu intensitate credinţa, cu dorinţa de a împărţi şi împărtăşi tot ceea ce primim de la Domnul, un Dumnezeu care este şi Tată şi Mamă, un Dumnezeu care ne îndeamnă să mergem împreună către patria sa veşnică, credinţa în Isus, Fiul său, care a fost persecutat şi hărţuit asemenea atâtor migranţi şi refugiaţi, credinţa într-un Duh Sfânt care ne ajută să ne deschidem ochii şi inima în faţa atâtor nedreptăţi.
Şi ce ajutor mai potrivit decât cel oferit de Mama noastră? Ea ne ajută să mergem pe drumul către sfinţenie, o sfinţenie care e posibilă dacă ne lăsăm inima liberă ca Isus şi ea însăşi să locuiască în ea.
Preaiubită Fecioară Marie, mama noastră şi mama unităţii, mijloceşte pentru noi şi ţine-ne de mână pe drumul către Fiul tău, Isus!
Clementina Budău
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Spania: Luna octombrie în comunitatea catolică română din Lleida
