Sâmbătă, 29 august 2015, în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Schineni a avut loc administrarea sacramentului Mirului.

Excelenţa sa Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a administrat celor 54 de candidaţi cu vârste cuprinse între 12 şi 22 de ani sacramentul "maturităţii creştine", pentru care aceştia au parcurs aproape un an de pregătire catehetică şi spirituală intensă.

Cunoştinţele acumulate pe parcursul lunilor de pregătire sub îndrumarea părintelui paroh Valentin Bulai şi a Surorilor Mariei Magdalena Postel care slujesc în comunitatea din Schineni au fost testate la momentul predicii. Preasfinţitul a adresat câteva întrebări candidaţilor, care au demonstrat că sunt creştini vrednici de primirea celor şapte Daruri preţioase ale Duhului Sfânt. Episcopul i-a îndemnat pe participanţi să devină vestitori ai Evangheliei, astfel sămânţa darurilor primite prin pecetea Duhului Sfânt să rodească în vieţile lor.

Atmosfera liturgică a fost întreţinută de cântecele intonate cu mult entuziasm şi evlavie de către candidaţi. La sfânta Liturghie au mai fost prezenţi şi alţi şase preoţi din împrejurimi, împreună cu părintele Isidor Dâscă, decan de Bacău.

La finalul sfintei Liturghii se puteau citi bucuria şi recunoştinţa pe chipurile participanţilor. Această sărbătoare a reprezentat un pas important în drumul de credinţă al fiecăruia şi va rămâne în amintirea tuturor celor prezenţi.

Sabina Răchiteanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 august: Schineni: Administrarea sacramentului Mirului