siret 2026 09 06.jpg

Ca în fiecare an, în prima duminică a lunii septembrie, întreaga comunitate romano-catolică din Siret se adună în spirit de credință pentru a-și sărbători hramul, cinstind-o pe Sfânta Fecioară Maria în misterul Nașterii sale. Anul 2026 a avut însă o semnificație cu totul aparte: pe lângă sărbătoarea hramului, comunitatea a celebrat și 200 de ani de la sfințirea bisericii, un jubileu care a transformat începutul lunii septembrie într-un moment de profundă bucurie și recunoștință.

O sărbătoare de o asemenea însemnătate nu se pregătește doar din punct de vedere material, prin curățenie, împodobirea lăcașului de cult și organizarea celebrărilor, ci și printr-o autentică pregătire sufletească. Astfel, credincioșii au parcurs trei zile de pregătire spirituală în cadrul cărora au participat la Sfintele Liturghii, la momente de rugăciune și adorație, iar prin taina Sfintei Spovezi, au avut ocazia de a se împăca cu Dumnezeu și de a întâmpina marea sărbătoare cu inimile reînnoite. Fiecare dintre cele trei zile a avut o temă proprie, menită să îi conducă pe credincioși, pas cu pas, spre întâlnirea cu Dumnezeu și spre sărbătoarea Maicii Domnului. Prima zi a subliniat importanța Euharistiei în viața noastră, „Euharistia ne unește și ne vitalizează credința.”. După momentul de adorație euharistică, comunitatea a participat la o Sfântă Liturghie unde momentul frângerii pâinii le-a readus aminte faptul că trebuie să se hrănească cât mai des din această pâine a vieții care este Cristos.

Cea de-a doua zi a triduum-ului de pregătire pentru această sărbătoare a coincis cu Prima Vineri din luna septembrie, devoțiune iubită și apreciată de comunitate. Tema acestei zile a fost „Calea Crucii, calea sigură spre cer”. După un program dedicat sfintelor spovezi, comunitatea s-a adunat în cimitir pentru a se ruga și a medita la Calea Sfintei Cruci, condusă de către părintele paroh Lucian Adam. Privind la mormintele înaintașilor lor, sub un soare timid de început de toamnă, credincioșii au meditat asupra Patimilor și Jertfei Mântuitorului, dar și asupra propriului drum spre întâlnirea cu Dumnezeu. Calea Sfintei Cruci a fost urmată de Sfânta Liturghie, celebrată în același loc, într-o atmosferă de rugăciune, reculegere și comuniune.

Cea de-a treia zi fiind și Prima Sâmbătă din lună închinată Inimii Neprihănite a Mariei a avut tema „Sub mantia protectoare a Mariei”, acea mantie care ne alină în dureri și suferințe, ne leagă rănile sufletului și ne protejează de rele. Sfântul Rozariu urmat de Sfânta Liturghie au avut loc la Grota Maicii Domnului din incinta bisericii.

În cele trei zile de pregătire, cuvintele de învățătură au fost proclamate de părintele Michail-Iulian Echert, student la Roma, care a îmbinat cu sensibilitate istoria bogată a parohiei din Siret cu realitățile și provocările prezentului, oferind comunității momente de reflecție și încurajare în drumul său de credință.

Aceste trei zile au pregătit comunitatea pentru ziua de sărbătoare, când în duminica hramului, credincioșii s-au adunat în jurul altarului încă din timpul dimineții păstrând una dintre frumoasele tradiții a comunității: Sfânta Liturghie în limba germană, celebrată de părintele Eduard Soare, paroh al Bisericii „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” din Rădăuți și a Sfintei Liturghii în limba polonă, celebrată de părintele doctor Stanislav-Ioan Cucharec, paroh al Bisericii „Coborârea Duhului Sfânt” din Solonețu Nou.

Îmbrăcați în costume populare românești, poloneze și nemțești, întreaga comunitate îl aștepta cu flori în mâini pe PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași. Odată ajuns în inima Bucovinei, Preasfințitul a fost întâmpinat într-un mod tradițional cu pâine și sare, binecuvântând apoi comunitatea care i-a urat un mare și călduros „Bun venit”.

Cu ocazia bicentenarului sfințirii bisericii, a fost renovată Capela „Maria Hilf” (Ajutorul Creștinilor), un loc de rugăciune și reculegere care face parte din patrimoniul spiritual al comunității romano-catolice din Siret ale cărei lucrări de restaurare au fost binecuvântate la începutul celebrării liturgice în limba română. Următorul moment moment cheie al zilei l-a constituit dezvelirea și sfințirea unei plăci comemorative realizată pentru acest moment istoric, care va rămâne o amintire palpabilă a aceste zile istorice de har.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de către PS Petru Sescu alături de care au concelebrat Mons. Ionuț-Paul Strejac, pr. Alois Farțadi, decan de Bucovina și alți preoți veniți de aproape sau mai de departe, printre care s-au numărat și foști păstori ai comunității care au revenit cu bucurie pentru a fi alături de credincioși și de comunitatea pe care au slujit-o de-a lungul timpului.

În cadrul cuvântului de învățătură, PS Petru Sescu a vorbit despre darurile minunate pe care le-a făcut Dumnezeu oamenilor prin Biserică și prin Sfânta Fecioară Maria. El i-a îndemnat pe credincioși să se roage neîncetat Maicii Bisericii prin mijlocirea căreia s-au întâmplat numeroase minuni. Totodată, Preasfințitul a evidențiat privilegiul și binecuvântarea de a o avea pe preacurata ca mamă și ocrotitoare și de a-i avea pe sfinți ca și modele și mijlocitori la Dumnezeu Tatăl. Amintind de darul Bisericii, a adus în prim — plan faptul că prezența fizică la Sfânta Liturghie transformă, aduce mai aproape de Cristos și dă putere și forță pentru a parcurge pelerinajul pământesc până în ziua sosirii la portul mântuirii veșnice.

Un alt moment central al celebrării l-a constituit binecuvântarea și sfințirea unui dar de suflet, menit să însoțească de acum înainte cântările liturgice din cadrul Sfintelor Liturghii: o orgă profesională marca „Viscount”.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Alois Moraru, consilier istoric al Episcopiei Romano-Catolice de Iași, a realizat un arc peste timp, prezentând istoria comunității romano-catolice din Siret. Prin evocarea momentelor importante din trecut, părintele Alois Moraru a evidențiat continuitatea unei comunități care, de-a lungul timpului, a rămas fidelă credinței și valorilor care au stat la baza existenței sale.

În cadrul unui eveniment de o asemenea importanță pentru comunitate, au fost prezente și oficialități locale și județene, care și-au manifestat susținerea și apropierea față de comunitatea romano-catolică din Siret. Printre invitați s-au numărat domnul Adrian Popoiu, primarul orașului Siret, domnul Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România, și doamna Camelia Damian, subprefect al județului Suceava, care, pe rând, au adresat comunității câteva cuvinte de apreciere și încurajare.

La sărbătoare au fost prezenți, de asemenea, domnul Dan Sauciuc, viceprimarul orașului Siret și domnul Radu-Florin Tudurean, primarul comunei Mușenița, a căror prezență a reprezentat un semn de susținere și de prețuire pentru comunitatea locală.

În cele din urmă, părintele paroh Lucian Adam a mulțumit fiecărei persoane care a contribuit la organizarea și la buna desfășurare a evenimentului, precum și celor prezenți care au dat curs invitației de a veni și de a-i aduce lui Dumnezeu mulțumire pentru cei 200 de ani de credință și istorie, mulțumindu-i Sfintei Fecioare Maria pentru ocrotirea neîncetată asupra comunității. Întreaga celebrare s-a încheiat cu binecuvântarea oferită de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași.

La final, dorim să adresăm un gând de recunoștință tuturor celor care, prin implicare, dăruire și disponibilitate, au contribuit la buna organizare și la frumusețea acestei sărbători.

Mulțumim părintelui paroh Lucian Adam și părintelui Richardo-Dominic Baciu, student la Roma, pentru implicarea și grija cu care au pregătit acest eveniment. Mulțumim surorilor care s-au ocupat cu multă dăruire de împodobirea cu flori a bisericii, celor care au contribuit la curățenia și pregătirea lăcașului de cult, precum și tuturor celor care, în diferite moduri, au făcut ca biserica să fie pregătită pentru această zi de sărbătoare.

Un cuvânt de mulțumire se îndreaptă și către corul dirijat de domnul profesor Bronislaw-Anton Babiaș, pentru frumusețea cântărilor care au însoțit celebrarea, precum și către Royal Cvartet, pentru acompaniamentul oferit și pentru contribuția lor la solemnitatea momentului.

Le suntem recunoscători tuturor sponsorilor și donatorilor care au sprijinit această inițiativă și au făcut posibilă buna desfășurare a evenimentului. Fiecare gest de generozitate, indiferent de formă, a fost o parte importantă din această sărbătoare a comunității.

Mulțumim, de asemenea, echipei Radio ERCIS FM și televiziunii catolice Angelus TV, pentru că au făcut posibil ca acest moment deosebit, cu valoare istorică pentru comunitatea romano-catolică din Siret și pentru credincioșii din Bucovina, să ajungă în casele și în inimile cât mai multor oameni.

Nu în ultimul rând, mulțumim tuturor credincioșilor care au venit din diverse filiale și parohii pentru a se uni în rugăciune alături de comunitate.

Un gând de recunoștință se îndreaptă către fiecare membru al comunității – copii, tineri, adulți și seniori – pentru prezență, implicare și mărturia credinței. Fără fiecare dintre ei, această zi nu ar fi avut aceeași lumină și aceeași frumusețe. Prin prezența și participarea lor, comunitatea a arătat încă o dată că este vie, unită și capabilă să ducă mai departe credința și valorile primite de la înaintași.

Iar mai presus de toate, îi mulțumim lui Dumnezeu, Cel fără de care nimic nu este cu putință, pentru darul acestei zile, pentru oamenii pe care ni i-a așezat alături și pentru că ne întărește mereu pe drumul credinței. Lui îi încredințăm și pașii de mai departe ai acestei comunități, cu speranța că ceea ce am trăit împreună astăzi va rămâne o amintire vie și un izvor de bucurie pentru generațiile care vor veni.

Daniela-Paula Sauciuc
și Francesca-Paula Pelciar

6 septembrie 2026: Siret: Dublă sărbătoare - hramul „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” și 200 de ani de la sfințirea bisericii Album foto 6 septembrie 2026: Siret: Dublă sărbătoare - hramul „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” și 200 de ani de la sfințirea bisericii 6 sept. 2026
Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗