Şi anul acesta, comunitatea romano catolică din Schio (Italia) s-a reunit în rugăciune, pentru a aduce preamărire lui Dumnezeu în sărbatoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gabriel şi Rafael, protectorii săi.

Sărbătoarea a constat în două momente celebrative. Primul, la 29 septembrie 2012, împreună cu comunitatea parohială "San Pietro Apostolo", din oraşul Schio, Vicenza, prezidată de parohul Bruno Stenco, în biserica "Sant'Antonio Abate", iar cel de-al doilea moment, la 6 octombrie 2012, la Thiene, la sanctuarul "Madona dell'Olmo" al fraţilor capucini,.

Cele două celebrări au putut fi o aprofundare a relaţiei personale cu Dumnezeu, a rolului său în viaţa familiei, acum pusă la grea încercare de către criza economică, care devine de la un an la altul tot mai grea.

Mulţumim pe această cale lui Dumnezeu pentru că am reuşit să celebrăm acest moment special al comunităţii noastre, date fiind dificultăţile timpului. Mulţumim tuturor persoanelor care au pus suflet implicându-se în mod direct sau indirect pentru buna organizare a sărbătorii.

"Cu rodul de struguri şi grâne,
Pe care îl punem pe altar,
Ţi-aducem, slăvite stăpâne,
Şi toate ale noastre în dar".

Pr. Iosif Lucaci

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 septembrie şi 6 octombrie: Schio: Sărbătoarea hramului