Episcopia Romano-Catolică
Bd. Ştefan cel Mare, 26, 700064-Iaşi,
tel. 0232/212003; fax 0232/212006,
www.ercis.ro
Nr. 6/20.02.2008

COMUNICAT DE PRESĂ

Treizeci de ani de păstorire

Se împlinesc 30 de ani de când PS Petru Gherghel a fost numit la cârma Diecezei de Iaşi. Joi, 21 februarie 2008, la ora 11.00, în catedrala romano-catolică din Iaşi se va celebra o Liturghie specială la care episcopul de Iaşi va aduce mulţumiri lui Dumnezeu pentru cei 30 de ani de păstorire.

La Liturghie vor fi prezenţi ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, peste 150 de preoţi din Moldova, din alte zone ale ţării şi din afara ţării.

La 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit, printr-un decret al Sfintei Congregaţii a Episcopilor, ordinarius al Episcopiei de Iaşi. Era perioada dictaturii comuniste. Statul nu recunoştea în ţară decât două dieceze: Bucureşti şi Alba-Iulia. Prin urmare, Dieceza de Iaşi nu era recunoscută oficial ca teritoriu bisericesc, iar funcţionarea normală a structurilor specifice unei episcopii era practic imposibilă. Mai târziu, după 12 ani, la 14 martie 1990, PS Petru Gherghel a fost ales şi numit de papa Ioan Paul al II-lea episcop de Iaşi.

Aniversarul este şi ocazie de a rememora bucuriile pe plan spiritual, educativ şi administrativ, care reprezintă motive de aducere de mulţumire.

Actualmente, Dieceza de Iaşi are 132 de parohii cu aproape 250.000 de catolici. Sunt în dieceză 237 de preoţi diecezani, 105 preoţi călugări; de asemenea: 113 călugări şi 483 de călugăriţe. Dieceza are 244 de seminarişti diecezani şi 230 de seminarişti călugări, 23 de instituţii de educaţie, 40 de institute de caritate şi de binefacere.

Biroul de presă
Pr. Cornel Cadar