Iaşi, 28 ianuarie 2008
Nr. 177
Cucernici părinţi parohi, vicari şi pensionari,
Cucernici părinţi din institutele de viaţă consacrată,
Dragi persoane consacrate,
În ziua de 21 februarie a.c. se împlinesc 30 de ani de când episcopul nostru, PS Petru Gherghel, a fost rânduit de providenţă să fie păstorul Diecezei de Iaşi.
Printr-un decret al Sfintei Congregaţii pentru Episcopi, la data de 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit pe Preasfinţitul nostru ca ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolici al Episcopiei de Iaşi. Întreaga comunitate diecezană s-a bucurat la acel timp pentru darul unui păstor rânduit să păstorească credincioşii de pe meleagurile moldovene, lucru care nu a fost atât de uşor în perioada dictaturii de tristă amintire, când dieceza noastră nu era recunoscută oficial ca teritoriu bisericesc, iar funcţionarea normală a structurilor specifice unei episcopii era practic imposibilă.
Totuşi, viaţa bisericească a prosperat foarte mult pe plan pastoral şi spiritual în anii păstoririi Preasfinţitului nostru în calitate de ordinarius, iar schimbările care au avut loc la sfârşitul anului 1989 au deschis noi perspective pentru o viaţă bisericească normală, prin numirea Preasfinţiei sale ca episcop de Iaşi, la 14 martie 1990, şi prin noua reorganizare bisericească la nivel de episcopie.
Pentru toate realizările şi darurile primite de Biserica noastră locală în toţi aceşti 30 de ani de păstorire a Diecezei din partea Preasfinţitului nostru Petru, vrem să ne exprimăm recunoştinţa şi să aducem mulţumire lui Dumnezeu.
În acest scop, invit pe toţi preoţii, persoanele consacrate şi pe credincioşi diecezei să se unească în această cântare de mulţumire şi recunoştinţă pentru cei 30 de ani de păstorire a episcopului nostru, marcând acest aniversar prin rugăciuni şi intenţii speciale la rugăciunea credincioşilor în cadrul celebrărilor liturgice.
În ziua de joi, 21 februarie a.c., Preasfinţitul nostru va celebra o sfântă Liturghie de mulţumire în catedrala din Iaşi, la ora 11.00, la care sunt invitaţi toţi preoţii care doresc şi au posibilitatea să participe; este de dorit ca toţi membrii Consiliului Prezbiteral să participe la această solemnitate.
Îl însoţim pe păstorul diecezei la acest aniversar cu toată afecţiunea şi rugăciunea, rugându-l pe Cristos, păstorul cel bun, să-l copleşească cu multe haruri, cu multă sănătate şi mulţi ani în păstorirea diecezei noastre.
Ad multos annos!
Aurel Percă,
episcop auxiliar