După ce s-au încheiat pregătirile şi a fost administrat sacramentul sfântului Mir, la 31 iulie 2011, celor 100 de candidaţi, de către Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, activităţile pastorale din Parohia "Sfântul Marcu" din Cleja au continuat în zilele de 6 şi 7 august 2011 cu o întâlnire spiritual-recreativă la Slănic Moldova cu un grup de familii din parohia noastră, împreună cu părintele paroh Anton Diacu.
Întâlnirea a fost organizată în contextul anului dedicat Familiei şi Căsătoriei religioase, cu scopul de a ne apropia mai mult de familii, de a ne cunoaşte mai bine, de a crea punţi de legătură între Biserică şi Familie în sens reciproc şi de a întări comuniunea de prietenie dintre familii.
Considerăm că sunt necesare asemenea întâlniri pentru a favoriza colaborarea în vederea unei formări mai eficiente a vieţii creştine din familiile noastre. Această colaborare are ca scop, de asemenea, stimularea atât a părinţilor, a tinerilor cât şi a copiilor pentru a se implica cu mai multă dragoste şi responsabilitate în viaţa Bisericii locale.
Duminică, 7 august, am participat la sfântul Rozariu împreună cu credincioşii din Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Slănic Moldova şi, acompaniaţi la orgă de sora Iuliana, am animat sfânta Liturghie de la ora 11.00.
Ne propunem ca şi pe viitor să organizăm astfel de întâlniri care contribuie eficient la formarea umană şi religioasă a credincioşilor noştri.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru buna reuşită a acestor două zile, întrucât am avut ocazia să purtăm discuţii în grupuri mici asupra problemelor cu care se confruntă familia astăzi.
Pr. Anton Diacu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 6 şi 7 august: Slănic Moldova: Întâlnire spiritual-recreativă a tinerilor din Cleja
