Card. Claudio Hummes, prefectul Congregaţiei pentru Cler, a adresat, la 15 iulie 2008, o scrisoare către preoţi, îndemânându-i la misiune. Alăturându-se mesajului acestei scrisori, PS Petru Gherghel a adresat o scrisoare tuturor preoţilor din Dieceza de Iaşi, îndemnându-i, printre altele: "Să preţuiţi marele dar ce l-aţi primit şi să urmaţi exemplul apostolilor şi al sfinţilor în vestirea şi răspândirea evangheliei cu toată bucuria şi angajarea în faţa tuturor credincioşilor şi a oamenilor de bunăvoinţă". Redăm integral textele celor două scrisori. Textul scrisorii Congregaţiei pentru Cler a fost tradus din limba italiană de pr. Eduard Coşa.
* * *
Sfinţiile voastre,
Dragi confraţi întru preoţie,
În atmosfera Anului Paulin în care suntem chemaţi să descoperim mai mult dimensiunea misionară a Bisericii şi a fiecărui apostol şi preot, din partea Congregaţiei pentru Cler am primit o invitaţie şi un mesaj pe care vi-l transmitem via internet pentru ca în lumina lui şi a exemplului sfântului preot Ioan Maria Vianney să ne încurajăm cu toţii în misiunea noastră misionară.
Biserica lui Cristos este misionară prin excelenţă, pentru că ea este chemată să vestească fără încetare, fără limite, mesajul evangheliei adus de Cristos pe pământ. El a lăsat un mandat clar apostolilor înainte de înălţarea la cer: "Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura" (Mc 16,15).
Episcopii şi preoţii nu trebuie să înceteze niciodată să ducă la împlinire acest testament sfânt, împărtăşind tuturor tainele împărăţiei celei noi.
Apostolul Paul îi trasează ucenicului său Timotei când şi cum trebuie să împlinească această datorie sfântă: "Te conjur înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cristos Isus, care va veni să-i judece pe vii şi pe morţi, la arătarea sa şi a împărăţiei lui: vesteşte cuvântul, insistă la timp potrivit şi la timp nepotrivit, convinge, ameninţă, îndeamnă, cu toată răbdarea şi învăţătura. Căci va veni timpul când nu vor mai primi învăţătura sănătoasă, ci, după propriile pofte, se vor înconjura de o mulţime de învăţători care să le delecteze auzul. Îşi vor întoarce auzul de la adevăr ca să se îndrepte spre basme. Tu însă fii măsurat în toate, îndură suferinţele, fă-ţi munca de evanghelist, împlineşte-ţi slujirea" (2Tim 4,1-5).
Având în faţă chemarea Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Anul Paulin, mesajul prefectului Congregaţiei pentru Cler, card. Claudio Hummes, care ni-l prezenta drept model pe sfântul preot Ioan Vianney, vă îndemnăm, Cucernici părinţi, să preţuiţi marele dar ce l-aţi primit şi să urmaţi exemplul apostolilor şi al sfinţilor în vestirea şi răspândirea evangheliei cu toată bucuria şi angajarea în faţa tuturor credincioşilor şi a oamenilor de bunăvoinţă.
În acest scop vă chemăm să răspundeţi la chemarea pentru exerciţiile spirituale ce se vor desfăşura în lunile septembrie şi octombrie la Luncani şi Traian, după programul primit.
Fiţi cu adevărat apostoli şi evanghelişti şi arătaţi-l pe Cristos tuturor.
Iaşi, 20 iulie 2008
Cu îmbrăţişarea noastră,
Petru Gherghel,
episcop de Iaşi
* * *
Dragi prieteni preoţi,
Cu ocazia sărbătorii Sfântului Ioan Maria Vianney, parohul de Ars, din 4 august, vă salut cordial din toată inima şi vă trimit acest mesaj frăţesc.
Biserica ştie că astăzi există o mare urgenţă misionară nu numai "ad gentes", dar şi în regiunile şi ambientele în care, de secole, credinţa creştină a fost predicată, semănată şi comunităţile creştine au fost bine stabilite. E vorba de misiunea sau de evanghelizarea misionară, chiar în cadrul turmei, care are ca destinatari pe cei pe care noi i-am botezat, dar pe care, din cauza diferitelor circumstanţe, nu am reuşit să-i evanghelizăm suficient sau care şi-au pierdut elanul şi s-au îndepărtat. Cultura postmodernă a societăţii contemporane - o cultură relativistă, secularizată, agnostică şi laicistă - exercită o puternică acţiune distructivă asupra credinţei multor persoane.
Biserica este prin natura sa misionară. "Semănătorul a ieşit să semene" (Mt 13,3), a spus Isus. Nu se limitează să arunce sămânţa de la fereastră, ci iese din casă. Biserica ştie că nu poate să rămână inertă şi să se limiteze să-i primească şi să-i evanghelizeze doar pe cei care vin să o caute în bisericile şi comunităţile ei. E nevoie să se ridice şi să meargă acolo unde persoanele şi familie locuiesc, trăiesc şi muncesc. Să meargă la toţi: în fabrici, organizaţii, instituţii şi în diferitele structuri ale societăţii umane. La această misiune sunt chemaţi toţi membrii comunităţilor ecleziale: preoţi, călugări şi laici.
De altfel, Biserica recunoaşte că preoţii sunt marea forţă propulsivă a vieţii cotidiene a comunităţilor locale. Când preoţii se mişcă, Biserica se mişcă. Dacă nu ar fi aşa, ar fi atât de dificil să se realizeze misiunea.
Voi, dragi confraţi preoţi, sunteţi marea bogăţie, dinamismul, inspiraţia pastorală şi misionară, în mijlocul poporului, acolo unde trăiesc, în comunităţi, creştinii noştri. Fără decizia voastră hotărâtă de a "înainta în larg" ("Duc in altum") pentru pescuit, la care însuşi Domnul ne convoacă, puţin sau chiar nimic nu se va întâmpla în locurile de mare urgenţă misionară, atât în teritoriile cunoscute ca "misionare" ("ad gentes"), cât şi în teritoriile vechi, evanghelizate. Dar Biserica are certitudinea că poate conta pe voi, pentru că ştie şi recunoaşte în mod explicit că marea majoritate a preoţilor - în ciuda slăbiciunilor şi a limitelor umane pe care toţi le avem - sunt preoţi vrednici care îşi dau viaţa zi de zi pentru împărăţia lui Dumnezeu, care îl iubesc pe Cristos şi poporul care le este încredinţat; sunt preoţi care se sfinţesc prin exerciţiul continuu al ministerului lor, care perseverează până la sfârşit în secerişul Domnului. Rămâne încă o mică parte care s-a abătut în mod grav de pe cale. Biserica încearcă mereu să repare răul pe care ei l-au săvârşit. Dar, pe de altă parte, se bucură şi este mândră de imensa majoritate a preoţilor săi, care sunt buni şi de lăudat.
În Anul Paulin şi în aşteptarea Sinodului Episcopilor asupra cuvântului lui Dumnezeu, care se va desfăşura la Roma, în luna octombrie, voim să ne predispunem cu toţii la urgenţa misionară. Fie ca Duhul Sfânt să ne lumineze, să ne trimită, să ne însufleţească ca să putem merge şi să vestim, încă o dată, persoana lui Isus Cristos mort şi înviat şi împărăţia sa!
Vă salut din nou, dragi confraţi, rămânând mereu la dispoziţia voastră. Mă rog pentru voi toţi, în mod special pentru cei care suferă, pentru infirmi şi pentru cei în vârstă.
Vatican, 15 iulie 2008
Cardinal Claudio Hummes,
arhiepiscop emerit de San Paolo,
prefectul Congregaţiei pentru Cler