Într-o zi un medic evreu mergea cu trăsura prin oraş. În drum îl vede rabinul comunităţii şi se hotărăşte să se oprească şi să-l invite să călătorească împreună. Rabinul acceptă. Aşa cum îi era obiceiul doctorul începe să vorbească despre realizările sale:
- "Ştii, Rabbi, am o mulţime de pacienţi care nu îşi permit să plătească, dar niciodată nu îi refuz. Îi tratez la fel cum îi tratez pe cei bogaţi".
- "Şi eu fac aceasta", a replicat rabinul.
Medicul s-a gândit că probabil rabinul se referea la "pacienţii spirituali" şi a continuat cu lauda.
- "De asemenea - a continuat doctorul - de multe ori pacienţii mei au nevoie de medicamente scumpe. Dacă nu şi le pot permite, eu le ofer pe gratis".
- "Şi eu fac aceasta", a replicat rabinul.
Medicul s-a gândit că probabil rabinul făcea din când în când acte de caritate.
- "Uneori când oamenii au nevoie de îngrijiri post-operatorii, chiar dacă sunt în criză de timp, încerc să-i ajut cât de mult pot. Niciodată nu îmi las pacienţii singuri", a continuat medicul.
- "Şi eu fac aceasta", a replicat rabinul.
Discuţia a continuat în acelaşi ton, medicul se lauda cu reuşitele şi actele sale de bunătate, iar rabinul repeta aceeaşi frază: "Şi eu fac aceasta".
În cele din urmă, medicul nu a mai reuşit să se abţină şi l-a întrebat pe rabin:
- "Rabbi, eu nu înţeleg! Tu nu eşti medic, cum poţi face aceleaşi lucruri?"
- "Nu fac toate aceste lucruri. Tot ce am vrut să spun este că şi eu fac aceasta - vorbesc doar despre calităţile mele şi niciodată despre defectele mele".
Eu fac aceasta?
Sfânta Fecioară Maria a primit vestea că va fi mama Fiului lui Dumnezeu şi a mers la Elisabeta. Avea o calitate. Cea mai mare! Şi ea ce a făcut? A slujit-o pe Elisabeta! A înţeles că a avea calităţi nu are nicio valoare, dacă alţii nu se bucură de ele. Când au valoare calităţile noastre? Când sunt dăruite!
Sfântul Filip Neri a fost trimis de papă să verifice o călugăriţă ce făcea minuni, dacă are o viaţă sfântă. Ajuns în mănăstirea în care se afla călugăriţa, aceasta vindeca faţa unui om. Era înconjurată de alte călugăriţe, de călugări şi alţi oameni curioşi. Filip Neri a aşteptat până "a terminat minunea" şi apoi după ce a plecat publicul i-a cerut să-i vindece şi lui piciorul. Însă, călugăriţa s-a simţit jignită în mândria ei şi l-a refuzat pe sfânt pe motiv că este obosită şi nu acceptă să fie tratată ca un instrument de vindecat boli.
Dumnezeu dă fiecărui om cel puţin o calitate, un talant în termeni biblici. Misiunea fiecăruia dintre noi este să îl investească, să îl dezvolte şi, mai ales, să îl pună în comun cu ceilalţi. Sfântul Paul ne spune că Biserica este trupul mistic al lui Cristos. Într-un trup există mai multe mădulare, mai multe ţesuturi, celule, nuclee etc. Dacă unul singur dintre aceste subdiviziuni ale trupului nu îşi pune utilitatea în comun, atunci organismul nostru nu mai funcţionează în parametri normali, în funcţie de importanţa pe care o are. Sigur că într-o primă fază poate nu se va observa, dar treptat va afecta şi alte părţi ale trupului. În astfel de situaţii, prima reacţie este să tratăm ceea ce se vede că are probleme. Dar un medic inteligent mereu va căuta cauzele care au dus la îmbolnăvire.
În trupul mistic al lui Cristos cauza de îmbolnăvire va fi mereu egoismul: individual sau de grup. Individual, când omul se preocupă doar la el, şi de grup, când se promovează un fel de clasă de elită în care alţii nu au acces. Un bun observator al acestei realităţi este papa Francisc, care încă de la începutul pontificatului său vorbeşte despre "globalizarea egoismului". Ni se propune astăzi un stil de viaţă, un ritm care pare să dea roade, dar care l-a un anumit punct se rupe. Acest lucru nu înseamnă că progresul făcut până acum este rău şi că trebuie schimbat. Nicidecum. Munca atâtor oameni dinaintea noastră nu trebuie irosită. Papa însuşi pleacă de la un singur aspect, care are menirea să reformeze ceea ce există. Mai exact, ne îndeamnă pe fiecare să continuăm progresul, dar nu pentru "eu", ci pentru "noi". Omenirea ajunge uşor, uşor să înţeleagă că toţi suntem în aceeaşi barcă şi dacă vrem să înaintăm, atunci trebuie să vâslim cu toţii.
Soluţia propusă de Sfântul Părinte este "globalizarea solidarităţii". Astăzi, suntem invadaţi în lumea calculatoarelor de tot felul de actualizări şi "update"-uri. Zilnic apare o versiune mai nouă pentru un program, pentru o aplicaţie sau pentru windows. Cu toţii ne dorim mereu îmbunătăţiri. Dar ne-am gândit vreodată că şi Dumnezeu ne cere "update"-uri? Pe acest fundal al necesităţii de schimbare, papa a hotărât să deschidă un an al milostivirii, un jubileu în care noi să ne împăcăm cu Dumnezeu şi cu aproapele şi astfel să începem să muncim împreună.
La începutul acestui An Sfânt toţi ne gândim: Ce să facem? De unde să începem? De la lucruri concrete. Maria a primit demnitatea de a fi binecuvântată între femei, cum o numeşte Elisabeta, iar ea hotărăşte să slujească pe alţii. Unii vor spune că s-a umilit, alţii vor spune că a făcut un gest frumos, iar alţii vor spune că fiecare face ce vrea cu viaţa lui. Dar Dumnezeu ce va spune? "Bine, servitor bun şi credincios! Peste puţin ai fost credincios, te voi stabili peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!" (Mt 25,21). Poate ne sperie cuvântul servitor, dar prin acest cuvânt se doreşte să se arate diferenţa între Dumnezeu şi om. Nu este o denigrare a omului, ci o recunoaştere a poziţiei noastre în comparaţie cu Dumnezeu. În plus, fiecare om simte că este mulţumit când face ceva pentru semenii săi. Am primit calităţi pentru a le folosi şi nu pentru a ne mândri cu ele.
Aşadar, Maria a tradus bucuria de a fi mama Fiului lui Dumnezeu, prin slujirea aproapelui. Evanghelistul Luca ne spune că salutul Mariei a făcut să tresalte pruncul în sânul Elisabetei. Bucuria care vine din slujire este puternică şi are un impact deosebit asupra celorlalţi. Dostoievski, în romanul "Idiotul" face afirmaţia că "Dragostea abstractă pentru umanitate ascunde aproape întotdeauna o iubire egoistă faţă de tine însuţi". Dacă îţi propui să fii mai bun, atunci cu siguranţă nu vei schimba nimic la tine, dacă te hotărăşti să iubeşti pe toată lumea, atunci cu siguranţă te vei iubi pe tine. Schimbarea începe când faci ceva concret acolo unde eşti.
Lectura a II-a din Scrisoarea către Evrei ne spune că intrând în lume Cristos a spus: "Iată, vin ca să fac voinţa ta!" Fiul omului nu vine pentru a primi glorie, ci pentru a sluji. Gloria este pentru viaţa veşnică, slujirea este pentru viaţa pământească. Isus a vindecat bolnavii, a eliberat posedaţii, a făcut minuni. Maria s-a ridicat şi a mers "în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda" să o ajute pe verişoara sa Elisabeta care aştepta un copil. Noi în această lume ce facem? Amintindu-ne de apostolul Petru, care era pe punctul de a pleca din Roma în perioada persecuţiei lui Nero, să ne întrebăm: "Quo vadis, Domine?" "Încotro, Doamne?"
Ne apropiem de 25 decembrie. Unii vor sărbători Crăciunul, alţii vor sărbători Naşterea Domnului. Nu vreau să despart cele două sărbători, doar vreau să subliniez sensibilitatea diferită pe care o pot avea oamenii pentru aceeaşi sărbătoare. Pentru mulţi oameni, data de 25 decembrie înseamnă beculeţe colorate, cadouri şi timp liber, pe scurt Crăciunul. Pentru creştini, data de 25 decembrie înseamnă Naşterea Domnului, înseamnă conştientizarea faptului că Dumnezeu a venit între noi şi că am devenit rude cu Dumnezeu, fără însă a dispreţui toate celelalte lucruri frumoase care împodobesc această zi. Crăciunul aduce creştinilor un frăţior care este asemenea lor în toate, afară de păcat, care trăieşte cum îi place lui Dumnezeu şi care îi conduce la viaţa cea veşnică pe fraţii săi. Pentru noi ce înseamnă ziua de 25 decembrie?
Cu ceva ani în urmă am lucrat într-un un hipermarket în sectorul băuturi răcoritoare. Mare mi-a fost surprinderea să observ că pe un culoar erau într-o parte rafturi cu băuturi răcoritoare de la diferite firme, iar în cealaltă parte rafturi cu o imitaţie după celelalte băuturi răcoritoare ale unei singure firme. Ceea ce făcea diferenţa era preţul. Imitaţiile erau mai ieftine. Un proverb cunoscut spune că "Suntem prea săraci, să cumpărăm lucruri ieftine". În viaţa noastră de multe ori suntem tentaţi să alegem ceea ce este mai uşor şi mai ieftin, pentru că se obţine mai repede şi pentru că putem avea în cantităţi mai mari. Dacă alegem ceea ce ne solicită mai mult, avem impresia că rămânem în urmă, că suntem depăşiţi de alţii. "Tu, Betleem Efrata, eşti mic ca să fii printre locurile de seamă ale lui Iuda", ne spune prima lectură din Cartea profetului Miheia. Şi tot în prima lectură ni se spune: "Din tine va ieşi, pentru mine, cel care va fi stăpânitor în Israel (...) El va fi pacea". Să nu ne temem să fim mici, pentru că planul lui Dumnezeu lucrează în linişte, dar nici să nu ne facem iluzii că dacă vom fi umili, vom conduce lumea, pentru că aceasta este misiunea lui Cristos. Însă, dacă vom şti care ne este locul, atunci Dumnezeu va face prin intermediul nostru mult bine. Isus nu a avut un comportament ostentativ, un comportament de VIP, ci a ştiut să-i asculte pe cei cu care vorbea şi să îi ajute să crească. Păstorul cel bun mereu are grijă ca oile sale să crească şi să se dezvolte normal şi nu pleacă urechea spre vocile care spun să renunţe, chiar şi la o singură oiţă.
Călătoria evanghelică de astăzi se încheie prin cuvintele: "Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!" Fericit(ă) cel (cea) care porneşte pe drumul sincerităţii. Maria a fost o femeia simplă care a învăţat să împlinească voinţa lui Dumnezeu în fiecare zi. Chiar dacă a fost aleasă de Dumnezeu, totuşi, nu a ştiut de la început ce trebuie să facă. Fiecare dintre noi trăieşte călătoria vieţii proprii şi pentru a nu naufragia are nevoie de o busolă care să îi arate "Polul Nord". Busola Mariei a fost credinţa în Dumnezeu, iar "Polul Nord" pentru ea a fost voinţa lui Dumnezeu. Punctul de referinţă în călătoria noastră este Dumnezeu, iar unitatea de măsură este voinţa lui Dumnezeu. Chiar dacă alţii vor sări peste nişte etape, chiar dacă vor face afirmaţii care lasă impresia că sunt avansaţi, totuşi, să nu ne grăbim în ceea ce priveşte creşterea noastră. Poate au reuşit mai repede decât noi, poate nu, dar ce contează când noi suntem sinceri în faţa lui Dumnezeu.
Concluzionând mesajul acestei duminici putem spune că noi oamenii avem tendinţa să vorbim doar despre realizările noastre, ceea ce ne va determina să credem că suntem nişte persoane extraordinare. Privind, însă, la exemplul sfintei Fecioare Maria, vedem că ea nu a stat niciodată să privească la calităţile pe care noi i le admirăm, ci a fost mereu preocupată să înţeleagă care este voinţa lui Dumnezeu şi să o împlinească prin slujire. De aceea pentru ca talanţii din viaţa noastră să aibă valoare, în acest an al milostivirii trebuie să cerem iertare lui Dumnezeu şi aproapelui şi să dăm un "update" pentru a trăi după modelul de slujire al Fecioarei Maria. Dăruind calităţile noastre celorlalţi, vom afla care este locul nostru în planul lui Dumnezeu şi, astfel, colaborând cu planul divin ne vom simţi realizaţi şi fericiţi, pentru că mereu ne vom ghida după "Polul Nord", adică voinţa sa. Oare cât de greu este să renunţăm la imitaţii?
Pr. Claudiu Bulai
