Slănic Moldova: Campus "Vara împreună" şi hramul bisericii

În perioada 31 iulie - 13 august 2017, 70 de copii din Slănic Moldova şi Cerdac au împărtăşit bucuria, entuziasmul, zâmbetul, prietenia şi voia bună cu ocazia campusului de vară, încununat cu sărbătorirea hramului bisericii "Adormirea Maicii Domnului", la 13 august.

Tema şi imnul campusului din acest an, "Hai să fim fericiţi", nu a fost aleasă la întâmplare, ci în continuarea temei Zilei Copilului la nivel diecezan, din luna iunie: "Viaţa mea e o minune". Am dat startul campusului la ora 11.30 dimineaţa, în ziua de 31 iulie, însoţiţi fiind de părintele paroh din acea perioadă, Petrică Dăncuţ, care a dorit să ne fie alături în acest ultim eveniment organizat de domnia sa în parohia noastră, deoarece anul acesta a fost transferat într-o altă parohie.

În această perioadă părintele, împreună cu Surorile lui Isus Răscumpărătorul, au încercat, prin cateheze, sfânta Liturghie, jocuri, bansuri, vânătoare de comori, să creioneze chipul Fericirii, minunea care este însăşi Isus Cristos, cel ce i-a chemat pe copii la Slănic Moldova, spre a împleti noi prietenii, noi bucurii.

Anul acesta, bucuria noastră, a copiilor şi adolescenţilor, a fost mult mai mare, deoarece am avut în mijlocul nostru un grup de copii şi tineri din Germania, însoţiţi de pr. Ioan Martinas, care activează în Germania. Am împărtăşit împreună cu ei experienţe şi bucuriile copilăriei fericite. Joi, 3 august, zilele de campus pentru copii s-au încheiat printr-un spectacol final, la care au fost invitaţi toţi credincioşii din parohie. Copiii din cele patru grupe ale Fericirii au pregătit, cu multă trudă şi iubire, scurte spectacole şi scenete, având drept călăuze iubitoare şi fericite pe sfânta Fecioara Maria şi vameşul Zaheu. În perioada următoare au continuat zilele de campus doar pentru animatorii din Slănic Moldova, zile în care ne-am bucurat împreună cu prietenii din Germania, creionând bucuria şi fericirea prin jocuri, dansuri, schimb de experienţe şi două excursii în ţară, la Cheile Bicazului şi Braşov-Bran.

Ziua de sâmbătă, 12 august, a culminat cu rămas bun de la prietenii noştri germani, schimb de daruri şi un foc de tabără, făcându-ne promisiunea ca vom păstra această prietenie în inimile şi gândurile noastre, cu speranţa că le vom întoarce şi noi vizita.

La 13 august s-a încheiat, efectiv, campusul de vară, prin participarea la sfânta Liturghie, în ziua sărbătorii de hram: Adormirea Maicii Domnului. Ne-am adunat cu mic cu mare, în jurul păstorului nostru, pr. Benone Butacu, aducând laude şi mulţumire lui Dumnezeu Tatăl ceresc, pentru că ne-a dat-o pe Maria, mijlocitoare şi mamă, patroană a bisericii noastre din Slănic Moldova.

Au fost zile cu adevărat colorate de fericire, entuziasm, curiozitate şi voie bună. Mulţumim, în primul rând lui Dumnezeu, care ne-a adunat la Slănic Moldova, părintelui Petrică Dăncuţ şi părintelui paroh Benone pentru grija şi susţinerea dumnealor. Mulţumim surorilor din comunitatea noastră pentru dăruire, mulţumim prietenilor din Germania, împreună cu pr. Ioan Martinaş, binefăcătorilor şi tuturor celor care şi-au adus aportul în organizarea acestui campus.

Domnul Dumnezeu fie mereu binecuvântat!

Surorile şi animatorii

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 31 iulie - 13 august: Slănic Moldova: Campus "Vara împreună" şi hramul bisericii