Sora Eugenia Bonetti: "Este mai uşor să reconstruieşti o catedrală decât o viaţă distrusă de exploatarea sexuală"

Eugenia Bonetti este misionară italiană din Congregaţia Consolatei. Ea este, de asemenea, responsabilă - în cadrul Uniunii Superioare Majore din Italia - de sectorul privind traficul de femei şi minori în scopul exploatării sexuale.
După 24 de ani petrecuţi în Kenya ca misionară, Eugeniei Bonetti i-a fost încredinţată o nouă responsabilitate, de data aceasta în propria-i ţară care, privită din punctul de vedere al flagelului exploatării sexuale a femeilor şi minorilor, a devenit un pământ de misiune.
Premiată recent de Departamentul de Stat American şi, acum doi ani, de preşedintele Carlo Azeglio Ciampi, care i-a acordat titlul de Cavaler al Republicii Italiene, călugăriţa Eugenia Bonetti va descrie tabloul plăgii sociale numită prostituţie. O problematică pe care şi papa Ioan Paul al II-lea a denunţat-o în mai multe rânduri, definind-o repugnantă prin intrinseca violare a demnităţii şi drepturilor persoanei umane, încurajând implicarea cu solicitudine în rezolvarea acestei situaţii.

• Cine sunt victimele reţelelor internaţionale de prostituţie...

Majoritatea acestor persoane - deşi ca procentaj se apreciază ca fiind cam 50% - provin din Europa de Est, în special din România, cele mai multe dintre tinerele românce care se prostituează în Italia fiind minore. De aceea cu atât mai mult trebuie să fim conştienţi de ajutorul de care au nevoie aceste minore care sunt folosite în fiecare noapte şi apoi "aruncate" din nou în stradă, de unde au fost luate. Pe piaţa prostituţiei, minorele sunt din ce în ce mai căutate şi asta pentru că, existând frica infectării cu virusul HIV/SIDA, se speră ca acestea să nu fie o sursă de îmbolnăvire. Acum, după intrarea României în Uniunea Europeană, nu mai există nici măcar posibilitatea de a fi oprite pe stradă de către forţele de ordine, pentru a fi trimise - întâi în centre de permanenţă - şi apoi, în ţară, acasă. Acum există libertate deplină de mişcare, încât aceste persoane se află - în continuare - pe stradă.

• Există ideea că de fapt aceste tinere nu ar fi constrânse şi că se prostituează fiind pe deplin conştiente de ceea ce fac şi că ar fi chiar mulţumite cu viaţa lor...

Noi ştim că nu este alegerea lor, şi pentru a afla acest lucru trebuie să te apropii de ele, de lumea lor. Văzându-le cum se îmbracă, cum se comportă, par impertinente şi fericite de faptul că se află acolo, pe străzi, dar în realitate ele trăiesc o mare suferinţă, o mare singurătate şi frică în acelaşi timp. Cine spune că aceste tinere sunt mulţumite cu viaţa lor fie nu cunoaşte problema, fie nu doreşte să o aprofundeze. Noi, care lucrăm cu ele, ştim bine că, dacă ar fi avut o altă oportunitate, dacă ar fi trăit în alte circumstanţe, dacă acasă la ele n-ar fi avut probleme, nu s-ar afla acolo, pe străzi.

• De ce acest aflux în Europa, în special în Italia?

De ce acest exod spre Europa, spre această ţară (Italia n.n.) unde există multă bogăţie, pe de o parte, dar şi o mare sărăcie, pe de altă parte; o bogăţie materială şi o sărăcie în privinţa valorilor, o sărăcie la nivelul cunoaşterii, al ideilor? Când un client vine şi-mi spune, din perspectiva consumatorului, "dar o plătesc, am plătit-o pentru asta şi o dată ce-am achitat suma de bani n-am ce să-mi reproşez". Şi eu îl întreb: "Dar ce plăteşti? Cum poţi pretinde să plăteşti demnitatea unei persoane, corpul unei minore? Acesta nu poate fi plătit, căci este sacrosant dat fiind că a fost creat - ca noi toţi - după imaginea lui Dumnezeu. Şi noi ce facem cu aceste creaturi?"

• Am văzut cine reprezintă oferta pe piaţa prostituţiei din Italia, dar cererea, de către cine este constituită?

(...) cunoaştem bine şi lumea solicitanţilor: persoane cu vârste cuprinse între 17 ani, până la cele de 70, 80 de ani, care caută aceste tinere, le folosesc, le exploatează, şi apoi le "aruncă" de unde le-au luat, adică pe stradă. Din statisticile noastre rezultă că 70% dintre clienţi au soţii şi copii acasă, iar acest lucru trebuie să ne pună pe gânduri pe toţi.

• Pentru ele, eliberarea de sclavia unei vieţi consumate pe străzi este dificilă. De ce?

De exemplu, pentru a se elibera de acest cerc al sclaviei, o tânără nigeriană trebuie să ajungă la cel puţin 4.000 de prestaţii sexuale, încât vă puteţi imagina în ce stare ajunge acasă, la "patroana" care o ţine sub control, după 10 până la 13 raporturi avute. Se întoarce la aşa-zisa "casă", unde plăteşte pentru un pat pe care să poată dormi, se întoarce în singurătatea ei, în vidul în care îşi duce existenţa şi cu frica ce o însoţeşte zi de zi, cu teroarea de rituri Voodoo cu care este ameninţată şi şantajată, o formă incredibilă de sclavie şi de violenţă psihologică.

• Traficanţii folosesc probabil şi violenţa fizică împotriva acestor tinere, pentru a le împiedica să-i denunţe sau, pur şi simplu, să fugă, să se elibereze de ei...

Da, există violenţă fizică aplicată în multe cazuri, mai ales tinerelor nigeriene, dar, în cazul lor, mai înspăimântătoare decât violenţa fizică este cea psihologică. Odinioară şi tinerele din Estul Europei erau supuse unor astfel de tratamente, pentru a le subjuga şi obliga să se prostitueze. Acum însă traficanţii folosesc un alt sistem, şi anume şantajul financiar, făcând cu ele un soi de contract de muncă de tipul: "Tu lucrezi pentru mine, îmi dai tot ce câştigi, iar eu îţi dau - în fiecare lună - o sumă de bani; tu primeşti un procent aşa că, cu cât lucrezi mai mult, cu atât primeşti mai mulţi bani". Sunt forme noi de exploatare, de aceea ar fi necesar un studiu pentru analizarea tendinţelor acestui fenomen, schimbările care au loc, pentru a se cunoaşte apoi diversele modalităţi în care ar putea fi blocat.

• Cât este de dificil să vă apropiaţi de aceste tinere pentru a le recupera şi apoi este cu adevărat posibil ca ele să înceapă o viaţă complet nouă?

Este posibilă recuperarea lor; noi dorim să stabilim cu ele un raport pozitiv, de la persoană la persoană; vrem să le oferim prietenia noastră şi să le facem să înţeleagă că nu toate persoanele pe care le întâlnesc au intenţia de a le exploata. Vrem ca ele să aibă convingerea că ne preocupă cu adevărat viaţa, viitorul lor, că le înţelegem situaţia, suferinţa şi că dorim să le oferim alternative. Este importantă stabilirea unei relaţii de încredere şi, sigur, la început fug, nu ne dau crezare, temându-se ca nu cumva şi noi să le înşelăm, aşa cum fac toţi ceilalţi.

• Dar la nivel afectiv, se poate spera ca aceste persoane - după îndelungul infern al exploatării sexuale la care au fost supuse - să-şi poată construi o familie?

Da, este posibil, dar acest lucru necesită un parcurs lung şi dificil. Eu spun mereu că este mai uşor să reconstruieşti o catedrală distrusă decât o viaţă nimicită de exploatarea sexuală, golită de sentimente, de relaţii interpersonale de prietenie bazată pe încredere şi lipsită de interese meschine. Acest tip de parcurs - ce este, repet, lung şi dificil - se face în aşa-numitele case de primire.

• Concret, ce se face în acest sens?

Vorbind din punctul de vedere al implicării persoanelor consacrate în proiecte de recuperare a prostituatelor, în Italia activează în prezent 250 de călugăriţe, care aparţin unui număr de 70 de congregaţii diferite. Mai ales cu ocazia jubileului, aceste congregaţii au deschis porţile caselor lor pentru a le primi pe aceste tinere. La început a fost dificil şi pentru noi, căci părea că punem mănăstirile la dispoziţia prostituatelor, de aceea au existat anumite reacţii, dar, după aceea, auzind istoriile de viaţă ale acestor tinere şi înţelegându-se că nu era vorba de prostituţie în adevăratul sens al cuvântului, ci de sclavie, a existat un răspuns pozitiv din partea multor congregaţii în vederea rezervării unor spaţii în care să poată fi găzduite aceste persoane. Apoi, unele călugăriţe au început să se pregătească din punct de vedere profesional pentru sprijinirea acestor tinere, căci în acest domeniu de asistenţă nu se poate improviza.

• Câte sunt tinerele pe care le-aţi ajutat să se elibereze de sclavia străzii?

De când am început să lucrăm şi în colaborare cu guvernul italian care - printr-o lege a dat posibilitatea acestor tinere de a obţine un permis de şedere şi alte documente necesare, de a învăţa o meserie, pentru a ajunge mai apoi să aibă o autonomie completă - am reuşit să ajutăm peste 5.000 de tinere care au trecut prin casele noastre şi care acum sunt pe deplin integrate în diferite locuri de muncă din Italia, căci ele nu doresc să se întoarcă acasă.

• Dacă vi s-ar cere să transmiteţi un mesaj aşa-zişilor consumatori, celor care se folosesc de aceste tinere, ce le-aţi spune?

Le-aş spune că multe dintre aceste tinere le-ar putea fi fiice, şi acest lucru trebuie să ne ajute să redobândim sensul valorii persoanei umane, a relaţiei interpersonale, a respectului, căci faptul că plăteşti nu înseamnă că poţi face ceea ce vrei, mai ales când este vorba de sacralitatea unei alte persoane. Vrem, de asemenea, să facem un apel şcolilor, parohiilor şi congregaţiilor pentru a atrage atenţia tinerilor asupra aspectelor acestei aşa-zise lumi a cererii. Doar aşa vom găsi soluţii pentru rezolvarea problemei, şi nu doar pentru recuperarea femeilor sclave ale traficului sexual, dar mai ales pentru recuperarea bărbaţilor care le folosesc, pentru că şi ei sunt tot nişte sclavi.

După Radio Vatican (21-23 iulie 2007)