Duminică, 15 septembrie 2019, la ora locală 10.00, în biserica "Sfântul Anton abate", din oraşul Schio, Italia, a avut loc deschiderea unui nou an pastoral cu prezentarea unui nou responsabil al comunităţii catolice române, în persoana părintelui Sergiu Gabor.
La începutul sfintei Liturghii a fost prezent şi parohul comunităţii catolice din oraşul Schio, părintele Mariano Ronconi. Prin discursul său de introducere şi prezenţa sa, părintele Mariano a subliniat preţuirea sa pentru strânsa colaborare dintre comunitatea română şi cea locală. Alături de părintele Sergiu a concelebrat părintele Cornel Gabor, care activează de câţiva ani în comunitatea saleziană din Schio.
Această duminică ne-a adunat în faţa sfântului altar pentru a participa la jertfa lui Cristos, ca în orice zi sărbătoare, şi totodată ne-a adus românilor catolici din Schio şi din împrejurimi un nou păstor, lucru ce a adus la biserică un număr mare de credincioşi.
Corul comunităţii, Arhanghelul Mihail, înfiinţat de mai bine de un deceniu, a animat sfânta Liturghie. Toţi cei prezenţi la celebrare au trăit cu entuziasm şi evlavie clipele de har oferite de Domnul.
În acelaşi spirit de bucurie şi sărbătoare, după sfânta Liturghie, cu toţii ne-am adunat pentru a-i ura bun venit părintelui Sergiu.
Continuăm de aici din Italia drumul nostru de credinţă, mulţumind lui Dumnezeu pentru această posibilitatea de a ne manifesta credinţa, menţinându-ne rădăcinile, cultura şi limba noastră. Mulţumirile noastre se îndreaptă şi spre episcopii Iosif Păuleţ şi Aurel Percă, deoarece se preocupă şi de românii din străinătate, precum şi spre părintele Petru Mogda şi ceilalţi preoţi care au condus comunitatea noastră. Suntem recunoscători episcopului de Vicenza, Beniamino Pizziol, şi parohului de Schio, Mariano Ronconi, pentru primirea lor şi pentru colaborarea frumoasă.
Domnul să ne aibă mereu în pază şi să ne ajute cu harurile sale, pentru a trăi cu bucurie darul credinţei şi al comuniunii!
Familia Maria şi Lucian Andrei
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15 septembrie: Schio: Un nou an pastoral, un nou responsabil al comunităţii catolice române
