Duminică, 27 septembrie 2020, românii romano-catolici din Schio şi alte zone ale Diecezei de Vicenza au celebrat hramul comunităţii: Sfântul Arhanghel Mihail. Sărbătoarea hramului anul acesta a coincis cu Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului.
În mesajul pe care Papa Francisc l-a pregătit pentru această zi a menţionat următoarele: "Pandemia ne-a amintit că toţi suntem în aceeaşi barcă. A ajunge să avem împreună preocupări şi temeri comune ne-a demonstrat încă o dată că nimeni nu se mântuieşte singur. Pentru a creşte cu adevărat, trebuie să creştem împreună, împărtăşind ceea ce avem, ca acel băiat care i-a oferit lui Isus cinci pâini de orz şi doi peşti... Şi au ajuns pentru cinci mii de persoane".
Dorinţa de a fi împreună, de a-i întâlni pe ceilalţi, de a trăi ca o comunitate, mai ales prin participarea în biserică la celebrările liturgice, am trăit-o cu toţii în perioada de pandemie, când am fost nevoiţi de a sta izolaţi în casele noastre.
Bucuria reîntâlnirii cu Domnul şi cu fraţii în credinţă la Sfânta Liturghie a început să prindă contur cu sărbătoare Înălţării Domnului când, împreună cu comunitatea italiană care ne găzduieşte, am celebrat Sfânta Liturghie, după trei luni de aşteptare. A fost un moment încărcat de emoţie, de speranţă şi de iubire fraternă, care a întărit relaţiile dintre noi, dar mai ales a potolit setea şi dorul de a-l primi pe Isus Euharisticul în sufletele noastre.
Odată cu sărbătoarea Rusaliilor am reluat celebrarea Sfintei Liturghii în limba română în fiecare duminică, iar celebrarea hramului ne-a reamintit de identitatea noastră de a fi o comunitate de credinţă, o familie binecuvântată de Dumnezeu prin prezenţa unui preot român.
Prin predica ţinută la Sfânta Liturghie, pr. Dan Vătămănelu, OFMConv, de la conventul franciscan din Padova, a orientat atenţia noastră spre milostivirea şi dragostea lui Dumnezeu pentru noi, plecând de la semnificaţia numelui arhanghelului Mihail, care însemnă Cine e ca Dumnezeu? Cine poate să ne iubească, să ne ierte, să ne ocrotească, să ne asculte, să ne ajute, aşa cum o face Dumnezeu?
Mulţumim Domnului pentru harurile oferite în ziua hramului nostru şi pentru faptul că ne-a adunat în preajma lui, pentru a conştientiza cât de important este să fim împreună şi de a şti să recunoaştem în fraţii noştri un dar ce vine de la el. Ne dăm seama că fiecare este important, iar lipsa oricărui membru sărăceşte comunitatea noastră.
Ne încredinţăm în continuare mijlocirii arhanghelului Mihail şi ocrotirii sale de cel rău!
Uniţi în rugăciune!
Comunitatea catolică română din Schio
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 27 septembrie: Schio: Hramul comunităţii şi Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului
