Acest articol este un omagiu adresat tuturor preoţilor, fraţilor, surorilor şi cateheţilor din Dieceza de Iaşi care în această perioadă îi pregătesc pe copii pentru primirea pentru întâia oară a lui Isus în sfânta Împărtăşanie. Mijlocirea sfântului fr. Miguel să fie un imbold pentru a desfăşura această misiune cu dăruire, competenţă şi har.
Anul acesta se comemorează 100 de ani de la moartea fr. Miguel (Francisco Febres Cordero, 1854-1910). Francisco s-a născut la Cuenca (Ecuador), în anul 1854, an în care Biserica Catolică a proclamat dogma Neprihănitei Zămisliri. Încă de la naştere suferea din cauza unor malformaţii la ambele picioare.
În copilărie, s-a întâmplat ceva miraculos, fapt povestit mai târziu de însuşi fr. Miguel: "Într-o zi de vară, când mă aflam, împreună cu mătuşa mea la casa pe care o aveam la marginea oraşului, mă căzneam să ajung - în patru labe - pe balconul casei. Ajuns, în fine, sus pe balcon, îmi îndrept privirea spre grădina înflorită a casei şi deodată văd în grădină, la marginea unui strat de flori, o doamnă foarte frumoasă. O strig pe mătuşă şi-i spun ce văd. Se uită şi ea, dar zice că nu vede nimic.
- Dacă spui că o vezi, invit-o să vină aici, la noi.
- Dar tu chiar nu o vezi? Poartă o haină albă cu o pelerină albastră. Îmi face semn cu mâna să merg la ea. Mă cheamă.
Am reuşit atunci să fac câţiva paşi, apoi am căzut din nou. Apoi frumoasa doamnă a dispărut. A mai durat un an până când am reuşit să umblu. Sunt convins că a fost Maica Domnului".
Ca şi un alt frate, recent ridicat la cinstea altarelor (fr. Rafael Rafiringa din Madagascar), Francisco a avut privilegiul de a fi printre primii băieţi care au frecventat Şcoala "La Salle" deschisă la Cuenca, în anul 1863, la cererea preşedintelui din Ecuador, García Moreno. Acolo a găsit un ambient religios şi educaţional care l-a ajutat la maturizarea ca elev şi creştin.
După ce s-a familiarizat cu şcoala şi a fost îndrăgit de fraţi, a simţit chemarea lui Dumnezeu. Tânărul Francisco avea să sufere mult în acest drum al consacrării lui ca frate! Opoziţia din partea părinţilor şi a bunicii a fost una cumplită, deoarece aceştia nu erau de acord cu dorinţa copilului. L-au retras de la şcoala fraţilor şi l-au trimis la seminar. Doar trei luni a rezistat acolo. Discernământul superiorilor seminarului a contribuit la reîntoarcerea lui la fraţi.
În mod providenţial, neplăcerile din viaţa de afaceri ale tatălui său au făcut ca până la urmă, cu intervenţia reprezentantului Vaticanului la Quito, să aibă drumul deschis pentru a-şi urma calea şi vocaţia de Frate al Şcolilor Creştine. În ajunul sărbătorii Bunei Vestiri, din anul 1868, Francisco primeşte haina Congregaţiei "Fraţii Şcolilor Creştine", precum şi numele de fratele Miguel, cu care va fi cunoscut mai apoi.
În luna februarie a anului 1882 îi moare tatăl. În acelaşi an, la 8 decembrie, fr. Miguel depune voturile pe viaţă. Cu această ocazie mama îi scria următoarele cuvinte: "Particip cu tot sufletul la marea ta fericire pe care o trăieşti depunând voturile veşnice".
Om de o cultură vastă şi cu aptitudini literare deosebite, a ştiut să se dedice cu pasiune la pregătirea copiilor pentru prima sfântă Împărtăşanie, lucru pe care l-a făcut timp de 26 de ani, până în anul 1907, când a fost chemat de superiorii institutului în Europa ca să se ocupe de compunerea cărţilor în limba spaniolă pentru şcolile lasalliene şi pentru fraţii francezi care, fiind deposedaţi de şcolile lor în Franţa, s-au refugiat în şcolile din Spania, ori s-au reorientat spre alte ţări, mai ales din America Latină.
Personal s-a ocupat de nobila misiune de a pregăti copiii pentru prima lor întâlnire cu Isus în sacramentul sfintei Spovezi şi în Euharistie. Ostiile pe care le consumau copiii în ziua primei sfinte Împărtăşanii erau pregătite de fr. Miguel din făina obţinută prin măcinarea boabelor de grâu aduse de copii. Astfel, fiecare bob era un sacrificiu făcut de fiecare copil în parte.
Membru al Academiei din Ecuador şi din Venezuela, precum şi al Legiunii de Onoare din Franţa, fr. Miguel a lăsat o vastă operă concretizată prin colaborarea la scrierea a peste 50 de cărţi pedagogice şi manuale şcolare.
Se îmbolnăveşte în Belgia, unde clima nu era potrivită pentru sănătatea lui, motiv pentru care este trimis de superiori la Premia del Mar (Barcelona). Aici este afectat de o pneumonie şi moare în faimă de sfinţenie, în ziua de 9 februarie 1910.
Când Spania era în plin Război Civil, sarcofagul cu osemintele fr. Miguel a fost mutat în Ecuador, iar la 10 februarie 1937 acesta ajunge la Quito.
Fr. Miguel a fost un savant, pedagog şi sfânt. Biserica a recunoscut calităţile umane şi spirituale ale acestui frate şi, în anul 1984, papa Ioan Paul al II-lea l-a ridicat la cinstea altarelor declarându-l sfânt.
Fr. Jesus Sagredo
