Pr. Iosif Dorcu, decan de Iaşi, împreună cu pr. Romică Sociu au celebrat o sfântă Liturghie în ziua când este comemorarea Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu, 7 octombrie 2013, la Căminul de Bătrâni "Sfântul Iosif" din Iaşi.
La predică, pr. Dorcu a invitat la o devoţiune sinceră şi adevărată către sfântul Rozariu. Această Liturghie a anticipat momentul important care a urmat: binecuvântarea grotei închinată sfintei Fecioare Maria, grotă dorită şi construită de surori în grădina Casei Providenţei.
După Liturghie, în cântări mariane, toţi cei prezenţi s-au îndreptat spre grotă, în procesiune. Această grotă este semnul devoţiunii către Maica sfântă şi al dorinţei arzătoare de a o lăuda şi de a-i mulţumi pentru toate harurile mijlocite.
Cu ruga de binecuvântare ne-am reînnoit entuziasmul de a ne înălţa privirea spre cer, de a ne întipări în inimi chipul ei preasfânt şi astfel să-i imităm virtuţile. Împreună, preoţi, surori, tinere, prieteni, persoane vârstnice, am invocat-o pe Maria, cu rugăciunea sfântului Alois Guanella:
"Marie, tu eşti mamă binecuvântată care ne iubeşti atât de mult! Ocroteşte inimile noastre şi condu-ne viaţa pe calea virtuţii pentru a împlini necontenit voinţa lui Dumnezeu! Întinde-ne mâna în urcuşurile spirituale din această viaţă! Tu eşti speranţa noastră pe pământ. Fă să te putem avea ca Mamă în slava cerească!"
Sr. Victoria P., FSMP
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7 octombrie: Iaşi: Binecuvântarea grotei închinată sfintei Fecioare Maria la Casa Providenţei
