Duminică, 13 noiembrie 2011: o zi de sfârşit de toamnă, o zi în care soarele era acoperit de norii cenuşii, dar în inimile credincioşilor din Siret, soarele bucuriei strălucea în toată splendoarea sa. În această zi, credincioşii au sărbătorit bicentenarul parohiei, sărbătoare la care au participat numeroşi credincioşi romano-catolici, ortodocşi şi greco-catolici.
Evenimentul s-a deschis cu primirea PS Aurel Percă, episcopul auxiliar.
Înainte de începerea sfintei Liturghii a fost dezvelit şi sfinţit monumentul ridicat în cinstea Neprihănitei Zămisliri, construit în faţa bisericii, şi dezvelirea plăcii comemorative.
La Liturghie au participat o parte dintre preoţii care au activat in această parohie, preoţi de la Institutul Teologic din Iaşi, pr. Iosif Păuleţ, decan de Suceava, şi pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău.
Printre invitaţii de seamă au fost şi reprezentanţi ai autorităţilor civile locale, precum şi o delegaţie din oraşul polonez Dębica, dar autorităţi civile din filialele Dorneşti, Mihăileni şi Baineţ.
La predică, Excelenţa sa Aurel Percă a subliniat importanţa acestui eveniment, încurajând toată comunitatea la trăirea credinţei, credinţă primită de la strămoşii noştri şi pe care trebuie să o transmitem generaţiilor viitoare.
După sfânta Liturghie a urmat lansarea cărţii La ceas aniversar, bicentenarul Parohiei Romano-Catolice "Naşterea Sfintei Fecioare Maria" Siret (1811-2011). Este o carte de 256 de pagini în care autorul, prof. Franz Pieszczoch, cât şi pr. Ştefan Lupu, directorul Editurii "Sapientia", au deschis apetitul curiozităţii de a afla mai multe despre trecutul acestei parohii seculare.
Întrucât sărbătoarea parohiei nu poate fi separată de comunitatea întregului oraş Siret, în numele autorităţilor, domnul senator Tiberiu Prodan a ţinut un frumos discurs, subliniind printre altele splendoarea multiculturală şi religioasă a oraşului. A urmat citirea scrisorii trimisă de Paweł Wolicki, primarul oraşului Dębica, de către un delegat de-al său, Stanisław Leski. De asemenea şi credincioşii, la rândul lor, printr-un reprezentant, au adresat câteva cuvinte parohului.
Au urmat mulţumirile generale făcute de părintele paroh, după care PS Aurel Percă a înmânat diplome de merit preoţilor care au activat în această parohie.
Înainte de binecuvântare, Preasfinţitul Percă a citit mesajul păstorului diecezei noastre, episcopul Petru Gherghel, mesaj adresat întregii comunităţi din Siret, încheiat cu cuvintele:
"... Evenimentul trăit în istoria comunităţii dumneavoastră este un moment de credinţă în Dumnezeu, care i-a iubit pe străbunii dumneavoastră oferindu-le darurile sale. Ei v-au transmis viaţa, atâtea valori şi o chemare sfântă: să transmiteţi mai departe ceea ce aţi primit de la Dumnezeu şi de la cei dragi. Este însă şi un moment de credinţă şi iubire pentru voi.
Păstrând legătura spirituală cu ei, măriţi în sufletele voastre sentimentele de iubire şi faceţi să crească speranţa pentru binele comunităţii voastre, transmiţând generaţiilor viitoare mai multă lumină, mai multă credinţă şi multă speranţă.
Să nu uitaţi: Dumnezeu a avut încredere în străbunii dumneavoastră. El este consecvent şi fidel. El are încredere în voi şi vă binecuvântează. Aşteaptă şi de la voi roade bogate".
După sfânta Liturghie a urmat agapa fraternă, în care toţi credincioşii prezenţi au savurat gustoasele sărmăluţe pregătite de doamnele gospodine din parohie.
Tot cu ocazia acestui eveniment, la ora 15, a avut loc un frumos concert susţinut de Colegiul de Artă "Ciprian Porumbescu" din Suceava.
Aşa s-a încheiat o sărbătoare în care cu toţii am adus mulţumiri si laude lui Dumnezeu pentru toate harurile acordate de-a lungul timpului acestei parohii.
Fie ca evenimentul in sine să fie spre mai marea slavă a îndurării divine şi spre mântuirea noastră, a tuturor.
Lăudat sa fie Isus şi Maria!
Pr. Iosif Irinel Iosub
* * *
Editura "Sapientia": O carte despre bicentenarul Parohiei Siret
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13 noiembrie: Siret: Sărbătorirea bicentenarului parohiei
