Duminică, 28 decembrie 2014, în sărbătoarea Sfintei Familii, şase familii din comunitatea Siret (Decanatul de Bucovina) şi-au sărbătorit aniversarul căsătoriei, pentru acest motiv Liturghia de la ora 11 a avut un caracter solemn.
Părintele la predică ne-a vorbit despre responsabilităţile pe care le au soţii unul faţă de celălalt şi faţă de viaţa copiilor. "Familia trebuie să fie locul unde se primeşte cu bucurie viaţa şi nu locul unde se respinge sau chiar se ucide viaţa... Familia trebuie să fie locul unde se învaţă adevăratele valori ale vieţii, scopul şi sensul existenţei noastre".
La sfârşitul sfintei Liturghii comunitatea le-a cântat familiilor sărbătorite "La mulţi ani", iar părintele a oferit fiecărei familii câte o icoană din lemn cu imaginea inimii Preasfintei Fecioare Maria, spunând: " În casa în care există o inimă de mamă flacăra iubirii şi a bucuriei nu se stinge niciodată".
După sfânta Liturghie familiile sărbătorite au petrecut cu bucurie în oratoriul parohial.
Luni, 29 decembrie 2014, a fost rândul celor în vârstă pe care părintele i-a adunat la oratoriu pentru un moment de destindere. Bătrânii, după ce au stat la masă, au cântat colinde şi romanţe, au dansat şi s-au bucurat împreună de sărbătoarea naşterii Domnului. A fost o mare bucurie pentru toţi, deoarece mulţi dintre ei sunt singuri şi rar le mai calcă cineva pragul. Sponsorul acestei iniţiative a fost domnul viceprimar Cristian Mocrei şi familia sa, cărora le mulţumim pentru acest ajutor şi gest frumos. La această sărbătoare a mai luat parte şi domnul primar Adrian Popoiu.
Tuturor le mulţumim şi ne rugăm că tot ceea ce se face să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea sufletelor.
Sr. Joanna Maksim
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28-29 decembrie: Siret: Sărbătoarea familiei şi întâlnirea persoanelor vârstnice
