Interviu luat card. Javier Lozano Barrgán, preşedintele Fundaţiei "Samariteanul milostiv", cu sediul în Vatican, de către Agenţia Zenit.
De Marta Lago
În lume sunt două milioane şi jumătate de copii bolnavi de SIDA (90% concentraţi în Africa subsahariană) care aşteaptă un răspuns care să le dea speranţă de viaţă.
Fundaţia "Samariteanul milostiv", cu sediul în Vatican, lucrează ca promotoare şi punte pentru ajutoarele permanente şi urgente. Medicamentele care pot da o speranţă de viaţă acestor copii costă 12,5 euro pe lună.
Aceste date sunt confirmate de preşedintele fundaţiei, card. Javier Lozano Barragán, în acest interviu dat Agenţiei Zenit, în care aminteşte cum s-a născut "Samariteanul milostiv", instituţia voită de papa Karol Wojtyla în anul 2004 - şi confirmată de Benedict al XVI-lea - şi dotată cu personalitate juridică publică, canonică şi civilă.
Finalitatea ei este de a da sprijin economic bolnavilor mai nevoiaşi, cu atenţie deosebită dată bolnavilor de SIDA (în toată lumea cifra estimată este de aproximativ 36 de milioane de persoane). Fundaţia este încredinţată Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Sanitară şi este condusă de un consiliu de administraţie format pe baza statutelor. Ambele organe sunt prezidate de card. Javier Lozano Barragán.
Munca fundaţiei a găsit încurajare şi în apelul pe care Benedict al XVI-lea l-a lansat în ajunul Zilei Mondiale împotriva SIDA, de la 1 decembrie 2007.
Cu această ocazie, papa a îndemnat "toate persoanele de bunăvoinţă să înmulţească eforturile pentru a opri răspândirea virusului HIV, să contrasteze dispreţul care adesea îi loveşte pe cei care sunt afectaţi de acest virus şi să se îngrijească de bolnavi, în special atunci când încă sunt copii".
• Cum s-a născut Fundaţia "Samariteanul milostiv"?
În urmă cu ceva timp Ioan Paul al II-lea a fost întrebat: "Ce face Biserica pentru bolnavii de SIDA?". Atunci Ioan Paul al II-lea mi-a spus: "Ocupaţi-vă dumneavoastră să răspundeţi la această întrebare".
Există un fond mondial, Fondul Global de Combatere a SIDA, tuberculozei şi malariei. În acea vreme, preşedintele fondului era un catolic: Thomas Thompson. Mi-a spus că era în program o campanie mondială, care avea circa 15 miliarde de dolari pentru a rezolva aceste probleme şi a propus să ne ajutăm reciproc. Mi s-a părut o propunere adecvată. După doi ani - deja se schimbase preşedintele - mi-am dat seama că Fondul Global voia să facă totul, în afară de a ajuta Biserica Catolică.
Am aflat că 27% din instituţiile care în toată lumea se dedică asistenţei bolnavilor de SIDA sunt catolice şi că acţionează graţie donaţiilor. În schimb, 44% aparţin guvernelor care le finanţează cu bani publici. 11% sunt organizaţii neguvernamentale, în timp ce, 8% aparţin altor confesiuni religioase.
Instituţiile catolice constituie, dacă vrem, "partenerul" principal, însă acest lucru nu vrea să se recunoască, şi pentru că se susţine că Biserica Catolică ar fi "promotoare" a SIDA - o acuză banală - deoarece nu permite folosirea prezervativului. Deci, am pierdut doi ani ca să stau în urma Fondului Global, fără a obţine absolut nimic, în pofida bunăvoinţei lui Thomson.
Ulterior, am primit o altă propunere din partea "Leadership Fund" din SUA. Şi el se prezenta cu circa 15 miliarde de dolari pentru a-i ajuta pe bolnavii de SIDA în toată lumea. Când am mers la New York pentru a încheia acordul, am constat că, într-un fel se voia subordonarea Sfântului Scaun din partea acestui fond, nu atât pentru a-i ajuta pe bolnavi, cât pentru a exercita un anumit control asupra acelui 27% reprezentat de instituţiile catolice. Deci a fost o deformare a ceea ce mi se propusese la început. Şi totul s-a terminat în acel moment.
La un moment dat, împreună cu secretarul de stat, pe atunci card. Sodano, m-am întrebat: dacă suntem circa un miliard şi două sute de milioane de catolici în lume, de ce mergem să cerşim ajutoare de la cel care nu vrea să ni le dea? De ce nu întemeiem o instituţie tocmai pentru a-i ajuta pe bolnavii de SIDA mai nevoiaşi?
Am propus ideea lui Ioan Paul al II-lea şi el a aprobat-o. Astfel s-a născut "Samariteanul milostiv" sub formă de fundaţie. Acest nume a fost ales pentru că aminteşte de figura evanghelică ce merge în ajutorarea bolnavului cel mai lipsit de apărare, care în definitiv este însuşi Cristos.
• Fundaţia "Samariteanul milostiv" vehiculează toate ajutoarele Bisericii destinate bolnavilor de SIDA?
Absolut da. Fundaţia "Samariteanul milostiv" promovează, orientează şi coordonează - până la un anumit punct - ajutoarele care se nasc în toată Biserica şi din ofertele diferitelor organizaţii.
Ne gândim la cazul din Mozambic, unde lucrează "Comunitatea sfântului Egidiu". Acolo noi nu intrăm. În schimb, acţionăm acolo unde nu este nimeni. Pentru aceasta ne concentrăm asupra organizaţiilor de ajutorare a bolnavilor de SIDA; le cerem să se implice până pot să înlocuiască "Samariteanul milostiv". Şi dacă organizaţiile ar ajunge să acopere totul, ar fi minunat. Funcţia noastră este subsidiară. Acolo unde instituţiile nu ajung, atunci acolo intră Sfântul Scaun cu Fundaţia "Samariteanul milostiv".
• Cum realizează Fundaţia obiectivele sale? Cum găseşte necesităţile mai urgente?
Necesităţile care există în lume sunt găsite în mod specific. Pe de o parte ne bazăm pe statistici şi studiem ţările care au mai mulţi bolnavi de SIDA, pentru a vedea resursele - chiar statale - de care dispun. Şi astfel putem să ne îndreptăm spre ţările mai sărace, unde interlocutorii noştri sunt episcopii, conferinţa episcopală. Deci oferim ajutorul nostru şi ei ne confirmă care sunt necesităţile mai urgente.
Luând în considerare faptul că fondurile noastre nu sunt multe, trebuie să le administrăm în mod precaut. De exemplu, atunci când un episcop ne propune un caz concret, îi cerem să se adreseze nunţiului, care trebuie să aprobe cererea şi să ne contacteze. Acest lucru uşurează mult procesul de ajutor; nu avem o mare birocraţie.
Fondurile sunt dirijate la IOR (Institutul pentru Operele Religioase). Nunţii la rândul lor au fonduri proprii la IOR. Dacă vine din Ghana cererea unei finanţări determinate, facem simplu transferul din contul fundaţiei în contul nunţiului în Ghana. Este suficient să-l anunţăm prin telefon ca să-i spunem că i-a fost acreditată o sumă pentru destinaţia pe care noi i-o indicăm.
În acelaşi mod, având fonduri limitate, le concentrăm pe administrarea antiretroviralelor, adică a medicamentelor. În unele cazuri, am fost criticat de cel care spune că lucrul cel mai important este prevenirea. Sunt de acord cu asta. Dar dacă, de exemplu, întâlnesc un muribund pe drum, desigur că nu voi merge să-l învăţ codul rutier. Ceea ce voi face este să-l duc imediat la spital. Şi aceasta este ceea ce facem: asistarea persoanelor care se află în situaţii de necesitate şi urgenţă.
Din punct de vedere logic, este prioritară prevenirea. Dar din punct de vedere practic este prioritar a-l ajuta pe cel care se află în stare de urgenţă. Pentru aceasta ne concentrăm pe antiretrovirale. Dacă ajunşi la un anumit punct, vom avea fonduri ca să putem chiar construi centre pentru bolnavii de SIDA, pentru orfani, ar fi minunat. Dar în acest moment resursele noastre nu ne permit să acoperim şi aceste necesităţi.
• De unde provin fondurile care ajung la Fundaţia "Samariteanul milostiv"?
Sursa este întreaga Biserică Catolică. Invităm toate ţările, toate episcopatele, pe toţi credincioşii, să ne ajute. Şi le dăm datele necesare pentru a putea să trimită donaţiile lor.
Noi suntem o punte. Pe baza preţului concordat cu un laborator - al cărui nume nu-l dau din motive comerciale - adică 217 dolari (circa 150 euro) pentru pacient pe an, primim donaţiile în contul nostru de la IOR.
Atunci când primim o cerere dintr-un loc determinat - de obicei Africa - trimitem această sumă nunţiului, pentru a acoperi acele necesităţi specifice. Suma se transformă imediat în medicament. Laboratorul de care aminteam are filiale în foarte multe ţări ale lumii şi şi-a asumat angajamentul de a ne pune la dispoziţie profilaxia pentru pacienţi an de an.
Deci, in loco, trimitem persoana interesată la laboratorul desemnat sau la punctul farmaceutic corespunzător şi-i cerem chitanţa pentru a dovedi buna folosire a fondurilor noastre.
• La ce folosesc antiretroviralele?
Folosesc la prelungirea vieţii bolnavilor. Nunţiul din Ghana ne vorbea, în urmă cu câteva luni, despre un mic spital care avea 50 de morţi pe lună. După începerea ajutoarelor din partea Fundaţiei "Samariteanul milostiv", sunt numai două decese pe lună, graţie antiretroviralelor. Aceste medicamente întăresc apărările organismului şi asta permite prelungirea vieţii până acolo unde permite progresul medicinei.
• În loc de a dedica o zi sau o campanie specială pentru adunarea de donaţii, "Samariteanul milostiv" a folosit timpul Adventului şi al Crăciunului pentru o simplă sensibilizare. Anul acesta tema specifică a fost aceea a copiilor: ei sunt marii uitaţi ai dramei SIDA?
Ne concentrăm asupra bolnavilor de SIDA mai nevoiaşi. Şi cei mai nevoiaşi sunt copiii. Este teribilă tragedia micilor orfani din cauza SIDA sau deja afectaţi de boală.
Recent în Uganda, la Kilongo, la graniţa cu Sudan, m-am întâlnit cu un grup numeros de persoane bolnave de SIDA. Superiorul misiunii de la spitalul din Kilongo mi-a prezentat 50 de copii - toţi mai mici de 10 ani şi orfani din cauza SIDA - ca să le vorbesc, să le inspir încredere şi să pot să le trimit medicamentele care să le permită să meargă la şcoală şi să ducă o viaţă mai mult sau mai puţin normală.
Problema orfanilor este oribilă: părinţii tineri ai acestor noi generaţii au murit şi copiii trăiesc cu bunicii. Dar aceştia nu au capacităţile fizice şi psihice necesare pentru a-i întreţine în toate necesităţile lor. Nu este rar să ne întâlnim cu o familie cu cel puţin 10 sau 15 copii. Dar bunicii nu reuşesc să se ocupe de mai mult de doi sau trei dintre ei. "Şi cu ceilalţi ce se întâmplă", am întrebat; "trăiesc în starea de primitivitate?" Efectiv, da; ca nişte animale mici şi în curând se va vedea ce li se va întâmpla.
Ne aflăm în faţa unei tragedii iminente: sunt circa două milioane şi jumătate de copii orfani bolnavi de SIDA în Africa în acest moment.
Donaţiile pe care le primim vin de la catolici şi de la persoane de bunăvoinţă. Şi desigur, nu mergem să-l întrebăm pe un bolnav care este credinţa lui înainte de a-l ajuta.
Nu e vorba de campanii periodice. Tocmai pentru că, din păcate, nu există o perioadă determinată pentru contagierea cu SIDA, nici o perioadă determinată pentru ajutoare. Contagierea este cronică, permanentă. Şi astfel şi ajutorul ar trebui să fie cronic, permanent.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
