Schineni: Invitaţie la sfinţirea bisericii "Sfânta Tereza a Pruncului Isus"

Aducând mulţumire lui Dumnezeu şi rugându-se pentru toţi binefăcătorii, Parohia Romano-Catolică Schineni invită duminică, 2 octombrie 2011, ora 11.00, la sfânta Liturghie de consacrarea a altarului şi sfinţire a bisericii cu hramul "Sfânta Tereza a Pruncului Isus".

"Dacă Domnul n-ar zidi casa, în zadar ar trudi cei care o zidesc.
Dacă Domnul n-ar păzi cetatea, în zadar ar veghea cel care o păzeşte." (Ps 127,1)

Pr. paroh Valentin Bulai

* * *

Localitatea din Schineni face parte din comuna Săuceşti, judeţul Bacăuş este aşezată pe malul drept al Siretului, între pârâul Turbata şi Siret, la 11 km depărtare de oraşul Bacău.

Satul Schineni a cunoscut de-a lungul timpului, diverse grafii: Schineni, Spinenii, Cârneşti, Fărţăşti, Mogila, Skineni, Solcanii, Spineny, Şirii.

Localitatea apare menţionată pentru prima dată în recensământul rusesc din 1772. Până la reforma administrativă înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza în 1864, satul Schineni a făcut parte din Ocoalele Siretului, Bistriţei de Jos, Bistriţei şi Bistriţei de Sus, Peletucii de Sus, Săuceşti şi Şerbeşti.

În 1906, comuna Spinenii a fost desfiinţată, iar satul Schineni a fost arondat comunelor Şerbeşti şi, mai apoi, Săuceşti, din care face parte şi astăzi.

Catolicii din Schineni au fost semnalaţi, pentru prima dată, în raportul anonim despre situaţia bisericilor catolice din Moldova din anul 1776, unde satul apare sub forma Pineno. La acea dată comunitatea era formată din 60 de catolici, care însă nu aveau biserică, ei fiind păstoriţi de preotul paroh din Luizi Călugăra. Din anul 1847 până în 1968, când a fost înfiinţată Parohia Schineni, catolicii de aici au fost păstoriţi de preoţii din Parohia Bacău.

Prima biserică pentru catolicii din Schineni a fost construită din lemn, în 1848, de către moşierul Cristofor Exarhul, aceasta avea hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Paul şi a deservit comunitatea până în anul 1947, când a fost dată în folosinţă cultului actuala biserică, închinată Sfintei Tereza a Pruncului Isus. Din cauza crizei economice şi a celui de-al doilea Război Mondial, construcţia acesteia s-a întins pe durata a două decenii (1927-1947). Ctitorul bisericii a fost părintele paroh şi decan de Bacău, Iosif Tălmăcel, OFMConv. (1923-1947).

Conform "Cronicii Parohiei Bacău", în perioada interbelică, credincioşii catolici din Schineni participau des la diverse celebrări liturgice (Epifania Domnului, Trupul şi Sângele Domnului, Preasfânta Inimă a lui Isus etc.) care se ţineau la Bacău, venind la centrul parohial în procesiune, pe jos, în frunte cu dascălul. De menţionat că, în aceeaşi perioadă a existat la Schineni un numeros grup de terţiari franciscani, care erau conduşi de părintele paroh de Bacău, Iosif Tălmăcel, el însuşi franciscan.

Prin decizia 1984, din 7 aprilie 1968, semnată de episcopul Petru Pleşca şi de secretarul Ioan Jicmon a fost înfiiţată Parohia Schineni, prin dezmembrarea Parohiei Bacău, la care fusese filială până la acea dată. De asemenea, acelaşi document prevedea ca filialele Bogdan Vodă şi Peletuci ale Parohiei Bacău să fie arondate parohiei nou-înfiinţată Schineni. Primul paroh a fost părintele Dumitru Adămuţ (1968-1973). În anul 1968, la Schineni erau 128 familii catolice, cu 670 de credincioşi. În 1993 la Schineni erau 135 de familii, cu 391 credincioşi.

Astăzi comunitatea catolică din Schineni este formată din 260 familii, cu 781 credincioşi, paroh fiind părintele Bulai Valentin.