Duminică, 20 octombrie, peste 50 de credincioşi din comunitatea noastră, alături cam de tot atâţia credincioşi din Zaragoza, însoţiţi de păstorii noştri, Adrian Burcă şi Ionel Jicmon, au participat la cea de-a şaptea ediţie a întâlnirii familiilor române rezidente în Spania. Aceasta a avut loc la sanctuarul Sfintei Fecioare de la Torreciudad, loc definit ca turn de iubire a creştinilor faţă de Maica Domnului.
Încă de pe drum, părintele ne-a îndemnat să îi prezentăm Mamei toate intenţiile noastre, să ne rugăm pentru copiii, familiile şi răposaţii noştri, dedicându-i cea mai îndrăgită rugăciune: rugăciunea sfântului Rozariu.
După ce ne-am regăsit cu toţii în faţa sanctuarului, am mers în procesiune intonând cântece mariane, pentru a lăsa icoanele la picioarele altarului. A urmat apoi vizita la sanctuar pentru a cunoaşte sau a revedea cele peste 400 de icoane şi statui ale Fecioarei, statui pe care le-au oferit de-a lungul anilor pelerini din toate colţurile lumii. Cei care au dorit să facă curat în suflet au avut ocazia să o facă înainte de Liturghie. Textele liturgice parcă au fost alese expres pentru această ocazie: să ne rugăm insistent Domnului, asemenea văduvei care insistă la judecător să i se facă dreptate, căci Dumnezeu ne oferă mereu harul său. Părintele ne-a invitat să fim mereu stăruitori în rugăciune, să profităm de acest pelerinaj şi să luăm o gură din aerul credinţei din acest loc.
După ce am pus în comun cele trebuincioase gurii, ne-am îndreptat cu toţii spre casele noastre, cu dorinţa de a fi mai buni, de a avea curajul să cerem harul lui Dumnezeu atunci când am lasat răul să-şi faca lăcaş în sufletele noastre, cu ajutorul şi ocrotirea Mijlocitoarei prin excelenţă, Preasfânta Fecioara Maria.
Imagini de la acest eveniment au fost publicate în pagina de Facebook a corului Mioriţa, din Lleida.
Florentina Budău
