În duminica a II-a din Postul Mare, 8 martie 2020, comunitatea de credincioşi din Schineni a avut parte de un eveniment important: vizita episcopului Iosif Păuleţ. Excelenţa Sa a celebrat sfânta Liturghie în biserica "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Schineni, judeţul Bacău, la final oferindu-le binecuvântarea tuturor credincioşilor.
Cu bucurie şi cu multă căldură în suflet credincioşii s-au adunat pentru a-l întâlni din nou pe cel care i-a păstorit ca paroh între anii 1983 şi 1987. Tinerii şi copii s-au bucurat de prezenţa acestuia ascultând cu inima deschisă fiecare cuvânt pe care l-a transmis Preasfinţitul Iosif Păuleţ.
Explicând cuvintele evangheliei din duminica a II-a din Postul Mare, Preasfinţitul Iosif a insistat asupra importanţei rugăciunii, a participării la sfânta Liturghie şi la Calea Sfintei Cruci. El ne-a îndemnat să medităm la misterul morţii şi învierii lui Isus şi să nu uităm ce preţ a plătit Isus pentru răscumpărarea noastră.
Să alegem şi să purtăm cu încredere coroana de spini aici pe pământ, pentru a ne putea bucura de coroana de aur în ceruri bucurându-ne de demnitatea de a ne numi fii ai lui Dumnezeu prin cel care ne-a răscumpărat.
Acest eveniment ne-a unit şi ne-a făcut pe toţi să creştem mai mult în credinţă şi ne-a încurajat să ne putem duce crucea pe care am primit-o fiecare alături de Isus.
După sfânta Liturghie, Preasfinţitul Iosif a făcut şi o vizită la Surorile Sfintei Maria Magdalena Postel din comunitatea Schineni, unde s-a rugat în capelă şi a stat în preajma copiilor şi tinerilor prezenţi.
"Să vă rugaţi pentru mine la fel cum şi eu voi face pentru voi", i-a îndemnat acesta pe toţi credincioşii. Ne rugăm bunului Dumnezeu să îl binecuvânteze pe Preasfinţitul Iosif şi să îl ajute in misiunea sa de a păstori cu blândeţe şi înţelepciune dieceza noastră!
Ana-Maria Iojică
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8 martie: Schineni: Vizita episcopului Iosif Păuleţ
