De Daniele Rocchi
"Grajdul lui Isus în prim plan şi pe fundal palatul lui Irod. Locul nostru este aproape de peştera Mântuitorului, în faţa Lui care se naşte şi nu în palatul regelui Irod. Suntem oameni cărora le este frică, sunt săraci, le este frig, le este foame. Suntem cu fraţii noştri sirieni care suferă după ani lungi ai unui război care nu dă semne să se termine".
Crăciunul din satele creştine din valea Oronte, Knayeh, Yacoubieh şi Gidaideh, părintele Hanna Jallouf, 66 de ani, franciscan sirian din Custodia din Ţara Sfântă, îl povesteşte astfel: descriind la agenţia SIR ieslea pusă la picioarele altarului din biserica sa "Sfântul Iosif" din Knayeh, unde este paroh. Un mod concret pentru a-şi însuşi apelul papei Francisc de a redescoperi acest "semn simplu şi minunat" care manifestă "marele mister al credinţei noastre" într-o lume care "şterge semnele creştine". Împreună cu confratele Luai Bsharat, sunt singurii călugări creştini râmaşi în aceste zone.
Suntem în zona Idlib, în nordul Siriei, ultimul bastion al opozanţilor preşedintelui sirian Assad şi al teroriştilor islamici din frontul Hayat Tahrir al-Sham (grup jihadist afiliat la Al-Qaeda şi moştenitor al mai cunoscutului Jabhat Al Nusra). Aici se duce, probabil, bătălia finală între armata preşedintelui Assad, flancat de ruşi şi iranieni, şi opozanţii săi armaţi dintre care mulţi străini. Trupele siriene bombardează pentru a încerca să preia controlul autostrăzii care leagă capitala Damasc cu Alep, şi pe acesta din urmă cu Latakia. Miliţiile jihadiste din grupul Tahrir al-Sham, susţinute de Turcia, răspund la foc. Consecinţele le suportă încă o dată populaţia civilă: zeci de mii de sirieni, majoritatea femei, bătrâni şi copii, care fug după ce au părăsit propriile locuinţe. Ajutoarele umanitare ajung cu greu şi condiţiile de viaţă ale oamenilor se înrăutăţesc zi după zi, fiind complice şi frigul şi creşterea preţului carburantului, provocată de sancţiunile internaţionale, care se reflectă asupra preţurilor bunurilor esenţiale cum sunt hrana şi medicamentele. În acest front de război trăiesc astăzi circa 210 familii creştine, împărţite în cele trei sate din vale, care înainte de război, început în 2011, aveau în total peste 5.000 de locuitori. "Astăzi - spune părintele Hanna - am rămas 700. Toţi au fugit din cauza războiului. Sperăm să trăim Crăciunul cu un pic de seninătate. Îmi doresc asta mai ales pentru cei mai mici care sunt cei care plătesc preţul cel mai mare al războiului".
Fără lumini, dar cu Lumina. Şi tocmai la copii s-a gândit parohul anul acesta în manieră deosebită. "Crăciunul este sărbătoarea lor - spune părintele Hanna -. Fiecare dintre ei va primi mici iesle realizate manual care vor fi expuse şi într-o mică expoziţie pregătită în interiorul localurilor parohiale. Am organizat sărbători în care le vom dărui şi câteva jucării, dulciuri şi hăinuţe. Sunt gesturi simple însă care aici valorează foarte mult. De fapt înseamnă a re-gusta un pic de seninătate, a dărui nişte zâmbete şi a ne întâlni împreună uniţi în Isus". "Acestea vor fi singurele semne vizibile ale credinţei noastre pe care n-o putem exprima în exterior pentru că ne este interzis. Pentru acest motiv bisericile noastre nu au crucile pe acoperişuri. Nu vor fi nici lumini şi pomi care să dea lumină Crăciunului nostru. Nici măcar o candelă în pridvorul caselor noastre". Interdicţiile nu vor împiedica familiile creştine să se adune în biserică. "Întâlnirea pentru toţi - explică părintele Hanna - este pentru 24 decembrie la ora 17.00 pentru liturghia de Crăciun şi la 9.30 în dimineaţa următoare. În schimb, confratele meu, părintele Luai, va celebra la Yacoubieh în ziua de 24 decembrie la ora 16.00 şi la ora 9.00 în dimineaţa următoare. Credincioşii din Gidaideh vor veni pentru liturghii la Knaye. În satul lor nu au o biserică unde să celebreze. De fapt, multe biserici au fost transformate în grajduri".
Grota şi palatul. Alegerea, încă o dată, şi pentru acest Crăciun este între grota Pruncului şi palatul lui Irod. "Inima noastră este grea - admite părintele Hanna - pentru că în atâţia ani de război am văzut oameni ucişi, răpiţi, răniţi, case distruse, dar rămânem tari în speranţa că într-o zi toate acestea se vor termina, că vom fi eliberaţi de unicul Mântuitor care este Cristos. Cristos este ancora noastră de mântuire. Suntem victime ale unui război pe care nimeni nu-l vede. Pentru aceasta ne rugăm pentru pace în Siria, pentru toţi sirienii, şi pentru pacea interioară, necesară pentru a susţine dificultăţile momentului". Apoi o rugăciune deosebită: "Ne rugăm şi pentru voi care sunteţi în Occident care trăiţi acest război în manieră indirectă. Ne rugăm pentru toate victimele provocate de atentate făcute pe pământul vostru". "Nu vom suna clopotele, nu vom aprinde lumini, dar vom face să răsune la liturghiile de Crăciun mesajul de speranţă al lui Cristos, unicul în care putem avea încredere". "Am văzut trecând atâţia salvatori falşi - conclude părintele Hanna -, în schimb Isus rămâne şi împărăţia sa de pace este pentru totdeauna. În El chiar şi suferinţa din aceşti ani găseşte un sens. Suntem în ţinutul sfântului Paul care ne îndeamnă să sperăm împotriva oricărei speranţe. Crăciun fericit!".
(După agenţia SIR, 23 decembrie 2019)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
