A devenit o tradiţie în sânul comunităţii din Săbăoani ca în lunile dedicate Preacuratei Fecioare Maria, Regina Rozariului, biserica-sanctuar "Regina Sfântului Rozariu" să devină loc de pelerinaj pentru toţi cinstitorii ei din Săbăoani şi din zona Romanului. Astfel că în ziua de 28 mai 2008, la ora 19.30, s-a celebrat în această biserică o sfântă Liturghie prezidată de PS Aurel Percă, episcope auxiliar de Iaşi, la celebrare participând şi prelatul Albert Holenstein, prieten şi susţinător fidel al acestui sanctuar, pr. Toma Encuţă, paroh al comunităţii din Săbăoani, precum şi un număr de şase preoţi şi mulţi credincioşi din Săbăoani şi împrejurimi.
La predică, PS Aurel Percă a subliniat faptul că Sfânta Fecioară poate deveni în viaţa de fiecare zi a creştinului, lumină şi călăuză care să conducă la Cristos, Mântuitorul nostru. De asemenea, a oferit şi exemple şi situaţii concrete care evidenţiază că avem nevoie de Maria, mai ales în situaţiile dificile, de suferinţă, de descurajare.
După distribuirea sfintei împărtăşanii, a urmat procesiunea cu lumânări împreună cu statuia Fecioarei Maria în jurul bisericii, statuie purtată de un grup de patru tineri îmbrăcaţi în costume naţionale.
Chiar dacă afară atmosfera parcă era tristă, cerul era înnorat, iar vântul sufla cu o putere deosebită, acest lucru nu i-a împiedicat pe pelerini să înalţe plini de bucurie spre cer cântece mariane şi să intoneze într-un unic cor litania lauretană, pentru a implora de la ea ocrotirea maternă.
După această procesiune, toţi pelerinii s-au adunat în faţa grotei dedicate tot Mariei, Regina Rozariului, unde PS Aurel a mulţumit pelerinilor care au participat la această celebrare mariană, împărţindu-le în acelaşi timp şi binecuvântarea apostolică.
Pr. Marius Dumea
