În sărbătoarea Sfintei Familii de la Nazaret, 31 decembrie 2017, în Parohia Slănic Moldova şi filiala Cerdac, şase familii au sărbătorit aniversarea căsătoriei lor. În zilele de 31 decembrie 2017 şi 1 ianuarie 2018, Preasfinţitul Aurel Percă s-a aflat în Parohia Slănic Moldova, unde a prezidat rugăciunea de sfârşit de an 2017 şi început de an 2018.

În sărbătoarea Sfintei Familii de la Nazaret, 31 decembrie 2017, în Parohia Slănic Moldova şi filiala Cerdac, şase familii au sărbătorit aniversarea căsătoriei lor în cadrul Liturghiei, în prezenţa întregii comunităţi, unde părintele paroh le-a dăruit binecuvântarea specială cu această frumoasă ocazie, îndemnându-i să rămână mai departe în armonie, înţelegere şi iubire alături de cei dragi ai lor.

Seara am avut cinstea şi onoarea de a-l avea în mijlocul nostru pe Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, care, răspunzând invitaţiei părintelui Benone Butacu, a dorit să se afle în parohia noastră la Slănic Moldova, pentru a trăi împreună cu credincioşii catolici clipe de înălţare şi de speranţă, atât la rugăciunea de sfârşit de an, la 31 decembrie 2017, cât şi la sfintele Liturghii celebrate în filiala Cerdac şi la Slănic Moldova, în ziua de 1 ianuarie 2018.

Preasfinţitul Aurel ne-a îndemnat în cuvântul de învăţătură, rostit la sfânta Liturghie, că Isus Cristos venit pentru noi este cel mai mare dar pe care ni l-a făcut cerul, în el vom găsi adevărata fericire, el este calea, adevărul şi viaţa. Prin el, pruncul din Betleem, am primit iubirea Tatălui, viaţa sa dumnezeiască şi tot ce poate fi mai sfânt şi mai frumos. La îndemnul Excelenţei Sale am primit şi am prezentat înaintea Tatălui Ceresc, volumul cu 365 de pagini al Noului An 2018, ce s-a deschis în faţa noastră, însoţiţi fiind de prezenţa şi rugăciunea Preasfinţiei sale.

În numele credincioşilor din parohia Slănic Moldova şi împreună cu părintele nostru paroh Benone Butacu, cu surorile care activează în comunitatea noastră, în atmosfera păcii, a bucuriei Naşterii Domnului Isus, prezentăm toate sentimentele şi toată credinţa noastră şi îi dorim Preasfinţitului Aurel Percă multă sănătate, un nou entuziasm în slujirea lui Cristos, un sfânt curaj pe drumul vieţii în continuare, noi împliniri şi realizări şi... să nu uitaţi să reveniţi pe aceste mirifice meleaguri.

Comunitatea credincioşilor din Slănic şi Cerdac

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 31 decembrie - 1 ianuarie: Slănic Moldova: La cumpăna dintre ani