Declaraţia Conferinţei Episcopilor din România privind iniţiativa legislativă de legalizare a prostituţiei în România

Bucureşti, 14 ianuarie 2026

În contextul dezbaterii publice privind un potenţial cadru legal pentru reglementarea prostituţiei în România, Conferinţa Episcopilor Catolici din România îşi exprimă cu fermitate opoziţia faţă de această iniţiativă legislativă care, departe de a proteja persoanele vulnerabile, riscă să instituţionalizeze exploatarea, mai ales a femeilor, tinerelor şi adolescentelor, sub aparenţa legalităţii. Prostituţia este în sine exploatatoare, întrucât presupune punerea în vânzare a unei realităţi care prin natura sa, nu poate face obiectul unei tranzacţii comerciale.

Tragediile recente, în care mai multe femei au fost victime ale violenţei, au atras atenţia societăţii româneşti asupra necesităţii combaterii ferme şi imediate a femicidului. Propunerea legislativă la care ne referim nu face decât să încurajeze un context în care femeile riscă în mod constant să fie agresate, prin violenţă de natură fizică şi psihologică, într-un cadru legal.

Printre argumentele vehiculate în spaţiul public în favoarea adoptării acestei propuneri legislative se numără fiscalizarea şi protecţia socială prin legalizarea prostituţiei. În acest scenariu, statul nu doar eşuează în a combate prostituţia, ci şi beneficiază de pe urma exploatării persoanelor vulnerabile. Credem că, în ciuda situaţiei economice dificile în care se află România în acest an, se pot găsi soluţii fiscale care să nu fie construite pe degradarea şi suferinţa femeilor, ca cetăţeni ai României.

Invităm Parlamentul României, Guvernul, autorităţile publice şi întreaga societate civilă la o dezbatere onestă, bazată pe date şi dovezi. Totodată, încurajăm canalizarea eforturilor în programe de reintegrare socială şi profesională pentru persoanele care doresc să iasă din prostituţie, cu sprijin economic, psihologic, medical şi educaţional specializat.

Catehismul Bisericii Catolice declară cu fermitate: "Prostituţia atentează la demnitatea persoanei care se prostituează şi care e redusă la plăcerea venerică obţinută de la ea. Cel care plăteşte păcătuieşte grav împotriva lui însuşi: lezează curăţia la care îl angaja Botezul său şi îşi pângăreşte trupul, templu al Duhului Sfânt" (CBC 2355). Mai mult, "prostituţia constituie un flagel social. El loveşte, în mod obişnuit, femei, dar şi bărbaţi, copii sau adolescenţi - în ultimele două cazuri, păcatul este dublat de scandal" (CBC 2355).

Fidelă doctrinei sociale a Bisericii Catolice, Conferinţa Episcopilor Catolici din România îşi reafirmă angajamentul de a sprijini toate iniţiativele care protejează cu adevărat demnitatea persoanei umane şi combat exploatarea, atât cea sexuală, cât şi în orice altă formă. Sperăm şi ne rugăm ca Parlamentul şi societatea să prioritizeze binele comun real, respingând ferm orice formă de normalizare a exploatării cetăţenilor.

Secretariatul General al CER

* * *

Informaţiile au fost preluate din comunicatul de presă din 14 ianuarie 2026, semnat de Secretariatul General al Conferinţei Episcopilor din România, instituţie cu următoarele date de contact: Str. Diligenţei, 24, sector 3, 031555-Bucureşti; tel. / fax 031/4361250; e-mail: [email protected]; www.bisericacatolica.ro.